Pastorul și Abuzul Un Răspuns Creștin la Abuz

—

Dr. Edward Murray
Viața Nouă din Europa de Est și Rusia
Dezvoltarea Liderilor, Îngrijirea Lucrătorilor și Mișcări Bisericești

Auzim despre realităţile groaznice ale abuzului la noută aceasta în ziare şi online. Abuzul există din Europa de Est intervieva i pentru un recent studiu au recunoscut imediat că abuzul exista în ţările lor şi în comunităţile lor, dar când au fost întreba i dacă abuzul există în bisericile lor, au ezitat să răspundă. Unii au spus nu. Convertirea la cre tinism exclude posibilitatea de abuz, sus in ei. Totuşi, unii membri din acelea i biserici au manifestat mai multă candoare, admi ând prezen a abuzului sub diverse forme în familiile din biserică. Cei mai mulţi dintre noi, dacă e să fim sinceri, suntem con tien i de cineva din cercul nostru de cunoştinţe şi prieteni, fie în biserica sau vecinătatea noastră, în via a căruia abuzul este prezent într-o formă sau alta. Din experienţa mea de mai mult de 35 de ani de slujire în Europa de Est pot vorbi despre nenumărate cazuri de abuz, atât în biserica evanghelică, cât i în afara ei. Ce este abuzul? Este acesta numit abuz doar atunci când devine fizic: bătaia, violen a sexuală sau violul?

Prima reacţie a noastră la problema abuzului trebuie să fie una de admitere a faptului că abuzul are multe forme şi că este prezent chiar şi în bisericile noastre şi în casele creştine. Într-un sens mai larg, abuzul este orice atitudine, cuvânt acelei persoane respectul şi onoarea pe care Dumnezeu Însuşi i le-a dat. Geneza 1:27 afirmă în mod clar că, atât persoanele de sex masculin, cât şi cele de sex feminin, au fost create pentru a reflecta imaginea lui Dumnezeu în lume. Ei au fost concepu i pentru a se iubi şi a se onora reciproc, la fel cum persoanele Divinităţii se iubesc i se onorează una pe alta. Utilizarea corpului altei persoane pentru propria plăcere, sau pentru a- i satisface un oarecare sentiment de răzbunare, sau chiar pentru a- i realiza un sentiment fals de pozi ie de autoritate, i abuzarea de putere nu au nimic în comun cu dorinţa lui Dumnezeu de a- i demonstra dragostea Sa prin intermediul relaţiilor dintre bărbaţi şi femei. Adesea prevalează un punct de vedere distorsionat i gre it cu privire la rolul bărbatului în societate, în familie i în biserică. Din cauza distor ionării inten iei lui Dumnezeu, ce a survenit în istoria umanită ii i este descrisă în Geneza 3, to i suntem înclina i spre a-i abuza pe cei mai apropia i nouă. Prin cuvintele noastre manifestăm lipsă de respect, rezultând în abuz emotional, care cu u urin for a fizică pentru a ne exprima mânia. Nerespectarea unei fiinţe create de Dumnezeu, prin solicitarea plăcerii sexuale de la o persoană, fie în căsătorie sau în afara ei, pentru propria i. Vedem la televizor şi citim despre i în comunităţile noastre. Majoritatea pastorilor i ac iune fa ă de o persoană,  care îi neagă ă poate escalada în nerespectarea corpului altei persoane, atunci când folosim satisfac ie sau pentru a demonstra propriul sentiment de putere, deseori provine dintr-un punct de vedere greşit despre poziţia dominantă sau de superioritate a celor de sex masculin în societăţile, familiile şi bisericile noastre. De regulă, cei mai slabi ajung victimele abuzului şi egoismului: so iile, femeile şi copiii. Bărbaţii, de asemenea, pot fi maltrata i în mod similar, dar cu siguran ă că aceasta se întâmplă mai puţin frecvent. Primul pas, atunci, este să recunoa tem şi să admitem realitatea abuzului şi potenţialul
fiecăruia din noi, chiar şi a celor ce par a fi cei mai religio i, de a dezonora intenţia lui Dumnezeu în crearea fiin elor de sex masculin şi feminin şi de a abuza într-o formă sau alta de cei mai slabi decât noi.

Admiterea prezenţei abuzului ar trebui să ne conducă, totuşi, la realizarea că însăşi natura vestei bune a mesajului creştin este să răscumpere, să transforme femeile, chiar tratează pe cineva mai slab într-un mod abuziv, chiar dacă e cineva din biserică, sau e lider în biserica, ca pe o persoană ce are nevoie de răscumpărare şi de ajutor. E nevoie de curaj şi onestitate cu dragoste (Efeseni 4:25-27). Un mod obi nuit de gândire, care stă în spatele abuzului în contextele religioase, este că victima a invitat, de fapt, abuzul, că ea este motivul abuzului sau că merită să fie tratată astfel; că femeia se îmbracă prea provocator, copilul (sau soţia) sunt neascultători şi merită să fie bătuţi, etc. În realitate aceasta este deseori, pur şi simplu, o scuza pentru manifestarea furiei nespirituale şi necontrolate şi nu are nimic de-a face cu porunca lui Hristos pentru so de a-şi iubi soţia aşa cum Hristos a iubit Biserica (Efeseni 5:25-26). Niciodată nu există un motiv bun pentru folosirea incorectă a puterii şi a autorităţii şi, atât agresorul, cât i victima, au nevoie de răscumpărare şi de lucrarea de transformare a mesajului Evangheliei.

Aminti i-vă istoria femeii care a venit în prezen a lui Isus în casa lui Simon, fariseul (Luca 7:36-50). Textul ne spune că ea trăia o via ă păcătoasă, cu adevărat demnă de a fi disciplinată şi judecată. Ceea ce trebuie să observăm aici în primul rând, nu este doar faptul că Isus o iartă şi o trimite mai departe răscumpărată i împăcată cu sine i cu Dumnezeu, dar că El o acceptă în prezenţa Sa. El îi spune bun venit, fără discuţie. El nu-i cere o doză suplimentară de pocăinţă pentru via a sa păcătoasă. El o primeşte, acceptă spiritul ei de smerenie şi credinţă, apoi îi atinge viaţa cu vindecare şi-i dă înapoi demnitatea. Există multe motive pentru care o victimă a abuzului a ajuns să fie abuzată. Primul nostru răspuns nu trebuie să fie critica sau dispre ul, ci mai degrabă compasiunea. Trebuie să avem grijă să nu ne dăm repede de partea autorului perceput al abuzului. Bărbatul, sau so ul sau tatăl nu are întotdeauna dreptate! Trebuie să cultivăm un anturaj de “siguranţă” în jurul nostru, unde persoana abuzată se va sim i binevenită. Ea trebuie să simtă că în prezen a noastră va găsi adăpost, ajutor şi dreptate de la un Dumnezeu care aude strigătele celor asupriţi. (Psalmul 9:7-10)

i să salveze bărbaţii şi i de la cele mai severe eşecuri. Trebuie să învăţăm să privim agresorul care În sfârşit, trebuie să încurajăm un mod nou de a privi bărbaţii şi femeile în bisericile noastre, din punctul de vedere al concep caracterul lui Dumnezeu împreună, ambii având acces în egală măsură la Dumnezeu ca Tatăl şi Răscumpărătorul lor şi ambii având responsabilitatea dată de Dumnezeu de a-L sluji, pe măsură ce reflectă caracterul Său într-o lume frântă prin darurile şi abilităţile ce le-au fost date. Această transformare a gândirii începe în inimile noastre şi se propagă în cei din jurul nostru pe măsură ce învăţăm, ne rugăm şi slujim împreună. În realitate vorbesc aici despre o schimbare de paradigmă unde învăţăm să ne vedem unul pe altul ca fra i şi surori în Hristos, egali în pre i valoare i în egală măsură  capabili să-I slujim lui Dumnezeu i Împără iei Sale cot la cot. Numai atunci vom fi mai capabili şi mai bine echipa i să reflectam afirma ia apostolului Pavel în gândirea şi comportamentul nostru: “... să evita i imoralitatea sexuală . . . . şi în această privin ă nimeni să nu nedreptă ească sau să profite de un frate sau de o soră.” (I Tesaloniceni 4:3-8 din versiunea engleză TNIV)

Love Is/Love Isn’t

An activity designed to get teens thinking about the variety of messages that they have received about love.

This is an activity designed to get teens thinking about the variety of messages that they have received about love and what they themselves think about what love is and is not.

Media messages:

Obtain a variety of popular youth and teen magazines (enough so everyone has access to a magazine), scissors and tape.  Invite teens to look through the magazines for pictures that portray messages about what love is.  Some of these messages they will agree with and some they won’t.  They should try to find at least one picture of what love is and one picture that depicts for them something that love isn’t.

Have two large pieces of paper on the wall, one titled “Love Is” and another titled “Love Isn’t.”  Have teens tape their pictures on the appropriate papers.  After everyone has done this, invite the teens to explain why they chose the pictures they did.  Have someone record short phrases that are raised, again under columns of “love is” and “love isn’t.”  These could also be written on paper on the wall for all to see.

Musical messages:

If the teens have access to computers and the internet, have them find songs on You Tube that illustrate different dimensions of love.  Get them to read through the lyrics and analyze them for different messages about love.  Encourage them to find a song that has messages about love that they agree with and one song that has messages they disagree with.  Have them explain their choices to the rest of the group.

Biblical messages:

Have enough bibles on hand for the teens to work together in groups of two.  Divide the following scripture passages among the pairs.  Simply tell them that these passages deal with a variety of understandings of love and relationships.  See if they can identify what the passages seem to be saying about what love is or what love isn’t.

As the teens are explaining their pictures, song, scripture passages, and their thoughts about what love is and what it isn’t, be prepared to raise some questions or make comments based on the following:

Negotiation and Fairness: Seeking mutually satisfying resolutions to conflict.  Accepting changes.  Being willing to compromise.

Respect:  Listen to one another non-judgmentally.  Being emotionally affirming and understanding.  Valuing each other’s opinions.

Trust and Support: Supporting one another’s goals in life.  Respecting each other’s rights to your own feelings, friends, activities and opinions.

Honesty and Accountability:  Accepting responsibility for self.  Acknowledging past use of violence.  Admitting being wrong.  Communicating openly and truthfully.

Non-Threatening Behavior:  Talking and acting so that each person feels safe and comfortable expressing themselves and doing things.

(Adapted from the Equality Wheel, National Center on Domestic and Sexual Violence, www.ncdsv.org)

Youth/Teen Dating Violence Fact Sheet

Abuse and violence occur in dating relationships at all ages. The consequences of experiencing violence in a dating relationship are long-lasting and may include damage to self-esteem, confidence and sense of safety, a negative affect on development and functioning, physical injury and, importantly, increasing risk for experiencing further violence in future relationships.

This fact sheet can be printed and referred to during discussions with either teens or their parents.  Portions of it could be included in the church bulletin from time to time.

Download the Youth/Teen Dating Violence Fact Sheet

Seria Refacerea Inimilor Frânte - Răspuns Lecția #2

—————————————————————————————————————————————

Răspunsul unui avocat

Allan Jones a răspuns la această  situaţie frumos. Ca cineva care a reprezentat femei abuzate în cadrul proceselor juridice şi ca avocat în comunitate în mişcarea caselor de tranziţie m-aş bucura să colaborez cu un slujitor ca el. Cu toate că și alți profesionişti au fost consultați, nu este clar dacă  Mildred i-a contactat ea însăși sau dacă Allan Jones a acţionat în calitate de intermediator, ca să spunem aşa, pentru consultanța lor. Cred că pentru femeile în situația lui Mildred este important să audă mesajul de la mai multe persoane. În timp ce vocea care reprezenta perspectiva unei credinţe puternice este în mod evident foarte importantă  într-o situaţie ca a lui Mildred şi sprijinul lui Allan Jones şi aprobarea altor profesionişti sunt, probabil, cruciale pentru Mildred,  ea ar beneficia mult dacă ar auzi mesajul în moduri diferite de la persoane diferite. În special, ar fi important pentru Mildred să țină  legătura cu alte femei care au avut experienţe similare. Conștientizarea   că și alte femei experimentează abuz le-ar putea ajuta să vadă  că nu este vina lor.  Aceasta ar putea valida, de asemenea, deciziile acestora de a se proteja de pericol în continuare.

Dr. Lori G. Beaman, LLB,
Catedra de Cercetare în Contextualizarea Religiei în Diversa Canadă  din Canada
Universitatea din Ottawa, ON

Răspunsul unui avocat

1. De ce crezi că  Mildred a căutat îngrijire spirituală  în urma crizei de la domiciliu?

Ca și femeie de credinţă,  era firesc pentru Mildred să se adreseze la pastorul ei pentru sprijin şi îndrumare. Purtarea pastorului ei trebuie să fi fost plină de compasiune şi grijă, lucruri atât de importante dacă victima e să  împărtășească istoria și temerile sale. Mildred a fost foarte izolată de către soţul său abuziv şi trebuie să fi avut încredere în pastorul ei să nu-i încalce confidenţialitatea. Dacă ea ar fi crezut că pastorul Jones ar putea merge la soţul ei fie ca să confirme istoria ei sau să-l confrunte în direct, ea nu s-ar fi apropiat de el. În contextul unui oraş mic acest lucru cred că era ceea ce o preocupa cel mai mult, deoarece confidențialitatea era critică pentru siguranța ei.

2.  Ce i-ar putea oferi o congregaţie locală  unei femei în situaţia lui Mildred?

O congregaţie poate crede şi susține femeile ca Mildred. Membrii bisericii pot sta cu ele în încercări, se pot ruga cu ele şi le pot oferi resurse, informaţii şi ajutor în nevoile practice. Membrii bisericii pot refuza să treacă  de partea agresorului care încearcă să-i întoarcă împotriva victimei,  aşa cum este deseori cazul. În situaţia lui Mildred (fără îndoială  din cauza dimensiunii mici a orasului şi, posibil, lipsei unui adăpost),  membrii congregaţiei și-au oferit casele ca un loc de refugiu sigur,  până când Mildred şi mama ei vor putea trece într-un loc mai permanent și mai sigur.

3. Cum aţi evalua răspunsul lui Allan Jones ca și pastor față de Mildred şi mama ei? Ați fi răspuns diferit sau similar?

Cred că pastorul Jones a făcut o treabă excelentă. El înţelegea violenţa în familie,  nu a pus la îndoială istoria lui Mildred, niciodată nu a judecat-o şi a fost alături de ea pe parcursul crizei şi dincolo de ea. El a înţeles că doar siguranţa trebuie să fie prima prioritate, nu restabilirea căsătoriei lui Mildred sau concentrarea asupra relatiei.  El și-a luat asupra lui angajamentul de a se instrui în continuare și de a colabora cu alții din comunitatea de asistență, după ce a primit permisiunea lui Mildred să facă acest lucru. El nu a acţionat singur și nu a încercat să rezolve situația ” în casă”  fără a contacta ajutor din afară; nu a complotat cu agresorul, nici nu i-a permis să-i blocheze sistemul de susținere a lui Mildred. El a ascultat-o pe Mildred, a validat-o şi a împuternicit-o. El a acţionat în calitate de păstor, confident şi avocat. El a fost răbdător cu ea, pe măsură ce Mildred lupta prin perioadele dificile ce au urmat după evadarea sa. Continuând să-i reamintească faptul că abuzul nu a fost din vina ei și că  ea nu a încălcat valorile ei creştine prin aceea că și-a părăsit soţul, pastorul Jones a devenit un punct de referință pentru ea,  oferindu-i consecvență și aducere înapoi la realitate ori de câte ori ea începea să cadă înapoi în capcana autocompătimirii, care ar fi putut cu uşurinţă pune în pericol siguranţa ei. Mai presus de toate, el a modelat dragostea și compasiunea lui Hristos. Din acest motiv, Mildred poate spune că comunitatea sa de credinţă a jucat un rol major în călătoria ei spre siguranţă şi plinătate.

4. Credeţi că  ar exista rezistență în congregaţie față de intervenţia pastorului Jones? De ce da sau de ce nu?

Comunităţile rurale şi oraşele mici tind să fie foarte tradiţionale, strâns unite şi centrate asupra familiei. Cred că este foarte posibil ca unii membri din biserică  să se fi opus. Publicul, în general, nu înţelege violenţa domestică.  Deoarece Mildred și-a păstrat întotdeauna zâmbetul pe faţă și a arătat întotdeauna bine dispusă, e foarte posibil că existau membri ai bisericii care credeau că ea exagera cu siguranţă. Cred că acest lucru ar fi fost adevărat mai ales în cazul în care abuzul experimentat de Mildred nu era vizibil fizic. Deseori impactul foarte negativ al abuzului verbal şi emoţional este subestimat şi posibila escaladare în abuz fizic nu este înţeleasă. Unii membri s-ar fi supărat pe noul pastor care susține o soţie în a-l părăsi pe soţul ei. Cu toate acestea, deoarece Mildred era un membru vechi și iubit al bisericii şi deoarece atât ea cât şi mama ei în vârstă au fost evacuate din casa familiei, bănuiesc că mulți membri ai bisericii ar fi în mod deosebit compătimitori. Dacă soţul lui Mildred era un membru respectat al bisericii sau al conducerii bisericii, atunci ar fi fost altă poveste. În acest caz, aproape cu siguranță că ar fi existat oarecare rezistenţă din partea unor membri ai bisericii care “ar fi trecut de partea lui.”

5. În ce mod pastorul a construit punţi spre comunitate în răspunsul său lui Mildred?

Pastorul Jones a vorbit cu alţi profesionişti din comunitate, ca astfel să poată înţelege mai bine situaţia lui Mildred. El a căutat un loc de trai pentru ea şi mama ei și a găsit și alte resurse. El i-a ajutat avocatului ei să înţeleagă de ce viaţa ei spirituală şi valorile ei erau importante şi modul în care acestea se răsfrângeau asupra sentimentelor şi deciziilor ei. El a acţionat în mod neoficial ca avocat şi ca manager de caz, lucru ce în mare parte explică modul în care Mildred a fost capabilă se se rupă cu succes de agresorul ei.

Julie Owens

Răspunsul unui supraviețuitor

Ce dar uimitor le-a dăruit Alan Jones lui Mildred si mamei ei: de a le asculta, de a le crede,  de a le vizita, de a le înţelege, de a căuta cunoștințele şi soluția corectă care Îl onorează pe Dumnezeu. Ar fi identificat Alan problema în mod corect, daca nu existau semne ale abuzului fizic sau, ca și mulți alți lideri de biserică care nu au suficiente cunoștințe,  le-ar fi sugerat în mod incorect consiliere maritală? Diagnosticarea corectă a abuzului în familie este posibilă  doar învățând caracteristicile și semnele acestuia. De ce atât de puțini oameni își fac timp pentru a înțelege?

Surorile lui Joyce Holt Hagar

Răspunsul unui asistent social

Duhul este profund rănit de traumă si abuz. Experimentarea abuzului ridică întrebări spirituale existenţiale care sunt în esenţă căutarea sensului acestei experiențe.  Astfel, întrebari de genul “Unde era Dumnezeul atunci când aveam nevoie de El?” sunt obișnuite. Un consilier spiritual poate fi de ajutor prin:

- Clarificarea Scripturei.

- A o ajuta să vadă iertarea ca un pas în procesul de vindecare, după ce victima a avut timp să-şi exprime furia, durerea, sentimentele de trădare şi nu se mai privește ca fiind “o victima.” Actul de iertare devine apoi un pas spre ruperea ultimelor vestigii de control emoţional, care îşi are rădăcinile în relaţiile abuzive. Atunci, ea va putea vedea abuzul ca fiind doar o parte din viaţa ei - nu totalitatea vieții ei.

- Când ea și-a recâştigat echilibrul,  adică vindecarea a avut loc, deşi aceasta ar putea să nu fie niciodată  completă, a-i oferi oportunităţi de a folosi experienţa sa pentru a-i ajuta pe altii.

Dr. Irene Sevcik
Asistent social (la pensie), Coordonator al FaithLink (la pensie)
Calgary, Alberta

Răspunsul unui pastor

1. De ce crezi că  Mildred a căutat îngrijire spirituală  în urma crizei de la domiciliu?

Mildred a căutat îngrijire spirituală în urma crizei, deoarece în primul rând biserica ei este casa ei reală - unicul loc adevărat unde ea se simte în siguranţă.  Fiind o femeie profund spirituală, activă în viaţa bisericii, ea are nevoie să ştie că Dumnezeul căruia i se închină şi oamenii cu care se închină încă o mai iubesc și o acceptă. De fapt, Mildred are nevoie disperată de aprobare. Ea însăşi nu este sigură că  a făcut un lucru bun dezvăluindu-i adevărul vieții ei păstorului Jones. Ea continuă să fie bântuită de două întrebări foarte descurajatoare:  “O va ierta Dumnezeu că l-a parasit pe Russell? Cum rămâne cu partea din jurământul de căsătoriei “la bine și la rău?”

Lui Mildred îi este cel mai mult probabil teamă că-L va pierde pe Dumnezeul ei şi familia bisericii ei, pe lângă pierderea lui Russell. Teama ei nu este neîntemeiată.  Destul de des se întâmplă ca femeile abuzate să fie respinse în mod deschis de pastorii si bisericile lor, în timp ce soţii beneficiază  de sprijin şi rugăciuni. De fapt, o femeie care aparținea altei denominații a venit la mine cu o poveste similară. Căsătoria ei fusese aranjată  de către tatăl ei, atunci când ea avea doar şaisprezece ani.  Cincisprezece ani ea a îndurat umilire publică, abuz fizic, mintal și sexual de pe mâinile acestui om mai în vârstă care era soţul ei. Când Sue (nu e numele ei real) în sfârșit l-a părăsit, tatăl şi fraţii ei au refuzat să mai aibă vreo legătură cu ea și i-au interzis mamei ei de a avea orice fel de contact cu ea şi copiii ei. Sue a continuat să meargă la biserică până când pastorul ei i-a spus să plece.  El i-a zis ca-i face “pe alţi bărbați să se simtă incomod.”  Ea a plecat.

Pastorul Jones nu a răspuns în mod negativ, atunci când ea i-a spus prima dată unele mici detalii despre căsătoria şi viața ei de acasă. Astfel, Mildred a putut să vină la el într-un moment de criză, pentru că ea simţise deja acceptare din partea lui.

2. Ce i-ar putea oferi o congregaţie locală unei femei în situaţia lui Mildred?

Cateva sugestii ar putea fi:

• Sprijin financiar prin intermediul   Fondului de binefacere al bisericii şi/sau a Comitetului de Suport   pentru a o ajuta pe Mildred şi mama ei cu cheltuielile suplimentare   ca rezultat al faptului că au fost date afară din casă;
• Invitații la cină din   partea familiilor din biserica ca manifestare a sprijinului şi acceptării   lor în această perioadă dificilă;
• Transportarea la și de   la diverse întâlniri;
• Crearea unui grup de îngrijire   în biserică formată din bărbaţi şi femei care au cunoştinţe   şi sunt compătimitori față de victimele violenţei domestice şi   le pot oferi rugaciune si susținere spirituală;
• Servicii gratuite, probabil   oferite de către membrii bisericii care sunt profesionişti în domeniile   juridice şi de consiliere;
• O serie de lecții sau seminare   destinate să abordeze problema violenţei în familia creştină.

3. Cum aţi evalua răspunsul a lui Allan Jones ca și pastor față de Mildred şi mama ei? Ați fi răspuns diferit sau similar?

Allan Jones i-a răspuns într-un   mod plin de compasiune şi la timpul potrivit lui Mildred şi mamei ei. El repede și-a dat seama că nu ar fi înţelept și nici în siguranţă  ca cele două femei să se întoarcă acasă după furia și ultimatimul lui Russell. Pastorul Jones a tratat femeile cu demnitate. El le-a validat şi le-a sprijinit prin abilitățile sale de ascultare activă pe măsură  ce acestea își destăinuiau istoria. El a folosit capacitatea sa de a lua măsuri concrete pentru a le găsi un loc de trai în cadrul comunităţii. Succesul pastorului Jones în găsirea unui loc pentru Mildred si mama ei s-a datorat în mare parte abilităţilor sale de pastor şi capacității sale de a pune siguranţa acestor două  femei mai presus de oricare alte probleme.

Am fost în situaţii similare celei în care s-a pomenit Allan. Este esenţial ca, atunci când o femeie abuzată ți se destăinuie şi caută ajutorul tău, să-ți faci timp pentru ea. Ai putea să nu ai altă ocazie.

Clerul trebuie să acţioneze cu responsabilitate, atunci când are de a face cu victimele violenţei domestice. Nu este moral și etic să-i spuneţi unei femei abuzate,  care apare la ușa bisericii, pur şi simplu, să meargă acasă şi să fie o soţie mai bună, ca şi cum vânătăile de pe fața ei sunt din vina ei. A trimite-o acasă nu face ca problema violenţei în casele creştine să dispară.

Deşi aplaud modul în care pastorul Jones a abordat această situaţie în deosebi, aş avertiza clerului să pună la curent autorităţile competente (poliţia, etc.)  înainte de a interprinde ceva pentru vreo femeie abuzată. De altfel,  fără ca să vrea s-ar fi putut pune în pericol pe sine însuși,  pe ea și pe alții. Odată,  când am găzduit o femeie abuzată și copiii ei, am aranjat ca poliția să treacă pe lângă casa mea în fiecare zi la ore diferite. Le-am dat datele despre modelul și numărul de imatriculare a mașinei soțului,  ca asfel, poliția să știe dacă el ne hărțuiește. Câteva luni mai târziu, după ce această femeie şi copiii ei s-au mutat la o casa de tranziţie, cei de la poliție m-au chemat să-mi spună că  ei închid dosarul referitor la această situaţie domestică, cu excepţia cazului dacă agresorul încă mă mai hărţuiește. Desigur că am apreciat rolul esential, pe care ei l-au jucat în asigurarea siguranței noastre.

4. Credeţi că  ar exista rezistență în congregaţie față de intervenţia pastorului Jones? De ce da sau de ce nu?

Există un potenţial mare de rezistenţă în congregaţie față de intervenția pastorului Jones. Allan este în această biserică doar de 3 luni şi bătrânii bisericii ar putea da vina pe el pentru că le-a atras atenția asupra acestei situații “incomode”. De fapt, ei poate nu vor să aibă  nimic de a face cu toate acestea. Aproape că-i auzi vorbind între ei: “Desigur, nu-i așa de rău cum Mildred spune?  Russell este un lăudăros căruia îi plac mașinile rapide, dar cu siguranță Mildred greșește cu privire la el. Şi ce vor zice celelalte familii din biserică?  Nu-și dă seama pastorul Jones că această “neînțelegere de familie” are potenţialul să afecteze biserica noastră şi lucrarea sa în comunitate? Trebuie să-l facem pe Allan să înțeleagă cât de important este să-i facem pe Mildred şi Russell să se împace!  Oamenii deja încep să se dea de partea unuia sau celuilalt. Bătrânul Curtis deja vorbește să părăsească biserica din cauza, cum zice el, “acestor prostii”. Ce-i cu Mildred? Credeam că e o femeie credincioasă  de treabă.”

Odată cu rezistența vine separarea şi din experienţa mea, atunci când un slujitor din biserică ajută o femeie abuzată, apare foarte multă rezistență  și separare. Membrii bisericii nu vor să creadă că printre ei există  un agresor. Ei spun: “Creştinii sunt oameni buni. Ei și-au dat inimile lui Isus. Agresorii trăiesc în stradă. Ei sunt săraci. Ei nu merg la biserica. Ei nu-L cunosc pe Domnul.” Prin faptul că a ajutat-o pe Mildred, Allan a provocat presupunerile bisericii despre credinţă şi despre violenţa domestică. El le-a arătat că agresorii pot fi creștini pe care ei îi cunosc, iar victimele lor pot fi femei profund spirituale, implicate în viaţa bisericii.

5. În ce mod pastorul a construit punţi spre comunitate în răspunsul său lui Mildred?

Prin abordarea nevoilor de siguranţă și adăpost ale lui Mildred pastorul Jones a construit,  de asemenea, poduri spre comunitatea în care trăia şi lucra. El le-a arătat atât membrilor bisericii sale, cât și locuitorilor orașului că el avea credibilitate și era omul în care poți să ai încredere să facă ceea ce este drept, dacă o femeie abuzată vine la el în impas. Pastorul a demonstrat, de asemenea, importanţa lucrului în echipă. Lucrătorii bisericești trebuie să colaboreze cu alţi profesionişti de specialitate ce au mai multe abilităţi şi experienţă în lucrul cu familiile şi violenţa.

Acţiunile lui Allan le-a dat de înțeles, de asemenea, locuitorilor oraşului că el vroia să fie pro-activ în abordarea problemei violenţei dintr-o perspectivă de credinţă. Prin faptul că a stat în solidaritate cu Mildred şi mama ei şi a rămas puternic în decizia sa de a chema și alți membri din biserică să se implice, ajutând-o, Allan a recunoscut necesitatea comunității creştine de a-și scoate ochelari întunecați, în ceea ce priveşte abuzul, şi a se implica activ atât în discuții cât și în acţiuni cu privire la această problemă socială. Poziția pastorului Jones era foarte clară: “Dumnezeu nu se aşteaptă ca femeile să trăiască în căsătorii violente. Dragostea nu înseamnă  lovituri, ochii învinețiți şi cuvinte dăunătoare.”

Din păcate, deoarece modul în care Allan interpretează creştinismul şi abuzul nu este pe deplin acceptat de toți lucrătorii bisericești este important ca ceilalți profesioniști să cunoască convingerile lui ca să poată apela la el, atunci când o femeie abuzată vrea să vorbească despre situaţia sa în contextul credinței în Dumnezeu.

Rev. Kelly Higgins,  Fredericton,  NB

Răspunsul unui pastor

1. De ce crezi că  Mildred a căutat îngrijire spirituală  în urma crizei de la domiciliu?

A părăsi o relaţie abuzivă  este o alegere dificilă pentru orice femeie şi poate fi în mod deosebit dificilă pentru o femeie creştină. Pe lângă necesitățile practice,  cum ar fi unde să meargă şi cum să se întrețină pe sine și pe copiii lor, femeile creștine pot fi inundate de întrebări spirituale,  cum ar fi:

Mă încearcă Dumnezeu?  “Și la bine și la rău” presupune și așa situații? Aceasta are în vedere Dumnezeu prin “supunere”? E păcat dacă îl părăsesc de dragul siguranței mele și a copiilor mei? De ce permite Dumnezeu ca acest lucru să mi se întâmple? Ce vrea Dumnezeu să fac?

Mildred poate a căutat îngrijire spirituală pentru a putea aborda asemenea întrebări. Clar că Allan a fost de ajutor pentru o perioadă continuă de timp, ajutând-o pe Mildred să ajungă la o înţelegere mai deplină a planul lui Dumnezeu pentru viaţa de familie.

2. Ce i-ar putea oferi o congregaţie locală unei femei în situaţia lui Mildred?

Violenţa în familie este o problemă care trece graniţele ideologice.  Creştinii nu trebuie să compromită principiile biblice, ci mai degrabă  să fie ghidați de ele în slujirea în situaţii de criză celor ce şi-au pierdut ținuta spirituală şi sunt extrem de vulnerabili.

Persoanele şi familiile afectate de violenţa în familie deseori au o varietate de nevoi, inclusiv unele sau toate din următoarele:

• nevoi practice: hrană,  îmbrăcăminte, adăpost, îngrijirea copiilor;
• nevoi socio-emoţionale:  consiliere psihologică, sprijin emoţional;
• nevoi financiare: bani,  angajare în câmpul muncii;
• nevoi juridice: consultanță,  reprezentare;
• nevoi spirituale: consiliere   spirituală, rugăciune.

Nici un persoană, agenţie sau organizaţie nu poate satisface toate aceste nevoi de unul singur.  Aşa cum nevoile sunt diferite, dar nu se exclud reciproc, tot așa și rolurile diferitor îngrijitori sunt diferite, dar nu se exclud reciproc.

Dr. Lois P. Mitchell
Deer Island, NB

Răspunsul unui ofiţer de poliţie

Eu cred că ar exista rezistenţă în congregaţie față de intervenția pastorului Jones. Mulți din biserică ar putea vedea acest lucru ca pe o problemă personală în care pastorul Jones nu ar trebui să se implice. Alţii în congregaţie ar putea fi de părerea că această problemă ar trebui să fie abordată de un “profesionist”,  care este mai bine echipat pentru a lucra cu problemele violenţei în familie. Mulți din congregaţie ar putea susţine că pastorul Jones petrece prea mult timp, oferindu-i susținere spirituală şi sprijin lui Mildred. De asemenea, unii membri ai bisericii pot fi de părerea că rolul pastorului în fiecare situație de familie este să se străduie să păstreze căsătoria şi să încurajeze împăcarea.

Vince Riley
Fost ofiţer de poliţie în Charlotte, Carolina de Nord
(în present slujește în asociația evanghelistică a lui Billy Graham)

Răspunsul unui terapeut

1. De ce crezi că  Mildred a căutat îngrijire spirituală  în urma crizei de la domiciliu?

În acest scenariu, Mildred este descrisă ca “o persoană profund spirituală” şi în cuvintele lui pastorul ei, “o creştină frumoasă”.  Multe “femei a căror relaţie personală cu Hristos este semnificativă  pentru ele vor căuta ajutor la un pastor, atunci când sunt în criză.  Mildred, chiar şi în mijlocul unei căsătorii abuzive, lipsite de siguranță, încă mai dorea să se gândească bine la ceea ce era acceptabil pentru ea ca și creştină. Deoarece ea deja împărtășise câteva detalii despre căsătoria şi viaţa ei de acasă cu pastorul ei, atunci când a avut loc criza ea s-a simţit în siguranţă să  se apropie din nou de pastorul ei. După criză, ea a avut nevoie de ajutor în clarificarea convingerilor sale greșite despre responsabilitatea soţului ei pentru comportamentul său abuziv şi responsabilitatea ei de a căuta siguranţa sa şi a mamei sale. Ea, de asemenea, avea nevoie să știe că Dumnezeu încă o iubește mult și pastorul Jones i-a abordat în mod corespunzător neliniștea ei în această privință  și i-a vorbit adevărul lui Dumnezeu.

2. Ce i-ar putea oferi o congregaţie locală  unei femei în situaţia lui Mildred?

Această biserică i-a oferit ceea de ce Mildred avea nevoie cel mai mult și imediat – locuința   temporară, care i-a oferit lui Mildred și mamei ei siguranță și ceva timp pentru a determina cum să soluționeze celelalte nevoi ale lor. Mildred şi mama ei ar fi putut folosi, de asemenea, un avocat - poate un membru din biserică le-ar fi putut ajuta să identifice serviciile disponibile în comunitate pentru victimele violenţei domestice,  asistenţă juridică, locuință şi servicii de îngrijire pentru bătrâni, pentru mama ei. În această perioadă de tranziţie, în special, biserica le-ar putea oferi și pe cineva care să le sune în fiecare săptămână, să le invite la o cafea, să le servească o masă de prânz sau să împartă o cină cu ele pentru a le sustrage de la criza cu care se confruntă măcar pentru puțin timp. Deoarece soţul lui Mildred a fost iresponsabil în cheltuirea banilor, ea ar putea avea nevoie de asistenţă financiară, pe care biserica i-ar putea oferi-o.

3a. Cum aţi evalua răspunsul lui Allan Jones ca și pastor față de Mildred şi mama ei?

Acest pastor a făcut atât de multe lucruri corecte în slujirea sa lui Mildred şi mamei ei în timpul acestei crize. El trebuie să fi creat impresia de pastor foarte grijuliu pentru că după numai trei luni în această biserică, Mildred i s-a deschis despre viaţa ei. Foarte curând el a observat incongruenţa dintre limbajul corpului ei și turbulenţa interioară a spiritului şi emoţiilor ei. Această atenţie, nu doar la conţinutul istoriei ei, dar și la prezentarea acesteia, l-a alertat că Mildred trăia într-o situație dificilă. El a înțeles cât de dificilă, atunci când ea i-a lăsat o notă pe amvon, rugându-l să o întâlnească.  El s-a întâlnit cu ea imediat, i-a ascultat istoria, a găsit un loc sigur pentru ea şi mama ei şi le-a escortat la casa acestei familii din biserică.

3b. Ați fi răspuns diferit sau similar?

Ca și terapeut creştin profesionist,  de asemenea, aș fi abordat preocupările spirituale ale lui Mildred cu privire la căsătorie. Ca răspuns la strigătul lui Mildred pentru ajutor, probabil, că nu aș fi fost în poziția de a-i oferi un loc de trai sau de a găsi o locuință pentru ea, deci, aș fi întrebat-o dacă este vreun loc unde ea și mama ei ar putea merge – poate la fiica sa, Anna. Aș fi ajutat-o la dezvoltarea unui plan de siguranță  pe termen-scurt pentru ea şi mama ei în timpul plecării lor, adică  l-aș suna pe polițistul de sector pentru a fi prezent în timp ce ea își împachetează lucrurile. Daca ea nu ar fi avut un loc unde să meargă, aș ajuta-o să se cazeze la adăpostul din comunitate.  Personalul de la adăpost i-ar oferi locuinţă temporară ei şi sperăm și mamei ei. Aș recomanda, de asemenea, ca Mildred să intenteze un ordin de restrictie, dat fiind faptul că soţul ei a încercat recent să o omoare.

Nu i-aș spune lui Mildred, “vei vedea că acest lucru a fost cel mai bun lucru care ți s-a întâmplat vreodată.” Abuzul nu este niciodată cel mai bun lucru care se poate întâmpla cuiva vreodată.  Promisiunea din Romani 8:28 afirmă că totul lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe Domnul şi sunt chemați după planul Lui și că  Dumnezeu va continua să folosească spre bine ceea ce omul a intenționat spre rău, așa cum a afirmat Iosif fraților săi, care l-au abuzat (Geneza 50:19-20). Dar toți noi cei care lucrăm cu victimele violenţei domestice trebuie să fim foarte atenți şi sensibili şi să nu spiritualizăm abuzul. De obicei, doar după ce criza a escaladat, promisiunile lui Dumnezeu pot fi prezentate pentru a aduce vindecare pentru victimă.

Ca și pastor oferind adăpost, pastorul Jones trebuia să evalueze pericolul, în primul rând întrebând-o pe Mildred dacă soţul ei a încercat să o omoare, dacă are un pistol sau alte arme, şi să  informeze despre aceasta familia care a fost de acord să o găzduiască  pe Mildred şi mama ei temporar. Ei trebuie să ştie despre potenţialul pericol pentru a putea lua o decizie în cunoştinţă de cauză.

4. Credeţi că ar exista rezistență în congregaţie față de intervenţia pastorului Jones?  De ce da sau de ce nu?

Ar putea exista rezistență  față de întâlnirile pastorului cu o femeie din biserică unul la unul, deoarece aceasta ar putea arăta nepotrivit și deoarece soțul lui Mildred i-ar putea acuza de o relație amoroasă. Ar putea exista,  de asemenea, rezistentă la a-i oferi locuinţă lui Mildred şi mamei ei din cauza potenţialului pericol pentru familia-gazdă şi, posibil,  a unor obligații juridice.

Lipsa de rezistenţă  în congregaţie ar proveni din încrederea bisericii în pastorul Jones şi din dorinţa bisericii de a fi Hristos pentru aceste femei, care aveau nevoie disperată de Isus în piele și oase.

5. În ce mod pastorul a construit punţi spre comunitate în răspunsul său lui Mildred?

Pastorul Jones a primit permisiunea lui Mildred de a vorbi cu alte persoane din comunitate, care lucrează  cu violenţa în familie, pentru a putea înţelege mai bine durerea şi disperarea lui Mildred. Prin faptul că și-a recunoscut limitele, pastorul a lărgit spectru de ajutor pe care l-a putut oferi lui Mildred şi următoarei victime. El i-a explicat, de asemenea,  avocatului lui Mildred rolul vieții ei spirituale în luarea deciziilor în ce privește rezistența lui Mildred de a desface căsătoria şi faptul că l-a iertat atât de repede pe soţul ei. Este foarte obișnuit ca victimele creştine să creadă că dacă nu iartă repede, atunci ele sunt necredincioase lui Hristos şi căsătoriei lor, ca şi cum acestea ar comite un păcat de neiertat. Deoarece pastorul a putut înțelege comportamentul lui Mildred dintr-o perspectivă spirituală el a fost în poziţia de a-l ajuta, sperăm, pe avocatul ei să aibă mai multă  rabdare cu clienta sa.

Catherine Lewis DeLoach, consilier profesionist licentat în Charlotte, Carolina de Nord

Seria Refacerea Inimilor Frânte - Răspuns Lecția #1

—————————————————————————————————————————————

Răspunsul unui supraviețuitor

1. Care sunt cele mai mari nevoi ale lui Claire în acest moment din viaţa ei?

Trebuie să existe o reţea de oameni care să meargă alături de ea în călătoria lungă pe care o are de facut; să o sprijine în deciziile pe care va alege să  le facă pentru binele ei şi bunăstarea copiilor ei. Femeilor noastre,  în general, li s-a părut că pastorul s-a implicat prea mult şi au pus la îndoială înţelepciunea sa în a fi “scutul ei protector.”  O femeie a sugerat că aceasta ar putea, de fapt, împiedica procesul de vindecare/creştere. Un grup de sprijin are puterea de a-i reînnoi încrederea în sine însăşi, de a-i zidi demnitatea și de a o ajuta să ia decizii corecte (fără a-i da sfaturi).

2. Cum a început pastorul Steve să-i câştige încrederea lui Claire?

Femeile se mirau cum ea a putut   fi atât de sigură că “siguranţa şi confidenţialitatea îi erau asigurate” - că biserica, în general, şi pastorul de sex masculin, în mod special, erau un loc sigur unde ea se putea refugia.  O femeie se întreba despre “trecerea” pastorului pe la casa familiei Brown - acest lucru îi trezise bănuieli.

3. Ce ar putea oferi o biserică locală unei femei în situaţia lui Claire?

Femeile noastre au întrebat dacă cineva din biserică avea vreo cabană sau o casă de vacanță  prin apropiere, unde Claire şi copiii ei ar putea merge pentru siguranţă.  Femeile erau de părerea că acceptarea, încurajarea şi sprijinul practic erau lucruri importante pe care o congregaţie le-ar putea da lui Claire. Ele considerau că în biserici încă mai există tendinţa de a judeca și au sugerat să se informeze mai bine cu privire la abuzul femeilor de către soţii lor sau alte persoane însemnate.

4. Cum aţi evalua intervenţia lui Steve în familia Brown?  Ați fi răspuns într-un mod diferit sau similar?

Toţi cei din grupul nostru (facilitatorii şi participanţii) au avut temeri cu privire la încălcarea   “granițelor”, în special, faptul că pastorul și-a deschis casa pentru ea şi copiii ei. O femeie era de părerea că el “se punea în pericol.” Co-facilitatorul meu citi povestea înainte de a o împărtăşi cu femeile şi zise: “Și când începe relația lor de dragoste?” Claire este foarte vulnerabilă în această situaţie şi ar fi fost mai înţelept ca o femeie sau două să-i fie alături pentru a o încuraja, a-i aduce la cunoștință opţiunile disponibile şi a o sprijini în alegerile ei. Unele femei cred că informaţia pe care Steve o avea “la îndemână” ar fi trebuit pusă  la dispoziția lui Claire în timpul primei vizite. Pastorul nu ar fi trebuit să o viziteze la domiciliu fără a fi însoțit de soţia sa. Chiar întâlnirile la biserică ar trebui să aibă loc într-o odaie cu uşa uşor întredeschisă sau cu o mică fereastră în uşă  pentru protecţia ambelor părţi.

5. Care credeți că e următorul pas în îngrijirea pastorală?

Va fi esenţial de a-i oferi sprijin lui George și de a-l ține responsabil (dacă el cu adevărat se pocăieşte şi doreşte), dacă vrem să vedem vindecare în această  familie. Acesta ar include consiliere și lucru în grup pe termen lung cu cineva instruit in a lucra cu oamenii violenți. Claire va avea nevoie,  de asemenea, de sprijin şi de încurajare pe termen lung, pastorul asumându-și un rol mult mai mic decât până acum. Pastorul nu trebuie să se aştepte ca Claire să se mute înapoi cu George în timpul procesului   de consiliere. George trebuie să înţeleagă cât de grav este comportamentul său abuziv și că Claire este, de asemenea, foarte serioasă în ce privește protejarea sa şi a copiilor săi.

“Când Dragostea te Lovește”  Grup de Sprijin, British Columbia, Canada

Răspunsul unui avocat

1. Care sunt cele mai mari nevoi ale lui Claire în acest moment din viaţa ei?

Cea mai mare nevoie a lui Claire este de a fi întrebată care sunt cele mai mari nevoi ale ei pe care le-a identificat la moment. Ca persoane din afară,  chiar fiind profesioniști bine pregatiti, nu putem pretinde niciodată  că ştim de ce are nevoie o altă persoană, deoarece fiecare dintre noi avem experiența noastră unică de viață care ne influențează  priorităţile, răspunsurile şi nevoile. Chiar si cu detaliile pe care le cunoaștem despre această poveste, există multe alte detalii pe care nu le ştim și care ar putea avea impact asupra identificării celei mai mari nevoi a ei. Pentru a crea o atmosferă în care Claire să poată procesa și discuta deschis viaţa ei fără a se condamna,  ea are nevoie de cineva care nu va face presupuneri despre viata ei.  Se pare că e bine pentru Claire să aibă pe cineva cu care să poată  vorbi confidential nu doar despre abuzul ei curent, ci și despre felul cum a fost crescută.  Probabil că ea nu a vorbit despre sentimentele ei de auto-culpabilizare sau despre experienţa abuzului. Prin urmare, această interacțiune este esențială pentru a da tonul modului în care Claire se va simți în legătură cu dezvăluirea istoriei sale în continuare fie păstorului Steve, fie altcuiva. Nu este important ca ea să se identifice ca femeie abuzată pentru a procesa modul în care astfel de evenimente au avut impact asupra ei şi a fi educată în violenţa domestică și sexuală.  E bine să punem întrebări într-un mod grijuliu care să provoace un dialog despre cum cineva o poate ajuta. Cele mai mari nevoi identificate se pot schimba, deaceea dialogul trebuie să rămână deschis.

2. Cum a început Pastorul Steve să-i câştige încrederea lui Claire?

Pastorul Steve a început să-i câştige încrederea lui Claire prin stabilirea încrederii. Este incredibil de dificil pentru orice victimă, auto-identificată sau nu, să vorbească  despre vulnerabilităţile sale şi procesul abuzului său. Este o mare onoare pentru ca cineva să se simtă confortabil şi să riște să-și dezvăluie abuzul.

3. Ce i-ar putea oferi o congregaţie locală  unei femei în situaţia lui Claire?

Există câteva lucruri pe care o biserică locală le-ar putea oferi pentru a ajuta femeile în situația lui Claire, care în prezent poate nu se identifică ca victime ale violenţei domestice.

În prrimul rând, o congregaţie locală ar putea oferi întâlniri în grupuri pentru femei. Aceste grupuri nu trebuie neapărat promovate ca și “grupuri de sprijin în caz de violenţă domestică.” Ar putea fi promovate ca un loc pentru a discuta relațiile. Un facilitator instruit ar putea oferi informaţii întreţesute în sesiuni despre violenţa în familie.

În al doilea rând, congregația poate oferi predici despre ceea ce este violenţa domestică şi cauzele acesteia, precum şi distribuirea informaţiei.

În al treilea rând, biserica ar putea instrui clerul şi alți lideri ai bisericii (de exemplu,  partenerii lor) cu privire la violenţa domestică şi sexuală şi cum să răspundă  în mod corespunzător.

4.  Cum aţi evalua intervenţia lui Steve în familia Brown?Ați fi răspuns într-un mod diferit sau similar?

Au existat și puncte forte şi punctele slabe în intervenția pastorului Steve.

Aș fi răspuns la fel ca pastorul Steve prin stabilirea unui raport şi a încrederii cu familia Brown.  El a creat un mediu deschis pentru comunicare. Vizitarea acasă a fost o opţiune excelentă de a reduce izolarea familiei. Mai mult, el nu a privit violenţa domestică ca o problemă personală ce nu îl privește.  El a recunoscut că rolul său ca lider religios este de a aborda în mod proactiv violenţa domestică în cel mai bun mod posibil pentru a trage la răspundere agresorul și a ține siguranța victimei ca prioritatea numărul unu. El era pregătit cu resurse şi recomandări,  atunci când Claire a fost gata pentru ajutor suplimentar.

Există unele lucruri pe care le-aș fi făcut altfel. De exemplu, Pastorul Steve nu ar trebui să “aştepte momentul potrivit”, deoarece el ar putea fi unicul ajutor pe care Claire îl caută și ar putea să nu dorească resurse suplimentare. Ea ar putea să nu aleagă sau să nu meargă să caute niciodată alte servicii dincolo de Steve. În plus, Claire trebuie să fie parte din procesul de “evaluare a pericolului”. Lucrul principal asupra căruia Steve trebuie să se concentreze trebuie să  fie mai degrabă reducerea izolării ei şi creşterea siguranţei ei,  decât evaluarea pericolului ei. Când el a “încurajat”-o pe Claire să se refugieze cu copiii în casa lui, este important să  ținem minte că există o linie fină între a cultiva împuternicirea şi a forța împuternicirea. Dacă casa pastorului Steve este o opţiune,  ea ar trebui menţionată, dar nu doar o singură opţiune trebuie încurajată.  Unele din convingerile pastorului Steve reflectă mituri despre violenţa în familie. De exemplu, el a fost “șocat că o femeie cu studii universitare” ar crede că abuzul a fost din vina ei, în loc de a identifica acest răspuns ca unul obișnuit din partea oricărei victime.  De asemenea, el credea că “istoria se repetă.”

5. Ce vedeți ca următorul pas in îngrijirea pastorală?

Pastorul Steve ar trebui să  continue dialogul şi susţinerea lui Claire şi a băieţilor ei.

Jennifer L. Carter, Specialist în Programul de Dezvoltare MSW, Coaliţia împotriva violenţei domestice şi sexuale din Missouri

Răspuns unui avocat

1. Care sunt cele mai mari nevoi ale lui Claire în acest moment?

Claire are cel mai mult nevoie de sprijin şi de planificare a siguranţei pentru ea şi copiii ei.

2. Cum a început Pastorul Steve să-i câştige încrederea lui Claire?

Ne-am gândit că felul cum el i-a câștigat încrederea a fost unul bun. El a făcut o treabă  bună câștigându-i încrederea lent şi permiţându-i să-și dezvăluie istoria treptat. De cele mai multe ori povestea începe cu un aspect şi apoi mai multe lucruri sunt descoperite. Cred că a fost minunat că el a lăsat ca acestea să se desfășoare.

3. Ce i-ar putea oferi o congregaţie locală  unei femei în situaţia lui Claire?

Congregaţia locală i-ar putea fi de ajutor, sprijinind financiar alegerile lui Claire - de exemplu,  în cazul în care ea alege să locuiască la ea acasă ar putea avea nevoie de ajutor financiar pentru a putea-o face. Poate ar putea-o ajuta în încercarea de a căuta un adăpost în cazul în care ea decide să plece acasă. Biserica, de asemenea, ar putea fi de ajutor prin crearea unei reţele de căutare a oportunităților de angajare în câmpul muncii, în ruperea din izolare, ajutând-o să rămână implicată în comunitate. E important ca biserica să  o creadă şi să-i valideze îngrijoriările.

4. Cum aţi evalua intervenţia lui Steve în familia Brown? Ați fi răspuns într-un mod diferit sau similar?

Credem că un avocat are altă  perspectivă - de exemplu, cum sa vorbeasca cu Claire în afara casei fără a o pune în pericol pe ea sau pe avocat. Există, de asemenea,  nevoia de sprijin şi siguranţă - planificarea siguranţei este importantă.

Chestiile de confidenţialitate sunt foarte importante, cât și resursele. Nu dați vina pe ea, nu o presați. Aceasta este istoria ei de povestit şi nu a pastorului de împărtăşit. Ar trebui să existe resurse separate pentru ea pe care le-ar putea primi anonim. Credem că a fost bine pentru ca Steve să meargă la ea acasa, dar e important ca el să nu o facă să se simtă mai puțin în siguranță. Liderii bisericești trebuie să privească situația în întregime pentru a se asigura că nu fac ceva ce le-ar mări pericolul.

De asemenea, credem că ar trebui să se ceară ceva responsabilitate și din partea agresorului.

5. Ce vedeți ca următorul pas in îngrijirea pastorală?

Sperăm că pastorul este pe punctul unde poate începe într-adevăr să facă recomandări şi i-ar putea ajuta acum să ia legătura cu un adăpost local. Du-te cu ea la adăpost, dacă asta e ceea ce dorește şi ajută-o la prima întâlnire, astfel încât ea să poată începe să capete încredere în avocaţii de acolo, în cazul în care asta e ceea ce vrea să facă.  Există întotdeauna suspiciuni cu privire la persoanele religioase.  Nu ştiu ce părere are acest pastor despre rolurile de gen – acest lucru nu este indicat și asta mă îngrijorează. Un rabin local m-a sunat pentru a planifica siguranţa şi nu văd ca această persoană  să facă asta.

Credem ca a fost interesant faptul că agresorul vine acum la biserică cu ea, aşa că ne face să ne întrebăm dacă este intenţionat, astfel ea având și mai puţine şanse de a rămâne de una singură. Acesta era locul ei sigur şi acum el era acolo. Există potenţialul de reducere a abuzului,  deoarece el acum merge la biserica.

Personalul de la Womenspace,  Eugene, OR

Răspunsul unui pastor

După ce am citit istoria asta, imediat am fost îngrijorat de faptul că nici Claire, nici George nici măcar nu recunosc problema. Ambii sunt persoane foarte frânte,  care au adus probleme grave şi nerezolvate în căsătoria lor şi aceste probleme sunt acoperite şi îndreptățite într-o varietate de moduri, Claire dând vina pe sine și George pe alcool.

Dacă Claire si George ar fi venit la mine după ajutor, aş vrea să fac trei lucruri imediat. În primul rând, aş dori să elaborez un plan pentru a-i asigura siguranța lui Claire şi a copiilor. Apoi, aş încerca să organizez un fel de consiliere individuală pentru George si pentru Claire, ca aceștea să poată începe să se ocupe de unele problemele care nu au fost niciodată abordate în mod corespunzător. În cele din urmă, aş  sugera modalităţi prin care comunitatea de credinţă ar putea să  se implice în viaţa lor prin slujirea de încurajare şi de a-i ține responsabili.

Deoarece Claire nu doreşte să plece acasă, aş dori să aranjez un loc sigur, unde ea şi copiii ei pot merge imediat, doar cu o preîntâmpinare de moment. Deoarece George “adesea” devine violent atunci când e băut, ea trebuie sa înțeleagă că ea şi copiii trebuie să plece de acasă imediat ce el începe să bea, în loc de a aştepta până când violenţa începe. Locul sigur ar trebui să fie la alegerea ei, dar i-aş oferi câteva opţiuni. Ar putea fi un adăpost local, ar putea fi casa cuiva din biserică sau dintr-o biserică din apropiere, sau ar putea fi casa unui membru de familie înţelegător. Ca și pastor, aş dori să o asigur că Dumnezeu nu vrea ca ea să fie victimă a violenţei, că  nimeni nu merită astfel de abuz şi că ea poate şi trebuie să acţioneze pentru a se proteja pe ea şi pe copiii ei de daunele fizice sau emoționale ce rezultă din epizoadele violente ale lui George. Aş dori, de asemenea,  să-mi exprim sprijinul meu, sprijinul comunităţii bisericii, precum şi sprijinul scripturilor pentru acţiunile pe care ea le-a interprins pentru a se apăra pe sine și pe copiii săi de rău.

George, evident, nu a recunoscut gravitatea problemei sale şi trebuie să fie tras la răspundere pentru comportamentul său violent. Cu toate că, sper că un consilier l-ar confrunta pe George cu privire la gravitatea alcoolismului său şi ar aborda cauzele care stau la baza furiei şi dependenţei sale. Aș  dori, de asemenea, să găsesc nişte bărbați în biserică, care i-ar oferi lui George prietenie, călăuză, un exemplu de urmat și îi vor cere responsabilitatea pentru acţiunile sale. Deoarece alcoolul serveşte ca un catalizator al comportamentului abuziv al lui George l-aş încuraja să recunoască faptul că are nevoie de ajutor în problema sa cu alcoolismul (George nu pare a fi dispus la această etapă  să meargă la un grup ca Alcoolicii Anonimi). În acelaşi timp, aş  încuraja-o puternic pe Claire să se alăture unui grup de sprijin,  cum ar fi Alcoolicii Anonimi. Mă preocupă, de asemenea, vulnerabilitatea   financiară a lui Claire. Deşi nu se indică în istorie, mă întreb dacă George controleaza toate finanţele.  Aș încerca cât de bine pot să-l conving pe George că, având în vedere dependenţa lui de alcool, trebuie să-i transmită lui Claire o parte substantială a controlului financiar în familie.

M-aş gândi apoi cum comunitatea   de credinţă ar putea face o diferență. Deşi vizitarea pastorală  acasă este un bun început, pastorul va trebui să implice mai multe persoane din biserica, astfel ca să nu poarte de unul singur toată  responsabilitatea (şi tensiunea emoţională). Cu permisiunea lor,  aș putea aranja un grup de oameni care să se roage în mod regulat pentru George şi Claire şi familia lor. Deşi, aș alege oameni de încredere, care ar putea să păstreze aceasta confidential. Știind că alţii se roagă pentru nevoile lor, aceasta ar putea începe să  distrugă vălul secretului care insoteste, de obicei, violenţa domestică.  I-aș încuraja pe George şi pe Claire să devină parte a unui grup mic, lucru ce i-ar pune în contact cu persoane care sunt modele de relații iubitoare și sănătoase de familie și care caută să aplice cu adevărat scriptura în viaţa lor. Sper că dezvoltarea unor prietenii de încredere în cadrul grupului le-ar oferi resurse suplimentare în momente de stres.

Cred că ar fi foarte util de a-i face legătura lui Claire cu unele femei din biserică.  Ele ar putea fi mai eficiente în a o ajuta să obţină un sentiment al identităţii personale pe măsură ce împărtășesc cu ea propriile experienţe şi o ajută să construiască relaţii deschise și de încredere.

În cele din urmă, deoarece George şi Claire frecventează serviciile bisericești împreună cred că ar fi important ca pastorul să includă din când în când o rugăciune pentru victimele violenţei în familie într-un context de speranţă  şi har. Deşi, cred că nu i-ar fi de folos lui George să se simtă  ținta predicilor pastorului. Cred că pastorul ar putea găsi modalităţi potrivite pentru a aborda ocazional în predici violenţa în familie.  Astfel de comentarii ar întări ceea ce pastorul le-a spus personal,  în același timp asigurând-o încă odată pe Claire că ea nu este vinovată.

McMullin Steve, Echipa MATS Rave Fredericton

Răspunsul unui ofiţer de poliţie

1. Care sunt cele mai mari nevoi ale lui Claire în acest moment?

În acest moment cele mai mari nevoi ale ei sunt nevoia de siguranţă şi securitate - ea este în mod clar într-o relaţie abuzivă. Abuzul pare să escaladeze şi acum atât ea cât şi copiii ei sunt în pericol din cauza comportamentului violent al lui George. Claire,  de asemenea, trebuie să ia unele decizii dure, determinând dacă această  relaţie mai poate fi restaurată sau ar fi mai bine să trăiască  separat. Ea trebuie să ia această decizie atât pentru ea, cât şi pentru copiii ei. Doar ea poate hotărî.

2. Cum a început pastorul Steve să-i câştige încrederea lui Claire?

Pastorul Steve i-a aruncat o funie de salvare care a ajutat-o să se menţină la suprafață,  chiar dacă ea nu ar putea ieși din apa cu ajutorul ei. El i-a oferit pe cineva cu care Claire să vorbească şi i-a dat opţiuni la care ea poate nu s-ar fi gândit fără el. Acum ea avea la cine merge, dacă lucrurile s-ar înrăutăți. El i-a oferit acest ajutor, fără  a insista ca să-l ia, lucru ce a lăsat-o cu senzația că ea încă  mai are control asupra vieţii ei. El, de asemenea, a continuat să aibă grijă, vizitând-o acasă -  un loc unde ea simțea că are cel puţin ceva control.

3. Ce i-ar putea oferi o congregaţie locală  unei femei în situaţia lui Claire?

Sprijin - fie financiar,  emoţional sau un loc sigur. Ma îndoiesc că Claire este pregătită pentru ca toată lumea să ştie despre situaţia sa în acest moment, dar când va fi, şi dacă va ajunge să fie gata, ea ar putea folosi ajutorul congregaţiei pentru a-și readuce viața la normal.

4. Cum aţi evalua intervenţia lui Steve în familia Brown? Ați fi răspuns în mod diferit sau similar?

Steve i-a oferit ajutorul pe care l-a putut, fără a insista asupra unui curs de acţiune care nu-i aparținea lui Claire. De asemenea, el s-a expus pericolului,  permiţându-i lui Claire şi copiilor ei să locuiască cu el şi vizitându-i acasa. Steve risca ca George să-și reverse furia asupra lui fie fizic, fie prin demararea unei controverse cu privire la comportamentul inadecvat a lui Steve față de soţia sa. Cred că  el a răspuns într-un mod responsabil, dar cred ar fi trebuit să  intreprindă  unele măsuri pentru a se asigura că toate întâlnirile sale au fost documentate şi chiar asistate de o parte terța, care ar putea mărturisi că toate acţiunile sale au fost fără reproș. Acest lucru ar fi util, chiar dacă Claire nu ar fi fost conştientă că altcineva știe.

5. Ce vedeți ca următorul pas in îngrijirea pastorală?

Educarea. Claire este într-o stare de negare, crezând că ea este într-un fel responsabilă pentru acţiunile lui George. Steve i-ar putea oferi informaţii despre agresori si comportamentul lor, precum şi despre victimele abuzului care cred că este și vina lor. Acesta este, probabil, un comportament învățat de Claire, deoarece se află, probabil, în aceeaşi situaţie ca atunci când creștea cu un tată alcoolic. Aceasta este, probabil, normal pentru ea. E necesar ca ea să vadă că acesta nu este modul în care toți trăiesc şi că ea nu trebuie să continue să trăiască astfel,  dacă nu vrea.

Sgt. Carl Boger
Departamentul de Poliţie Charlotte-Mecklenburg, Charlotte, Carolina de Nord

Răspunsul unui ofiţer de poliţie

Pastorul Steve a acţionat într-un mod ce a arătat multă grijă față de Claire şi băieţii ei în timpul uneia dintre vizitele sale pastorale, când George a fost găsit într-o stare rea. Pastorul Steve și-a riscat propria siguranţă,  atunci când i-a scos pe Claire şi băieţii ei din situația ameninţătoare şi le-a asigurat acestora un scut temporar. Pastorul Steve i-ar fi slujit în continuare lui Claire, încurajând-o să vorbească cu un ofiţer de poliţie în caz că apăreau semne fizice de abuz față  de ea şi/sau copii. Intervenția pastorului Steve a fost la timp şi a contribuit la efortul de a-l trage la răspundere pe George, soțul lui Claire, prin expunerea şi confruntarea comportamentului său abuziv.

Vince Riley
Fost ofiţer de poliţie în Charlotte, Carolina de Nord (Deservește în prezent asociația evanghelistică a lui Billy Graham)

Răspunsul unui terapeut

1. Care sunt cele mai mari nevoi ale lui Claire în acest moment?

Claire are două nevoi urgente:  un loc sigur unde să-și ducă copiii şi finanţe pentru a se întreţine pe sine şi pe copii. Pastorul a reușit să-i ofere un loc temporar la casa parohială, lucru ce a contribuit la construirea relației pe baza căreia Claire să continue să aibă încredere în el să o ajute.  Cu toate acestea, Claire are nevoie de cineva care să o ajute să  dezvolte un plan de siguranţă pentru a-și lăsa sotul sau să o conecteze la o resursă a comunităţii care ar ajuta-o să treacă prin procesul de depunere a cererii pentru un ordin de restrictie. Ea a fost abuzată  fizic, emotional, verbal și mental și probabilitatea că în timp soțul ar începe să-și abuzeze copiii este foarte mare. E necesar de accentuat siguranţa și de dezvoltat un plan specific, chiar dacă  ea încă nu e gata să acţioneze conform lui.

Claire, de asemenea, trebuia informată la întâlnirile cu pastorul cu privire la violenţa în familie şi la alcoolism şi trebuia să învețe că una nu o cauzează  pe alta. Claire credea că este o femeie căsătorită cu un bărbat care avea probleme cu băutura. Negarea împrejurărilor groaznice în care ea trăia și la care-și expunea copiii doar mărea pericolul.  Ea, deasemenea, nu se considera o soție abuzată cu toate că primise lovituri și bătăi. Pastorul a avut ocazia să-i spună comportamentului soțului său pe nume –  abuz.

Educarea victimelor în stadiile   incipiente de consiliere este dificilă deoarece ele trăiesc într-o stare de traumă. Nu pot absorbi prea multă informaţie. Ele pot, totuşi,  înţelege frica deoarece este emoţia cu care au trăit în fiecare zi. Când numim experiența lor abuz de fiecare dată, în cele din urmă victima începe să conecteze frica ei cu violenţa pe care a suferit-o din partea agresorului şi înţelege că frica ei este congruentă cu ceea ce i s-a întâmplat. Ea se simte mai puţin nebună.

2. Cum a început Pastorul Steve să-i câştige încrederea lui Claire?

Pastorul Steve a asigurat-o pe Claire cu privire la siguranță și confidenţialitate. Claire ştia că Pastorul Steve nu ar lua legătura cu soțul ei. Pastorul Steve,  de asemenea, a crezut istoria lui Claire. Pastorul Steve i-a vizitat “acasă”, după ce George, soţul lui Claire, a început să  vină la biserica cu ea. În timpul unei vizite, el și-a dat seama de pericolul în care se afla Claire şi fiii ei și le-a oferit casa parohială ca un loc sigur unde să rămână peste noapte.

3. Ce i-ar putea oferi o congregaţie locală  unei femei în situaţia lui Claire?

Dacă o biserică  are slujirea lui Ştefan, atunci aceștea ar putea oferi un slujitor din această lucrare pentru a fi persoana care se va îngriji şi va asculta. Slujitorii lui Ștefan sunt consilieri neprofesioniști instruiţi,  care slujesc numai în cadrul competenţelor instruirii lor.

Dacă lucrătorii bisericii,  pastorii, bătrânii, precum şi liderii laici au fost instruiţi în combaterea violenţei domestice, aceștea pot stabili o slujire de violență  domestică în biserica lor, care va include locuinţe temporare,  îngrijirea copiilor şi fonduri benevolente pentru a ajuta la achitarea facturilor şi a consilierii profesionale şi asistenţei juridice, daca e necesar.

Dacă o congregaţie locală  nu este antrenată în violenţa domestică, atunci biserica este într-o oarecare măsură limitată în modul în care poate ajuta victima,  dar încă mai poate face ceva:

recomandă victima pentru   consiliere crestina profesională (şi ajută-o, plătind o parte din   taxa pentru un anumit număr de sesiuni); oferă-i informaţie cu   privire la planificarea siguranței ei (şi sugerează-i să păstreze   aceste informaţii la casa unui prieten ca soțul să nu le vadă); determină dacă există  un grup potrivit de slujire pentru femei care o poate susține spiritual; găsește un învățător   de şcoală duminicală care ar dori să fie voluntar în a ajuta baietii   să se implice într-o clasă.

4. Cum aţi evalua intervenţia lui Steve în familia Brown?

Intervenţia lui iniţială  cu Claire a fost foarte adecvată şi pastorală. El i-a oferit un loc sigur şi i-a asigurat confidenţialitatea. Cu cât mai multă siguranţă el îi asigura, cu atât mai multe lucruri ea îi mărturisea. El a crezut-o,  astfel permițându-i să aibă încredere în el şi să-i împărtășească  mai mult din istoria ei. Pastorul avea informaţia de referință pentru Claire, atunci când ea era gata să acţioneze.

5.  Ai fi răspuns într-un mod diferit sau similar?

Răspunsul meu iniţial ca și terapeut ar fi fost similar, oferindu-i sigurantă si explicându-i confidenţialitatea, dar aș fi clarificat, de asemenea, limitele confidenţialității.  Ca și pastor, el poate vizita la domiciliu. Consilierii profesioniști nu au tendinţa să viziteze la domiciliu, chiar dacă unii o fac. Ca și pastor care a vizitat la domiciliu şi a evaluat pericolului, oferirea   casei parohiale pare o intervenţie potrivită. Cu toate acestea, o altă alternativă ar fi a găsi o altă familie din biserică, care i-ar oferi adăpost temporar. Dacă  un pastor este necăsătorit, acesta ar putea fi acuzat de indecenţă.

Ar fi puţin probabil ca o victima ar fie invitată să rămână la casa terapeutului. Astfel de acţiuni ar viola codurile etice şi profesionale. Terapeutul ar ajuta victima să identifice resursele disponibile şi ar încuraja-o să le utilizeze, respectând în acelaşi timp deciziile ei. Dificultatea este în a găsi echilibrul între dreptul victimei de a decide când să plece şi continuarea evaluării pericolului în cazul când nu pleacă.  Eventual în cazul în care pericolul escaladeaza, terapeutul va trebui să vorbească cu ea despre încălcarea confidenţialității pentru a raporta pericol în care se află copiii agenţiilor cuvenite. Acest lucru ar trebui să fie făcut într-un mod respectuos dar ferm, deoarece victima ar putea să nu fie în stare să ia măsuri pentru copiii ei din cauza propriei traume.

6. Ce vedeți ca următorul pas in îngrijirea pastorală?

Iarăși, pastorul a reușit să formeze o legătură cu Claire pe care un terapeut ar fi fost mai limitat să o facă. Cu toate acestea, cred că păstorul Steve avea nevoie de un sistem de sprijin pentru a continua să o susțină pe Claire. Ceea ce mă îngrijorează este că, dacă el ar fi așteptat prea mult ca Claire să acţioneze, acest fapt ar fi împiedicat-o să  acţioneze. El trebuia să stabilească o perioadă de timp concretă  în care să o conecteze uşor şi ferm la resursele comunităţii instruite în violenţa domestică şi, posibil, la serviciile de intervenţie în problema alcoolizmului lui George.

Catherine Lewis DeLoach,  Consilier profesionist licențiat din Charlotte, Carolina de Nord

Răspunsul unui terapeut

1. Care sunt cele mai mari nevoi ale lui Claire în acest moment?

Prioritatea numărul unu pentru Claire este siguranţa ei. Acest lucru trebuie sa aiba prioritate față  de toate celelate obiective terapeutice sau de consiliere. Trebuie dezvoltată  o strategie de ieşire, astfel încât Claire să stie exact la cine să apeleze, ce să facă şi unde să meargă, atunci când simte pericolul.  Mai presus de toate ea trebuie să-și asigure un loc sigur unde să  se ascundă de George. Acest lucru poate fi greu de realizat, deoarece consumul de alcool face episoadele de mânie şi violenţă ale lui George mai puţin previzibile. Pe măsură ce viața sa degradează  tot mai mult și mai mult din cauza viciilor lui, violenţa sa faţă  de Claire şi copii ar putea deveni tot mai gravă. Ar fi o greşeală  pentru un terapeut să presupună că George nu poate fi capabil de cele mai grave forme de atac. În funcţie de vârsta lor, copiii ar putea fi implicați în cunoaşterea strategiilor de ieşire şi ce să facă atunci când Claire este atacată. De asemenea, este important să o încurajăm pe Claire să implice poliţia atunci când George amenință sau este violent. Poliţia, nu pastorii sau terapeutii, au abilitățile necesare de a face față unui comportament violent. Deşi o incriminare ar putea ameninţa cariera de profesor a lui George,  protecţia lui Claire trebuie să implice și aplicarea legii. Odata ce toate măsurile de siguranță sunt stabilite, terapeutul va lucra cu Claire asupra diferitor probleme emoţionale şi personale care ar putea-o împiedica de a se separa de George. Ajutarea unei victime a violenţei domestice de a scăpa dintr-o relaţie abuzivă poate fi un proces lung şi dificil.  Terapeutul trebuie să fie dispus să accepte faptul că Claire poate face încercari repetate de a pleca înainte de a se rupe definitiv de George.

2. Cum a început Pastorul Steve să-i câştige încrederea lui Claire?

Cel mai important mod în care pastorul Steve i-a câștigat încrederea lui Claire a fost de a crea un anturaj terapeutic sigur de susţinere şi îngrijire. Faptul că  Claire simţea că poate dezvălui abuzul Pastorului Steve indică faptul că ea trebuie să se fi simţit în siguranţă - sigură că el va păstra conversaţia absolut confidenţial. De asemenea, e clar că  el i-a comunicat susținere și grijă. Ea nu a simțit că pastorul Steve e de partea lui George sau că încearcă să-l îndreptățească.  Pastorul Steve, de asemenea, s-a părut că nu o judecă – el nu a făcut-o pe Claire să creadă că a fost vina ei sau că trăiește în afara voii lui Dumnezeu. El a validat durerea si suferinta ei şi repede a realizat ameninţările reale sub care trăia Claire. Claire a putut vedea în Pastorul Steve un aliat real şi un sprijin, cineva căruia într-adevăr i-a păsat de ea, a înţeles-o şi a prețuit-o suficient ca și persoană pentru a se îngriji de siguranţa şi bunăstarea ei. Pastorul Steve, apoi, a pus interesele lui Claire mai presus de propriile noțiuni preconcepute despre bine şi rău.

3. Ce i-ar putea oferi o congregaţie locală  unei femei în situaţia lui Claire?

Cred că un grup mic de femei profesioniste din biserica locală s-ar putea împrieteni cu Claire şi i-ar putea oferi sprijin. Nu trebuie să contăm pe ele pentru a-i oferi un “loc sigur”, dar acestea i-ar putea oferi susținerea emoţională și tangibilă, dădăcindu-i copiii dacă aceștea sunt mai mici, invitându-i pentru un weekend în ospeție şi incluzând-o într-un studiu biblic pentru femei. De asemenea, cred că dacă o femeie pastor este disponibila, ea ar trebui să lucreze cu Claire, ca implicarea pastorului Steve să fie redusă în cele din urmă și el să poată  lucra cu George.

4. Cum aţi evalua intervenţia lui Steve în familia Brown?

Există o serie de aspecte la această poveste adevărată care mă deranjează. Pastorul Steve pare să acționeze de unul singur în acordarea acestui sprijin lui Claire. Cred că nu este tare înţelept, dată fiind natura intensă  şi acută a violenței domestice. Ar trebui implicați terapeuţii, asistenţii sociali, şi ofiţerii de poliţie pentru a oferi nivelul adecvat de servicii în acest gen de situație. Şi apoi, pastorul Steve nu ar trebui să fie componenta principală a planului de siguranță a lui Claire. Există un potenţial mare ca George să interpreteze greșit relația pastorului Steve cu Claire într-unul din epizoadele sale de beție şi apoi să-și descarce furia asupra pastorului. Cu alte cuvinte, e foarte posibil ca George să devină violent faţă de pastorul Steve în timpul unei stări de gelozie patologică.

5. Ce vedeți ca următorul pas in îngrijirea pastorală?

Cred că pastorul Steve trebuie să o ajute pe Claire să-și dea seama că are nevoie de o echipă  de susținere multidisciplinară care va include un pastor, un terapeut și un asistent social. Apoi, Claire trebuie să se acomodeze la ideea de a implica poliţia şi de a intenta un proces. În cele din urmă,  ea avea nevoie de mult ajutor pentru a lăsa această relaţie problematică,  în care partenerul ei abuziv manifestă comportament de control.

David A. Clark, Ph.D.
Psihologul clinic
Fredericton, NB, Canada

Seria Refacerea Inimilor Frânte

Lecția #1

Pe parcursul ultimilor 15 ani echipa noastră de cercetare a intervievat sute de pastori cu privire la cunoștințele lor despre abuz și experiența lor în ajutorarea victimelor și familiilor lor.  Utilizând metodele științelor sociale, datele noastre au fost colectate și analizate de un personal cu pregătire profesională înaltă.  Cei ce studiază prin intermediul resurselor electronice și care sunt cointeresați în mecanizmul inițiativei de cercetare pot consulta publicațiile științifice ale echipei de cercetare sau alte lucrări publicate de Nancy Nason-Clark.

Istoriile alese pentru seria Refacerea Inimilor Frânte oferă o privire rară asupra modului în care pastorii răspund familiilor în criză.  De-a lungul acestei serii, oferim și istorii de speranță și istorii de oportunități ratate.  Numele și alte caracteristici de identificare ale femeilor, lucrătorilor bisericești și a comunităților au fost alterate din motive de confidențialitate.

Claire și George Brown erau învățători la școală, locuind într-o comunitate din suburbia unui oraș industrial major.  Având o istorie de dependență de alcool, când era băut, George se purta ranchiunos și urât cu familia sa.  În aceste situații el deseori devenea violent.

La început Claire a apelat la ajutorul unui păstor, deoarece o îngrijora faptul că băutul lui George îi afecta pe Tommy și Mike, copiii lor de vârstă școlară.  Ea se neliniștea că acestora le era frică de taică-său.  Claire se temea că acesta ar putea să-și traumeze copiii la un val de mânie.  Ea se îngrijora că amintirile lor din copilărie vor fi tulburate de imaginea tatălui lor beat.
Adevărul era că Claire se îngrijora foarte mult.  Însă, avea și motiv pentru aceasta.

În timpul întâlnirilor de consiliere cu pastorul, unde siguranța și confidențialitatea erau asigurate, Claire a început să înțeleagă ciclul care îi controla viața.  George întotdeauna îi promitea că se va schimba, că va înceta să bea excesiv și că va începe să construiască relații cu fiii lor.  Ea niciodată nu se considera femeie maltratată, chiar dacă deseori primise vânătăi și bătăi.
Din punctul de vedere al Clairei, ea era o femeie căsătorită cu un bărbat care avea probleme cu băutura.
După ce Claire a putut să se deschidă pastorului cu privire la bețiile soțului, ea s-a simțit în siguranță să vorbească mai mult despre frica pe care o simțea în adâncul inimii.  Pentru prima dată ea a putut vorbi despre abuzul pe care l-a suferit de pe mâinile lui George.  Totuși, ea continua să se întoarcă înapoi în relație, înapoi la atacurile verbale, înapoi la promisiunile încălcate și înapoi la violență.  Claire trăia o viață plină de frică.  Ea se învinuia pe sine însăși de majoritatea acestor lucruri.

Timp de mai mulți ani familia Browns se țineau pe marginile bisericii.  Ea venea singură uneori. Alteori, băieții veneau cu ea.  După un epizod în mod special exploziv, urmat de scene de remușcări și căință, George a început să i se alăture soției duminica dimineața.  Ei se așezau în spate.

La această etapă, preotul Stephen Townie s-a implicat mai mult în viața familiei. El trecea pe la ei, locuind destul de aproape, în timpul vizitării păstoricești.
Într-o seară l-a găsit pe George într-o stare rea: în casă domnea haosul; Claire și copiii erau înfricoșați de mânia lui.

Estimând nivelul pericolului, pastorul Steve a încurajat-o pe Claire și pe băieți să plece cu el și să se refugieze pe noapte cu familia sa, la el acasă. Când Steve ne povestea istoria mai târziu, încă mai era uimit de scutul protector care el devenise pentru Claire, Tommy și Mike. Casa de lângă biserică unde locuia pastorul devenise temporar o casă sigură, un adăpost pe timp de furtună.

Însă problemele cu care se confrunta această familie nu puteau fi rezolvate de un răgaz temporar. George cheltuia banii cu nepăsare, parțial pentru a-și menține obiceiul de a juca în jocurile de noroc. Dacă comportamentul său dependent de alcool și de jocurile de noroc ar fi ajuns cunoscut public, Claire se îngrijora că George și-ar putea pierde serviciul, iar familia sa și-ar pierde siguranța economică.
Claire i-a zis pastorului că ea merită abuzul pe care-l primea. Această convingere era parte din bagajul ce-l aduse cu ea încă din copilărie, crescând cu un părinte alcoolic. Preotul Stephen Townie era șocat că o femeie cu studii superioare ar interpreta acțiunile abuzive ale soțului său ca fiind din vina ei. Însă, pe măsură ce afla mai multe despre Claire, Steve a ajuns să înțeleagă că învinuirea de sine a acestei femei este istoria care se repetă.

Vizitarea la domiciliu devenise modul în care pastorul le-a oferit susținere pastorală Clairei și băieților.  În mod paradoxal, casa abuzivă devenise locul sigur de destăinuire a abuzului suferit unui lider spiritual, care dorea să acționeze în calitate de scut protector.  Steve ar fi preferat ca Claire și băieții să caute refugiu în unul din adăposturile locale până ce ar fi găsit o locuință mai potrivită.  Însă Claire nu dorea să plece.  Astfel, pastorul Steve îi vizita, estima pericolul și aștepta momentul potrivit, când Claire va fi gata să facă următorul pas. Când ea a fost gata, Stephen Townie avea toată informația de referință la îndemână.

Întrebări pentru Reflectare:    

1. Care sunt cele mai mari nevoi ale Clairei la acest moment în viața ei?
2. Cum a început pastorul Steve să-i câștige încrederea Clairei?
3. Ce ar putea oferi o biserică locală unei femei în situația Clairei?
4. Cum ai estima intervenția lui Steve în familia Brown? Ai fi răspuns într-un mod diferit sau similar?
5. Care crezi că ar fi următorul pas în manifestarea grijei unui pastor? 

• Întreabă un supraviețuitor
• Întreabă un avocat
• Întreabă un pastor
• Întreabă un ofțer de poliție
• Întreabă un terapeut
  

Lecția #2

Pe parcursul ultimilor 15 ani echipa noastră de cercetare a intervievat sute de pastori cu privire la cunoștințele lor despre abuz și experiența lor în ajutorarea victimelor și familiilor lor.  Utilizând metodele științelor sociale, datele noastre au fost colectate și analizate de un personal cu pregătire profesională înaltă.  Cei ce studiază prin intermediul resurselor electronice și care sunt cointeresați în mecanizmul inițiativei de cercetare pot consulta publicațiile științifice ale echipei de cercetare sau alte lucrări publicate de Nancy Nason-Clark.

Istoriile alese pentru seria Refacerea Inimilor Frânte oferă o privire rară asupra modului în care pastorii răspund familiilor în criză.  De-a lungul acestei serii oferim și istorii de speranță și istorii de oportunități ratate.  Numele și alte caracteristici de identificare ale femeilor, lucrătorilor bisericești și a comunităților au fost alterate din motive de confidențialitate.

Mildred Jennings
Mildred Jennings era o persoană profund spirituală.  Pastorul ei o descria ca fiind o ”creștină frumoasă”, care era foarte activă în viața bisericii lor.  Toți cei cinci copii ai ei obținuse realizări mari.
Pastorul Jones abia se mutase în cominitatea lor - dintr-un mediu mai urban în acest orășel micuț.  După vreo trei luni de slujire acolo, Mildred începuse să-i spună detalii mici despre căsătoria și viața ei de acasă.  Nu trecuse mult și el a început să-și dea seama că zâmbetul și maniera ei caldă ascundeau conflict și dezamăgire profundă în inima ei.  Lucrurile nu erau după cum păreau.  

Mulți din biserică o vedeau ca fiind o persoană foarte echilibrată, dar Russell, soțul ei, era un bărbat căruia îi plăcea controlul.  El tânjea după putere și statut.  Pentru a-și satisface setea după mașini ce băteau la ochi și tot felul de gadgeturi, el împrumuta bani permanent.  Acest lucru îngloda familia din ce în ce mai mult în datorii.

Într-o zi Mildred vorbea la telefon cu fiica lor cea mai mare, Anna, care era medic într-o comunitate vecină la vreo 160 de kilometri depărtare.  Pregătindu-se pentru acel apel critic, Mildred a adus dintr-un loc secret din podul casei câteva notițe scrise de mână despre unele epizoade de abuz din trecut.  Russell a venit acasă chiar în toiul conversației telefonice.  Văzând hârtiile împrăștiate pe masă în fața ei, el a izbucnit în furie.  Mildred s-a înspăimântat – începuse să re-trăiască frica pe care o experimentase cu câteva luni în urmă, când Russell încerca să o omoare.

Duminica următoare, Russell le-a dat soției sale de 62 de ani și mamei ei de 83 de ani două ore ca să părăsească casa pentru totdeauna, ori, în caz contrar, vor suferi consecințele șederii.
Mildred a apelat la pastorul său după ajutor.  Ea a lăsat o notiță pe amvonul bisericii, rugându-l să o întâlnească după al doilea serviciu.  S-au întâlnit.  El i-a ascultat istoria.  În acea după-amiază, Allan Jones a condus aceste două femei în vârstă, înfricoșate la casa unei familii din biserică, care a binevoit să le ofere alinare și îngrijire pentru câteva zile.

Pastorul Jones ne spunea: ”Îmi amintesc prima zi, când o duceam în mașină… Îi ziceam: ”Într-o bună zi te vei convinge că acesta a fost cel mai bun lucru ce ți s-a întâmplat vreodată.  Acelea erau vremuri groaznice, vremuri groaznice.”

În calitate de lider spiritual, Allan Jones a simțit o responsabilitate enormă de a face ceea ce e corect.  În momentul de criză, el știa că un adăpost temporar era de importanță critică.  Într-adevăr acesta a fost primul pas în călătoria lungă de ajutorare a lui Mildred și bătrânei ei mame.

Slujitorul a văzut că problema lui Russell era dorința sa de a o controla pe Mildred, banii lor, prietenii ei și toate activitățile ei.  În obsesia sa de a ști unde se află Mildred întotdeauna, Russell începuse să o oprească chiar și de la activitățile ei în biserică.

Când Mildred se opunea controlului lui Russel, el o ataca cu cuvinte și amenințări, sau o trata cu tăcere, refuzând definitiv să vorbească cu ea.

Ca urmare a haosului de acasă Mildred a început să se vadă ca fiind lipsită de valoare.  După cuvintele pastorului Jones: ”Auto-aprecierea ei era [deja] joasă deoarece crescuse într-o familie unde era prezent abuzul…  Ea îl văzuze pe bunelul său îmbrâncind-o pe bunică-sa, lăsând-o pe podea într-o băltoacă de sânge.  Ea văzuse cum taică-său o trata pe mamă-sa foarte negativ… Astfel, ea se subaprecia foarte mult.”  Russel, deasemenea, trecuse în copilărie prin experiențe care contribuiseră la violența din prezent.  Fiind victimă a abuzului copil fiind, el a învățat să-și folosească pumnii pentru a obține ceea ce dorește.

După ce Mildred și mama sa au fost alungate din casă, Mildred a petrecut următoarele patru sau cinci luni părându-i rău pentru Russell.  Spre uimirea păstorului, ea era cea care se simțea vinovată.  Ea se simțea responsabilă de ruperea relației.  Ea simțea că totul este din vina ei.

După cum își amintea Allan Jones: ”Chiar dacă el era cel ce o dăduse afară din casă cu preaviz de doar două ore, ea se simțea că l-a supărat prin aceea că l-a divulgat…  Îmi părea atât de rău pentru ea, era atât de vulnerabilă.  Și el o suna mereu… ea îi plângea de milă atât de mult.  Îi plângea de milă, deoarece niciodată nu cunoscuse dragostea de mic copil.”

Neavând la cine să se adreseze, Mildred a căutat ajutor la liderul său spiritual.  În acea clipă de disperare, ea s-a întors spre biserică și a găsit un pastor dornic să o ajute să înceapă acea călătorie lungă spre vindecare.  Mildred avea nevoie imediată de siguranță și adăpost și era cuprinsă de îndoieli sâcâitoare cu privire la credința sa și responsabilitatea sa de a avea o căsătorie reușită.  Întrebările continuau să o inunde: o va putea ierta Dumnezeu pentru că l-a părăsit pe Russell?  Cum rămâne cu partea din jurământul de căsătorie care zice ”și la bine și la rău”?  Unde era Dumnezeu în toiul suferinței ei?
Cu răbdare și gingășie, Allan Jones a încercat să-i răspundă la întrebări și să-și facă timp să vorbească cu ea în mod regulat.  ”Mai mult am ascultat-o,” ne-a mărturisit el în timpul interviului.  ”I-am reamintit că ea nu ar fi plecat niciodată...  Nu a fost decizia ei.”

Prin consilierea pastorală, pastorul Jones a încercat să-i provoace convingerile false ale lui Mildred: că ea era de vină, că Dumnezeu îi va cere socoteala pentru că părăsise căsătoria, că ea era cea responsabilă de mizeria lui Russell sau că despărțirea a fost idea ei.  

Mildred a primit îngrijire și susținere spirituală de la pastorul ei o perioadă destul de lungă: uneori printr-un apel telefonic, alteori, la o ceașcă de cafea sau în oficiul său la biserică.  Allan Jones i-a cerut permisiunea să discute și cu alți profesioniști din comunitatea lor și din afara ei pentru a înțelege mai pe deplin adâncimea disperării ei.  El a apelat și la alte resurse.  El l-a ajutat pe avocatul ei să înțeleagă de ce viața ei spirituală și valorile ei o făcau atât de predispusă să-l ierte pe Russell și atât de iezitantă în decizia de a pune capăt relației lor.

Între timp, Russell dădea toată vina abuzului și durerea din urma acestuia pe Mildred, pe pastorul ei și pe oricine altul care-i venea în minte.  Însă, el niciodată nu se învinia pe sine.  El nu dorea să accepte ajutor din partea bisericii sau din altă parte.  Russell prefera să fie lăsat în pace.

Cu timpul, pastorul a ajutat-o pe Mildred să fie mai puțin iertătoare față de soțul ei, a ajutat-o să vadă că Dumnezeu nu îi cerea să ignoreze durerea din trecut și că anume Russel trebuia să accepte responsabilitatea pentru abuzul săvârșit.

Salvarea și adăpostul temporar erau nevoi imediate.  Însă, după acestea urmau o varietate de întrebări și îngrijorări spirituale.  Convingerile eronate ale lui Mildred o mâncau din interior.  Acestea o împiedicau să gândească cu claritate.  Ele aveau potențialul de a-i compromite siguranța.

După criza de acasă, nevoile spirituale ale lui Mildred și a mamei sale erau de importanță primară.  Deoarece gândirea religioasă eronată poate fi provocată cel mai bine de un pastor sau altă persoană cu credibilitate spirituală, rolul lui Allan Jones a fost critic în călătoria lui Mildred spre vindecare.  Limbajul duhului, cuvântul lui Dumnezeu vorbit printr-un pastor iubitor a adus vindecare și speranță.

Întrebări pentru Reflectare:    

1. De ce crezi că Mildred a căutat îngrijire spirituală după criza de acasă?
2. Ce ar putea să-i ofere o biseri#că locală unei femei în situația lui Mildred?
3. Cum ai evalua răspunsul lui Allan Jones ca și păstor față de Mildred și mama sa? Ai fi răspuns în mod diferit sau similar?
4. Crezi că ar exista rezistență în biserică față de intervenția pastorului Jones? De ce da sau de ce nu?
5. In ce moduri a construit pastorul poduri spre comunitate prin răspunsul său situației lui Mildred? 

• Întreabă  un avocat
• Întreabă un supraviețuitor
• Întreabă un asistent social
• Întreabă  un pastor
• Întreabă  un ofțer de poliție
• Întreabă  un terapeut

Top Zece

—

În ultimii 15 ani am intervievat sute de lideri religioși cu privire la violența domestică. Iată ce au avut de spus unii despre realitatea abuzului în slujirile lor.
Cât de Serios ești? Zece Indicatori de Top
Nancy Nason-Clark, Ph.D.
Excerpte dintr-o discuție scurtă de la PASCH Conference ținută la Seminarul Gordon Conwell în Boston, MA, Aprilie, 2006.
Iată zece indicatori de top care trebuie luați în considerație, dacă o biserică sau un lider religios este serios cu privire la problema abuzului. Ca și păstor, permiteți-mi să vă pun aceste întrebări?

1. Oferiți o ureche pentru a-i asculta pe oameni?
   Pe parcursul ultimilor 15 ani, prin programul meu de cercetare am încercat să înțelegem ce se întâmplă atunci cînd o victimă religioasă abuzată caută ajutor într-o comunitate de credincioși după o criză de violență. Fără îndoială, una din cele mai importante componente în asistența unei femei sau a unui bărbat abuzați este oferirea unei urechi de ascultare. Dacă e să vorbesc la figurat, aceștia sunt oamenii urechile cărora sunt mai mari decât gura. Pentru a fi o ureche care ascultă e nevoie de răbdare, empatie și grijă neprefăcută. Nu e nevoie de instruire universitară specializată pentru a asculta pe cineva în durere.
   
   
2. Oferă biserca dvs. informație despre abuz?
   Una din cele mai sigure locuri unde puteți plasa o broșură, un pliant sau un abțibild cu datele de contact ale unei case de adăpost pentru femei în caz de abuz, e pe ușile cabinelor din viceul pentru femei din biserică. Aici o femeie poate citi în siguranță, poate lua informația cu ea, punând-o în pantof sau în geanta sa și atunci când are nevoie de ajutor sau adăpost e de ajuns doar să sune. Plasarea informației pe o masă în foierul bisericii compromite confidențialitatea și o poate supune la un risc de primejdie mai înalt pe viitor.
   
   
3. Colaborează biserica dvs. sau grupurile de slujire din ea cu un adăpost local?
   Construirea podurilor dintre biserică și casa de adăpost este de importanță majoră. Când cărarea e bătătorită bine înseamnă că un lucrător de la casa de adăpost poate suna un păstor sau un alt lider religios, atunci când o femeie din casă vrea să vorbească cu cineva despre chinul său spiritual. Deasemenea, asta înseamnă că atunci când o femeie abuzată din biserică caută ajutor la păstorul său, acesta o poate încuraja să caute refugiu la adăpost ori de câte ori siguranța ei sau a copiilor ei este în pericol.
   
   
4. Se discută violența vreodată în grupul de tineret de la biserica dvs.?
   Abuzul se întâmplă la orice etapă a vieții. Deaceea, este extrem de important să recunoaștem că multe tinere eventual se căsătoresc cu tineri care le-au abuzat în timpul perioadei de curtare. Spre regret, mulți părinți religioși subestimează prevalența și severitatea comportamentului abuziv și de control printre adolescenți și tinerii adulți. Trebuie să facem auzit mesajul tare și cu claritate: o relație abuzivă e greșită; nu a fost niciodată parte din planul lui Dumnezeu pentru un trai sănătos.
   
   
5. Faceți referințe adecvate la resursele din comunitatea dvs.?
   Pentru ca bisericile și păstorii să colaboreze efectiv cu resursele din comunitate ei trebuie să știe ce au la dispoziție, să dezvolte relații în comunitate și să învețe să respecte abilitățile și cunoștințele altora. Însă, ei mai trebuie să-și recunoască propriile limite și să dorească să învețe de la cei care au experiență în ajutorarea victimelor abuzului și familiilor lor. Colaborarea cu resursele din comunitate îmbunătățește credibilitatea bisericii chiar și când aceasta oferă siguranță și ajutor victimelor la nevoie. 
   
   
6. Se discută violența în timpul consilierii premaritale din biserică dvs.?
   Când trenul căsătoriei e pe punct de a părăsi stația, dispuneți de un public cu atenția foarte bine captată. Ca și lider religios, folosiți această oportunitate cu înțelepciune. Un mesaj important ce îl puteți oferi unui cuplu în acest moment critic este: niciodată nu recurgeți la violență! Subliniați că pacea și siguranța – învăluite în dragoste – trebuie să fie caracteristici cardinale ale familiei creștine. Explicați-le clar că, dacă în viitor va apărea abuzul, biserica va fi locul de refugiu și oficiul păstorului locul confidențial de destăinuire a durerii violenței într-o relație intimă.
   
   
7. Vă dați seama de importanța resurselor spirituale pentru victimele abuzului?
   Când un credincios a fost maltratat de cineva pe care îl iubeste, acesta deseori este inundat de o mulțime de întrebări cu privire la viața sa spirituală. De ce Dumnezeu m-a abandonat? Trebuie să continui să iert un om care ne rănește și ne amenință? Ce așteptări are Dumnezeu de la mine? Pot să mai dau crezare lacrimilor și remușcărilor partenerului meu violent? Păstorii sunt pe o poziție unică de a aduce ”balsamul vindecător al Galaadului” celor răniți. Ar fi foarte util uneori să citiți un pasaj Biblic care oferă mângâiere sau să ascultați istoria lui Iosif sau Agar povestită de un păstor grijuliu. Unii vor aprecia în mod special rugăciunile în care este recunoscută durerea și trădarea adusă lor și în care îi cer lui Dumnezeu să le dea forță și puteri.
   
   
8. Purtați sarcinile unii altora împreună cu toată turma?
   Învățăm să ne pese și să ne îngrijim de alții atunci când altora le pasă și se îngrijesc de noi. Niciunul din noi nu e atât de puternic ca să nu ceară ajutorul și îngrijirea altora. Niciunul din noi nu e atât de puternic că nu avem nimic de oferit celor în durere. Oile au nevoie una de alta, dacă e să prospere și să crească. Ca și păstor al bisericii locale e important să ajutați bărbații și femeile să învețe să aibă grijă unul de altul sub umbrela dragostei și îngrijirii lui Dumnezeu.
   
   
9. Le oferi oportunități de slujire celor care au primit grija și consilierea bisericii?
   Cu timpul și cu instruirea și călăuzirea potrivită cei care au fost ajutați au nevoie de oportunități de a întoarce altora ceea ce au primit. O femeie care a fost abuzată poate păși alături de altă femeie care suferă. Grupurile de susținere sunt foarte importante, în special pentru victimele abuzului. Prietenia și susținerea merg mână în mână. Noi toți avem nevoie de căi prin care să ajungem la alții.
   
   
10. Îi ții responsabili pentru acțiunile lor pe bărbații violenți ce controlează?
    Când liderii religioși condemnă violența de la amvon, ei astfel onorează Scriptura și viața de familie. Când păstorii sfătuie femeile maltratate să caute refugiu într-o casă de adăpost atunci când le este frică, ei astfel le salvează viețile. Când liderii bisericești sfătuie un cuplu să se reunească repede după un incident de violență urmat de remușcări, ei astfel pun în pericol viața femeii și posibilitatea transformării unei relații. Ai ține pe bărbați responsabili pentru comportamentul lor violent și de control este unul din rolurile deosebite pe care liderii bisericești îl pot îndeplini în cadrul unui răspuns coordonat al comunității în combaterea violenței domestice. Ai ține pe bărbați responsabili ar putea include încurajarea lor de a frecventa un program de intervenție pentru bătăuși sau de a menține contactul continuu cu o agenție de terapie în problemele de violență domestică.

Liderii Religioși ca Parte a Răspunsului Coordonat al Comunității împotriva Violenței Domest

—

Zece Cauze de Top pentru a Include Liderii Religioși ca Parte a Răspunsului Coordonat al Comunității împotriva Violenței Domestice.
Nancy Nason-Clark, Ph.D. Excerpte dintr-o prezentare făcută la un Forum de Disciplini Multiple pe baza Credinței despre Violența Domestică, Palm Beach, Florida, Octombrie, 2006.
Deseori sunt întrebată de cei care lucrează în sistemul justiției penale de ce ar trebui să fie incluși și liderii religioși în răspunsul coordonat al comunității împotriva violenței domestice.  Pentru mulți anchetatori de poliție, ofițeri de cuvânt de onoare și de probațiune, avocați și judecători, reprezentanții hirotonisiți ai instituțiilor religioase – cum ar fi preoțimea, rabinii, păstorii și prezbiterii spirituali – contribuie mai mult la problemă decât la soluție. Poate fi acest lucru schimbat?
Acestea sunt, în opinia mea, cele zece cauze de vârf pentru a invita și liderii religioși la masă.

1. Liderii religioși sunt aleși de multe victime.
   Pe parcursul ultimilor cincisprezece ani programul meu de cercetare a încercat să înțeleagă ce se întâmplă când o victimă religioasă se întoarce după ajutor spre comunitatea credincioșilor în cazul violenței domestice. Pentru multe femei religioase, prima reacție la abuzul din partea partenerului intim este să caute ajutor la păstorul lor sau la liderul lor de credință. Sfatul primit va determina pe larg următorii ei pași. I s-a dat ei crezare? I s-au sugerat referințe la alte surse utile? I s-a spus să caute doar un răspuns spiritual la durerea ei? Este siguranța prioritatea numărul unu? Deoarece victima deseori alege să apeleze la liderii spirituali, un răspuns comunitar coordonat ar trebui să includă contribuția diferitor tradiții de credință pentru a satisface nevoile tuturor celor ce locuiesc în vecinătatea noastră. Femeile religioase pot fi în mod special vulnerabile atunci când sunt abuzate, deoarece ele cel mai mult probabil onorează familia  și vor considera despărțirea sau divorțul opțiuni nesatisfăcătoare.
   
   
2. Liderii religioși sunt căutați de mulți agresori după ce victima părăsește casa.
   Când o femeie religioasă abuzată caută refugiu într-un adăpost, nu e un lucru neobișnuit ca făptașul să-l sune pe păstorul său pentru ajutor. Uneori acesta va utiliza un limbaj religios pentru a încerca să-și convingă liderul religios că el regretă faptele abuzive comise. Alteori, el îi va spune păstorului sau rabinului despre darurile extravagante pe care le-a cumpărat soției sale, câte lacrimi a vărsat sau cât de mult o iubește. Pentru unii bărbați abuzivi, acest contact cu liderul religios este parte din planul lor de manipulare pentru a-și întoarce partenera acasă. Totuși, cercetările ne arată că atunci când liderii religioși își iau în serios rolul de a încuraja bărbații abuzivi să caute ajutor, aceștea cel mai mult probabil că se vor conforma cerinţelor frecventării unui program de intervenţie pentru bătăuși.  Cu toate că frecventarea programului nu poate garanta schimbarea, programele de intervenție sunt o parte importantă a oricărui răspuns coordonat al al comunității împotriva violenței domestice. Liderii religioși sunt parte a echipei ce va ține în continuu în socoteală viețile bărbaților religioși care sunt sau au fost abuzivi.
   
   
3. Liderii religioși dețin autoritate morală.
   În multe tradiții religioase, liderii – fie cei hirotonisiți pentru slujire, fie lucrătorii de rând - se bucură de mai multă autoritate decât cei din afară. Ca rezultat, când un lider religios zice ”abuzul este un rău” acest lucru va avea un impact puternic. De fapt, multe victime religioase se simt abandonate de tradiția lor de credință atunci când criza le lovește familiile. Când un păstor sau un preot este capabil de a folosi limbajul tradiției credinței pentru a susține victima în luptele sale, călătoria ei spre vindecare sporește. În mod similar, când un păstor sau un alt lider de credință îi cere socoteala unui făptaș religios cu privire la comportamentul său, acest lucru îmbunătățește răspunsul coordonat al comunității împotriva violenței domestice.
   
   
4. Liderii religioși au acces la multe vieți în momentele de criză.
   Când o criză lovește o națiune, oamenii deseori se roagă. Când are loc o tragedie, liderii de credință deseori sunt chemați să explice inexplicabilul. Fără îndoială că pentru mulți bărbați și femei există o legătură strânsă între crizele personale și căutarea răspunsurilor în tradiția lor de credință. Deoarece liderii religioși sunt într-o poziție unică de a interveni într-o criză, este extrem de necesar de a-i include în răspunsul coordonat al comunității împotriva violenței domestice. Nu toți membrii comunității vor dori ajutor de la liderii religioși atunci când sunt abuzați, dar pentru cei ce doresc aceasta, este esențial ca astfel de ajutor să le fie disponibil. Este, deasemenea, important ca liderii religioși să fie bine informați și despre alte servicii din comunitate. Referințele între furnizorii de resurse sunt esenţiale.
   
   
5. Liderii religioși asigură resurse educaționale tuturor categoriilor de vârstă.
   Bisericile din țară asigură resurse pentru o varietate de categorii de vârstă. De exemplu, școala duminicală, grupurile de tineret, întâlnirile tinerelor mămici, grupurile de bărbați, evenimentele pentru bătrâni, cursurile de pregătire pentru căsătorie, taberele de vară, etc. Lucrătorii religioși sunt contactați la diferite etape din viață și sunt, prin urmare, pe poziţia de a oferi sprijinul atât de necesar pentru a garanta că fiecare familie este în siguranţă. Eu deseori folosesc sloganul: ”Nu există un alt loc mai bun decât acasă. Când abuzul lovește, nu mai există ”acasă”. Asigurarea resurselor potrivite care declară clar că violența este un rău, e un lucru pe care orice lider de credință îl poate face.
   
   
6. Liderii religioși sunt priviți de mulți ca fiind ”experți” în căsătorie și familie.
   Majoritatea oamenilor religioși aleg să fie căsătoriți printr-o ceremonie la biserică unde alianța lor este ”binecuvântată”. Mulți lideri religioși predau cursuri de pregătire pentru căsătorie, în timp ce alții se întâlnesc individual cu cei ce doresc să se căsătorească în cadrul unui serviciu bisericesc.  Aceasta le asigură liderilor religioși o ocazie unică de a vorbi clar și sincer despre abuz. Ei pot explica cum trebuie să fie o căsătorie și pot oferi sugestii, dacă realitatea vieții lor de căsătorie deviază de la acel ideal. Am învățat de la multe femei religioase abuzate că atunci când abuzul a devenit realitatea vieții lor ele au căutat ajutorul păstorului care le cununase. Deoarece multe tradiții de credință celebrează ”valorile familiei” este absolut necesar ca liderii să vorbească atunci când abuzul devine realitatea vieții de familie. Un răspuns comunitar coordonat trebuie să includă și aceste voci.
   
   
7. Liderii religioși sunt capabili de a oferi confort spiritual și călăuzire.
   Dotați cu credibilitate de către propriile tradiții religioase, păstorii și alți lideri spirituali oferă confort și călăuzire diferite de sprijinul oferit în agențiile bazate pe comunitate. Ca și lideri religioși ei vorbesc limbajul duhului, folosind texte sacre, rugăciuni și alte ritualuri inerente în diversele lor tradiții. Impactul acestei forme de împuternicire asupra adepților ce ajung victime ale violenței domestice nu poate fi exagerat.  Totuși, ruperea ciclului de violență în familiile credincoase deseori necesită atât aportul culturii lumești cât și sprijinul din partea comunițății religioase și a liderilor acesteea.
   
   
8. Liderii religioși deseori sunt în contact regulat cu cei marginalizați.
   Profeții din vechime au subliniat importanța îngrijirii de nevoile și condițiile săracilor. Unii chiar au sugerat că Dumnezeu îi favorizează pe cei marginalizați și asupriți. Cu siguranță, congregațiile contemporane din toată națiunea nu îndeplinesc acest mandat de a se îngriji de cei vulnerabili. Totuși, liderii religioși și congregațiile pe care le conduc oferă un spectru de resurse – practice și emoționale – care răspund nevoilor umane.  Bărbații și femeile marginalizate continuă să caute ajutor în biserici și la alte organizații religioase. Sunt nevoile lor satisfăcute? Aceasta e altă întrebare.
   
   
9. Liderii religioși sunt capabili să asigure susținere continuă după criză.
   Dreptatea, responsabilitatea și schimbarea sunt toate ingredente principale ale serviciilor oferite bărbaților ce și-au abuzat soțiile. Cu toate că unii vin de bună voie, alți bărbați vin în rezultatul proceselor de judecată sau la recomandarea soțiilor, medicului sau a clerului ca să participe într-un program de intervenție pentru bătăuși. Țesute în povestirile bărbaților abuzivi care au luat-o pe drumul justiției și responsabilității sunt rolurile congregațiilor religioase și a liderilor lor în sprijinirea bărbaților pe măsură ce aceștea cautau ajutor. Un păstor sau un preot este un actor cheie în asigurarea responsabilității în viața unui bărbat religios, care este, sau a fost, abuziv.  În consecință, locurile de închinare și liderii religioși sunt resurse unice în orice efort bazat pe comunitate de a crea case în care domnește siguranța și pacea. În timp ce rolul profesionalului religios în a răspunde nevoilor celui abuzat a fost recunoscut de câtva timp, este important să realizăm că există deasemenea un rol pentru liderii religioși de a ajuta bărbații religioși abuzivi să devină responsabili și de a merge alături de ei în călătoria lor spre schimbarea gândirii și a comportamentului.
   
   
10. Liderii religioși sunt iscusiți în a vorbi despre speranță.
    Există contururi religioase specifice atât în abuzul suferit de persoanele de credință profundă cât și în călătoria lor spre vindecare. Ca urmare, mulți din comunitatea lumească de terapie nu preferă să lucreze cu clienții religioși în particular. Neavând autoritate spirituală, acestor lucrători le vine greu să conteste ideația religioasă conform căreia victima sau persoana abuzivă este convinsă că abuzul este justificat. Pentru o colaborare reușită între biserici și agențiile comunitare – ceea ce mie-mi place să numesc ”pavarea drumului” dintre clopotniță și adăpost – personalul de pe ambele paradigme trebuie să recunoască nevoia de a lucra împreună pentru a pune capăt violenței.  Un limbaj cultural lipsit de simboluri, semnificații și legitimitate religioasă este relativ neputincios să altereze hotărârea unei victime religioase de a rămâne în căsătorie cu orice preț. În mod corespunzător, limbajul duhului, daca este lipsit de resursele practice ale culturii contemporane, compromite nevoia victimei pentru siguranță, securitate și resurse financiare ca să aibă grijă de sine și de copiii săi.

Play the Dating Game

-

Click here to play the Dating Game.

Clergy Resources Translated in Romanian - Resurse pentru Liderii Bisericești în Limba Română

Prepared by Sylvia M. Asay,  PhD, CFLE
Associate Professor of Family Studies
University of Nebraska at Kearney

Bun Venit pe Pagina Web a Proiectului RAVE. Ne bucurăm că ne-ai vizitat. Am ales să traducem următoarele materiale în limba română pentru a vă ajuta să înțelegeți violența domestică și pentru a vă oferi niște instrumente cu care să puteți ajuta victimele violenței domestice din comunitatea sau biserica dvs.

Vă sugerăm să începeți cu Istoria Vitraliului de mai jos.

Pentru a înțelege mai bine contextul cultural, vedeți harta lumii și găsiți țările România și Moldova. Aici veți vedea o descriere scurtă a violenței în familie în aceste două țări.

Istoria Vitraliului Abuzului

Răspunsul Biblic la Violența Domestică

FAQs - întrebări frecvente

Excerpte dintr-o prezentare făcută la un Forum de Disciplini Multiple pe baza Credinței despre Violența Domestică, Palm Beach, Florida.

Refacerea Inimilor Frânte

Zece Indicatori de Top

În ultimii 15 ani am intervievat sute de lideri religioși cu privire la violența domestică. Iată ce au avut de spus unii despre realitatea abuzului în slujirile lor.

Istoriile alese pentru seria Refacerea Inimilor Frânte oferă o privire rară asupra modului în care pastorii răspund familiilor în criză.  De-a lungul acestei serii, oferim și istorii de speranță și istorii de oportunități ratate.

Istoria Vitraliului Violenței Domestice

-

YouTube Videos

There are many educational and music videos that relate the story about teen dating violence.  These can be used as part of worship, sermon aids or in group discussions with teens.

We have a growing collection of youTube videos.

View our growing list of youTube videos. Or, visit our youTube page.

Fast Facts on Teen Dating Violence

This presentation provides some of the statistics on the prevalence of teen dating violence and the social and individual factors that contribute to it.

This data is located in our Online Training Section.

Please click here to to view Fast Facts on Teen Dating Violence.

He Said/She Said

This video is based on data collected from Canadian teenagers and highlights the different messages and experiences of youth in relationships with peers and significant others.  The accompanying discussion plan invites youth to think about and discuss their own experiences and utilize their church’s resources.

Have youth watch the clip.  Divide into separate groups of females and males.  Give members of each group the appropriate set of statements below.  After reading the statements, have the youth discuss them and what they remember from the video clip.  Do any of these responses remind them of their own experiences?  Do they have experiences or thoughts to add to the lists?  

Females:
This is the essence of what the girls said:

• Girls are more likely to be comfortable talking about feelings and solving problems verbally, and they feel expected to do so.
• Parents, especially fathers, protect girls from learning how to stand up for themselves.
• Girls are often nasty to each other, showing indirect aggression by spreading rumours, excluding others, and saying mean things behind other girls’ backs.
• Girls hesitate to report the abuse they experience.
• Adults in power relations with teenaged girls can humiliate them without being aware of doing so.
• The media bombard girls with degrading messages about what it means to be female.

Males:
This is the essence of what the boys said:

• Boys feel that they are expected to be strong and suffer in silence.
• Parents expect boys to fend for themselves, to “take it” and, if necessary, respond aggressively.
• Boys are more likely to be rewarded for dealing with frustrations physically.
• Boys who experience violence are more hesitant to report it.
• There are very few positive, non-violent, male role models.
• Boys find it hard to live up to media messages about masculinity.

Bring the two groups back together.  Give them the following information.

• While close to half of both females and males never experience violence in their relationships, about 25% of them are victims of verbal abuse on a daily basis and 17% are themselves verballfy violent daily.
• Whereas almost 1 girl in 10 is a victim of physical abuse on a daily basis, 1 boy in 5 experiences physical violence daily.
• Only 1 girl in 17 is a physical victimizer but 1 boy in every 7 reports physically victimizing others.

Have the youth discuss with each other what they think are the many factors that contribute to teen violence.  (Think about factors involved in communities, the media, the church, schools and families.)  How can they begin to change attitudes and behaviours?  What are some of the resources of their faith community that can help them to change attitudes and behaviours?

The short clips above and below include discussion about why some teens think girls or boys are mean to each other and how it makes them feel when it happens.  These can be included as part of the discussion in order to prompt teens to talk about their own experiences and feelings.  You can also use the discussion exercise demonstrated in the clip to help teens to talk about their experiences.

Credits: Based on the research of the ‘Creating Peaceful Learning Environments’ team of the Muriel McQueen Fergusson Family Violence Research Centre in Fredericton, NB, Canada.

The Oldest Oppression

This video on human trafficking was produced by students of St. Mary’s Academy in Winnipeg, Manitoba.  Through the juxtaposition of passages from scripture and actual stories of women caught in the sex trade, these high school students paint a dramatic picture of a serious social problem.  The conclusion includes suggestions for action.

View all the chapters under “The Oldest Oppression” In our Rave Video section.

Introduction

Keeping Secrets: Church Youth Group Program About Family Violence

This is a structured group discussion about the impact of family violence on youth.  It includes statistics, community resources, bible study and reflection on experience.

Take a few moments to talk about some of the statistics on this website so that group members realize that violence against women is a major problem.

CASE STUDY.  Pass out a copy of the following case study for each student to read:

Your friend Jan has seemed more withdrawn than usual.  She has been a good friend, but you don’t know a lot about her home because her father is very strict and doesn’t allow her to have any friends visit.  He is a very successful and well-liked person in the community.  You’ve asked Jan why she always wears long sleeves and she just says that says she is cold, but a couple of times you thought you saw bruises on her arms.  This afternoon she came to you and said that last night her father got really angry and began hitting her and her mother.  She said it was worse than usual and that she is very afraid to go home today.  She asks you to pray for her and her mother, and she begs you to promise that you won’t tell anyone because if anyone finds out it will just make it worse.

FOR GROUP DISCUSSION:  (you should divide the students into groups of no more than five or six, with an adult leader):

  * If you were Jan’s friend, what would you tell Jan?
  * Who do you think could help Jan and her mother?
  * Is it okay to tell someone even though Jan made you promise that you wouldn’t?
  * What does the Bible have to say about Jan’s situation?
  * Is it ever okay for a father to hit his wife or children?
  * How do you think a church could do to help Jan and her family?

LEADERS’ RESOURCES:

1.  It is very important that students know that they should never keep information like this a secret.  Jan mistakenly thinks that telling someone about the violence in her home will make things worse.  The friend should not compound Jan’s mistaken belief by keeping it a secret.  In a church youth group, there may be those who think that being a Christian means never breaking a confidence.  Explain that Jan’s friend should keep the confidence placed in him or her by not telling any other friends or anyone who cannot help, but the friend should definitely tell his or her own parents, teacher, and the school guidance counsellor right away.  Jan’s friend may also need to talk to someone to help him or her know how to deal with the information and how to be a good friend, but he or she should first make sure that someone is helping Jan.

2.  The discussion provides a good opportunity for students to become aware of the people in the community who can help people like Jan and her mother.  Do they know if there is a women’s shelter in the community, what it does, and how to contact it?  Do they know what happens when someone asks for help with violence in the home?  Be sensitive:  there may be students in your youth group who are just like Jan—scared to ask for help because they think it will make things worse.  It is likely that someone in the group suspects that a friend lives in a violent home.  Knowing what help is available may give them the courage to act or to seek help.  Maybe you could invite a worker or board member from the women’s shelter to give a brief talk about what they do and how they help.  Be prepared to refer an abused student for immediate help if they approach you after the lesson to tell you about abuse that they are experiencing.

3.  It is important that that the students understand that there are some secrets that they should never keep.  If someone is in danger of being harmed, or of harming themselves, then they should always tell someone who can help.  They should not tell any friends or anyone who is not in a position of being able to help, but they should immediately tell someone who will know how to make sure the person is kept safe.

During the discussion, you can help the students think through the whole idea of “keeping secrets” by asking about the following scenario:

Sometimes one friend tells another friend that they have something to tell them that is a REALLY big secret. The friend who is about to tell the story asks the other friend to PROMISE not to say a word to anyone, ever.  What should you do if your friend asks you to make such a promise?  Encourage them to see that they should respond by saying something like this:  “It depends. I promise not to tell our other friends. I promise not to gossip, or put your secret on face-book. But, if you tell me something that make me fearful for your safety, I would have to tell an adult who could help you. I could not be silent. How could a good friend do that?”

4.  It is important to explain that the Bible condemns violence and abuse, and that includes violence and abuse by people who are in our own families.  The home is to be a place where we are loved and nurtured, not a place of fear and danger.  You might invite a pastor to give a brief talk about what the Bible teaches about violence in the home, or you can lead a Bible study using some of the scripture resources and Bible study guides on this website.  Make clear that it is never acceptable for family members to act violently against one another.

Finally, let the students think of some practical ways that a Church family can help when a family is dealing with the results of violence.  Write down their best suggestions and pass them on to the church leadership.     

Steve McMullin,  MATS
RAVE Fredericton Team

The Healing Power of Forgiveness After Domestic Abuse

Domestic abuse, both emotional and physical, can have a devastating effect on the health of the abused woman long after the abuse is over.  This often includes depression, anxiety, intrusive memories, and low self-esteem. Healthy forgiveness of the former abusive spouse (which is not confused with condoning, excusing, unsafe contact, or reconciliation) can have the power to heal these painful outcomes.

My name is Gayle Reed. I have done research at the University of Wisconsin, which shows that abused women who engaged in forgiveness therapy did have dramatic improvements in anxiety, depression, self-esteem, and post-traumatic stress symptoms. Abused women in the same study who had therapy that did not include forgiveness failed to have these good outcomes. Something powerful happened in the forgiveness therapy.

As I continue to offer forgiveness coaching for formerly abused women, I see these same wonderful outcomes.  After women take the courage to tell the truth about the abuse (It is wrong. It had to stop. I have the right to be safe.), they can freely decide what kind of person they will become (I was treated as though I was worthless but I will choose to practice respect and goodwill).  It is wonderful to see these women move from an old story of intrusive memories of the abuse to a brave story of leaving the abusive situation to a triumphant story of choosing to be come a strong person who overcomes difficulty with deeply good choices. This is the heart of faith. And the result is health and joy.

I offer this good news for whomever would benefit from it and you will find more information and resources on my website:   http://www.forgivenessrecovery.com

Reed, G. L. & Enright, R. D. (2006). The Effects of Forgiveness Therapy on Depression, Anxiety, and Post-Traumatic Stress among Emotionally-Abused Women. Journal of Consulting and Clinical Psychology. 74, (5). 920-929.

Responding to Victims of Sexual Assault

Sometimes clergy need to respond to victims of sexual assault.  Here are some words of guidance written by a certified sexual assault nurse examiner.

Sexual assault is one of the most traumatic victimizations that one can experience. Due to the very private nature of the acts committed, it can be very humiliating. Not only does the victim experience the most devastating physical violation during the assault, but then they must endure repeat psychological victimizations if they choose to report the incident and are required to retell the story to strangers. Even in the 21^st century, it is difficult for intimate partners to discuss their own sexual activity privately. Imagine having to discuss a more violent version face to face with uniformed staff who question every statement that you make. Following what seems like an interrogation, they have you remove all of your clothing so that they can examine your body for evidence and take photographs of your injuries. What dignity you thought you had left, quickly melts away as you endure the forensic exam. Blood is taken, hair is pulled from you head and even from your pubic area .Every place that was touched by the assailant must be swabbed for evidence. As the examiner touches your body you are reminded of the horrific events that you survived. When the exam is complete you are relieved. You rush to the shower to wash away the filth that you feel from the attack and from the exam. This relief is short lived as you realize that your journey has just begun. You must now endure the social stigma attached to rape, the institutional response from those who claim to “help”, and further victimization from the legal system. It takes a team to support and encourage a victim through this process.

Those who respond to a victim of sexual assault immediately following the event are in a very unique position. That initial interaction can determine the course of the case for the victim as well as their path to recovery. Keep the following tips in mind when you are called to serve.

• Create a safe and comfortable environment. Maintain a safe distance so as not to invade their personal space. Remain on the same eye level with a non threatening posture. For example, do not stand over the victim or cross your arms.

• Develop a rapport. Victims are more likely to communicate with you if they trust you and they feel as if they can communicate openly with you. Be careful of your responses and your facial expressions when you talk with them. Do not appear that you are judging any choices that they have made surrounding the assault. Remember to listen.

• Help them gain control. During the assault they had little or no control. Encourage and empower them by offering them simple choices. For example ask them if they would like to stand or sit. Ask for permission before touching them. Don’t assume that your touch will feel safe to them.

• Be supportive and compassionate. Offer to call a family member or friend. Suggest a medical evaluation and an advocate. Remember that none of these are required and should be offered to victims as an option. Respect their decision to continue with the process or to stop.

• Expect them to question their faith. They may think they deserved the assault because of a past sin. Validate their feelings as you reassure them of God’s love and forgiveness. Remind them that this was not their fault and that they did not deserve what has happened to them.

• Know your own limitations. You may not know how to respond to certain comments or how to maintain your composure if the victim has extensive injuries. Do not fill silence with clichés; rather allow the silence to speak to them. Excuse yourself from the room when you are no longer able to be supportive. If you are unable to return know who you can call to stand in for you. Remain connected with community partners.

• Remain neutral. Remove every preconceived idea you may have about sexual assault and a victim’s response. The perpetrator can be a spouse, family, coworker or stranger. No two victims respond the same. Become familiar with the continuum of victim responses and meet the victims where they are on that continuum.

• Educate yourself. There are lots of dynamics surrounding a sexual assault that you may not be familiar with. Learn more about the forensic exam, common reactions to sexual assault, unique needs of victims, the legal system, etc.

•  Encourage ongoing counseling. Recovering from sexual assault can be a difficult and lengthy process. Encourage the victim to seek counseling to help them travel that road.

Prepared by: Rosa Underwood, BSN, RN, SANE-A
KCSANE Program Coordinator, Truman Medical Centers, Kansas City, MO

Profiles of Domestic Violence Leaders

Domestic Violence leaders across North America are interviewed and share their thoughts and opinions.

Click here to continue.

Sermon Excerpt: The God Who Cares

Rev. Edward Powell

In Genesis 16 we find a woman in crisis; a woman named Hagar. 

In this crisis God revealed Himself to Hagar, and Hagar recognized an important attribute of God when she called Him “The God who sees me”.  Let’s look together at the scripture passage and make some observations concerning what Hagar learned about God. 

Abram and Sarai were childless and they were discouraged.  They knew that God had promised them offspring, but there was no sign of any.  Instead of waiting on the Lord, they took matters into their own hands (verses 1-5).

In these verses we see Abram and Sarai do things their way instead of God’s way.  God had a plan, but Abram and Sarai would not wait for God’s plan.  They did not trust the Lord.  They sinned against God.  Then we see how once Hagar was pregnant she made life miserable for Sarai who was barren.  So Sarai blamed her husband for the problem. 

After Hagar’s encounter with the angel of the Lord, we read in v. 13:  “She gave this name to the LORD who spoke to her: “You are the God who sees me,” for she said, “I have now seen the One who sees me.”  Scholars tell us that the phrase at the end of v. 13 can refer to what Hagar had seen or what Hagar had learned.  In other words Hagar was saying “I have learned about the One who sees me.”  What did Hagar learn?  Hagar learned about God in her circumstances.  Scripture shows us that God wants to reveal Himself to us in those difficult circumstances.  It is when life is difficult that we can be most open to learning about the Lord and His plan for our lives.

Did you notice that God did not set up Hagar in a new land and give her a new status with Ishmael right away?  Hagar first went through terribly difficult circumstances, but God gave Hagar something she did not have before.  She had a new understanding of who God is.  She had learned that God is personal and caring.  She had learned that the Lord hears her and sees her.  Sometimes God does not fix our difficult circumstances, but He meets us in the circumstances to give us guidance and strength. 

Do you know what it means to know the God who sees?  It means that God sees me and you now, today in our circumstances.  That is our second observation.  Hagar learned that God sees.  Many who have read the Scriptures and have been going to church for years know that God sees.  The theological term for this truth is that God is omniscient.  That means that He sees everything.  For Hagar this was more than a theological concept, it was reality.  It was her experience.  God knew the situation she was in.  God knew that she was pregnant.  God knew that she was going to be a single mom.  God knew that she had been mistreated.  God knew because He is the God who sees.  The “Good News” is that the God who sees knows the situations we are in.  God sees the problems you and I are having and the struggles you and I are facing.  God sees when we are misunderstood or misrepresented or mistreated.  He sees when we come to the end of our rope.

Not only did Hagar learn that God sees, she also learned that God hears.  That’s our third observation from Genesis 16.  The angel of the Lord told Hagar to name her son Ishmael.  Ishmael means God hears.  God heard the way Sarai had mistreated Hagar.  God heard the way Abram abdicated his responsibility.  God heard the cry of Hagar’s heart.  God hears the things that crush us and break our hearts.  God hears when we cry out to Him.  In Psalm 86:7 we find these words:  “In the day of my trouble I will call to you, for you will answer me.”  Are you experiencing trouble?  You can call on the Lord.

As we consider the way God revealed Himself to Hagar we observe that Hagar learned about God in her circumstances.  Hagar learned that God sees and Hagar learned that God hears.  Hagar also learned that God cares.  That’s our next observation.  Remember who Hagar was.  According to Genesis 16:1, Hagar was an Egyptian maid to Sarai.  When you read the previous chapters you will learn how Abram and Sarai spent time in Egypt.  It is likely that while in Egypt Abram employed her as a servant for his wife.  Now according to the custom of the time, Hagar was considered property.  So she was subject to the wishes or demands of Abram and Sarai.  As a result of their decision, she became pregnant and as a result of their decision she was mistreated.  So Hagar fled.  I remind us of those things in order to help us to understand that Hagar was virtually a slave.  She was a foreigner.  She was a single mom.  She had no particular status.  She was far from her family, and she had run away from Abram and Sarai.  Although she must have felt terribly isolated and alone, God cared about her.  Please don’t miss this.  God cares no matter who we are.  God cares no matter where we are.  In the New Testament, the ultimate evidence of God’s care is seen in the cross of Jesus Christ who gave himself for us. 

As we consider how God cares we need to recognize that in Genesis 16 Sarai used and abused Hagar.  Sarai used her to try to get a child.  Sarai then abused her out of jealousy and resentment.  Abram participated in Sarai’s activity and permitted the mistreatment.  You know abuse can happen in all kinds of families.  Spouse abuse and child abuse have no economic, educational, racial or religious boundaries.  Does that surprise you?  Perhaps you did not think that abuse could happen in a prominent family.  Perhaps you did not think that abuse could happen in a family where the husband was known for his relationship with God.  But it is here, in the Biblical record, it is here in the land of the Bible, it is here in Canada, it is here in New Brunswick, it is here in your own community.

So what is abuse?  A simple definition could be this:  abuse is the misuse of power and control.  It is an attempt to coerce and control through emotional and/or, physical means.  Physical abuse may involve hitting, choking, or sexual assault.  But in some cases no physical assault is involved.  Instead verbal attacks can be used to intimidate and control, such as excessive criticism or name-calling, or threats.

Physical abuse can result in wounds that are visible.  Abuse can also result in wounds that are invisible to the human eye.  The feeling of being powerless, the loss of freedom, the destruction of dignity, the sting of betrayal; all these are wounds that a victim can experience.  These may not be visible to the human eye, but God sees, God hears, and God cares.  God cared for Hagar.  If we call ourselves the people of God we are obligated to care for the victims of abuse.

The name “the God who sees me” described for Hagar attributes or characteristics of the Lord.  In her encounter with “the God who sees me” Hagar learned some lessons:  She learned about God in her circumstances, she learned that God sees, she learned that God hears, and she learned that God cares.  These truths about God are reminders that no detail of our lives escapes the Lord’s attention.

Rev. Edward Powell
Pastor of the Grand Bay, NB Baptist Church

Domestic Violence: The Response of the Church

By: Rev. Miriam Mollering

She sang in the choir, worked in children’s ministry and was a faithful member of the prayer team. Her husband also sang in the choir, was involved in men’s ministry and was a well-liked gentleman. They were a middle class family and strong financial supporters of the church. On the surface they appeared to be a highly functional Christian family.

I can still remember the day I met her over 25 years ago. The lady was crying uncontrollably. Her body was bruised. Her wrists were red from the ropes her husband had used to tie her to the bed. Her story sounded like something out of a Hollywood movie - not of a respected church family. Sadly, the pastor dismissed the allegations, concluding that this was just an emotional woman who was not credible. And, he inferred that she must have done something to incite her husband’s anger against her. If she had submitted to his authority, this never would have happened.

This was not only an irresponsible and unconscionable response, but it was also a misrepresentation of scripture and the heart of God. God does not sanction abuse or the dehumanization of His creation. As followers of Jesus Christ, we are to respect and honor people.

Romans 12:10 Be devoted to one another and put the interest of the other person above our interest.

Philip. 2:3 Do nothing out of selfish ambition or vain conceit, but in humility consider others better than yourselves.

1 Peter 2:17 Show proper respect to everyone: Love the brotherhood of believers, fear God, honor the king.

The Rev. Becky Robbins-Penniman, speaking at the General Convention of the Episcopal Church of Southern Ohio, said: “No faithful interpretation of scripture can tolerate or even condone domestic violence.”

Listen to the words of Ephesians 5:28-29: “Even so husbands should love their wives as their own bodies. He who loves his wife loves himself. For no man ever hates his own flesh, but nourishes it and cherishes it, as Christ does the Church, because we are members of his body.”

This instruction to husbands is very clear and specific. A husband is to nourish and cherish his own body and that of his wife. Domestic violence which occurs between spouses is probably the most blatant violation of this teaching. Such abuse is a reflection of the self-hatred (hates his own flesh) in the one who is abusive.

Domestic violence is about power and control. It is a problem of epidemic proportions. On average, more than three women are murdered by their husbands or boyfriends in North America every day.

In 2000, 1,247 women were killed by an intimate partner. The same year, 440 men were killed by an intimate partner, according to the U.S. Department of Justice. (Information from The Oregon Social Learning Center.)  No matter the statistic, one victim, whether male or female, young or old, is still one too many.

The silence must be broken. Pastors, leaders and people in the faith community must recognize the reality that domestic violence is happening in our congregations. We must not endorse abuse through our silence, lack of knowledge or behind a misinterpretation of scripture.

There are many in the faith community who do respond with caring compassion and do engage in a collaborative approach for the purpose of helping those who are victims of domestic violence. And, there are service providers who are excellent at working with the faith community recognizing that faith may be an integral part of the victim’s values and beliefs.

The role of the clergy is different from the role of the shelter worker; however, as we team together, we can work toward solutions that are in the best interest of the victim. That is why communication and cooperation are essential for the sake of the victim. Clergy need to play to their strengths in terms of providing spiritual care and permit social agencies to do the same. Our common interest is the safety and welfare of the victim. This is not a time for any other agenda.

If we are truly committed to helping victims of domestic violence, then the church must engage in a collaborative effort and resource the community and professionals who are trained to respond to specific concerns of the victim.  None of us have all the answers nor can we meet all the needs.  However, combined resources provide a balanced approach which deals with specific external, physical, and emotional needs while addressing the larger religious and philosophical issues.

A report produced by Statistics Canada:  Family Violence in Canada:  A Statistical Profile 2003, said:

“While shelters are one source of help for abused women, they cannot serve all those that come to their door.” “Shelters also rely on other agencies within the community, often working together in multi-agency co-ordination committees, to provide services to their residents.”

That too must be part of the DNA of our churches, to work together to break the cycle of violence, treating the victim with dignity and respect as she endeavors to restructure her life.

The many faces of domestic violence

• Abuse involves denigrating the value of the spouse, either physically, verbally or with body language, social isolation, economic marginalization, and rape and other sexual violations.
• Accusing the spouse of activities, sins and behavior that are untrue. This erodes trust, confidence and self value and leads to a dysfunctional and unsafe relationship.
• Verbal abuse through guilt trips, faultfinding, name-calling, yelling, sarcasm, blaming and put-downs. (We need to take seriously the power of the tongue to assault and its ability to devastate.)
• Physical abuse with a hand or an object.
• Spiritual abuse takes place when one person uses the Bible or his or her spiritual or religious beliefs to control, manipulate and/or justify his/her abusive behavior.
  1. an understanding of what constitutes domestic violence and abuse;
  2. have an understanding of why people abuse;
  3. recognize the emotional, physical and spiritual impact on victims and their families;
  4. be committed to collaborating with and working with service providers, mental health, police, community resources and shelters;
  5. know how to provide spiritual and professional help, hope and healing through the Word of God;
  6. be committed to breaking the silence by reporting domestic violence; and by not allowing the cries of victims to be silenced and swept under the clerical carpet;
  7. educate our congregations. For example, in our premarriage seminars we address issues such as domestic violence and the devastation of pornography on the marriage relationship. Educating couples before they get married is a preventative measure. Break the cycle before it begins. Also, there have been times when I, as a pastor, have advised a couple not to get married until they resolve glaring conflictual issues or when abuse is already present.
  1. Take seriously what the alleged victim is telling you. Don’t minimize her/his injuries or the intent of the partner with a statement such as “I’m sure he did not mean to hurt you.” Such a comment reinforces a victim’s sense of helplessness, and minimizes the horror of his/her situation.
  2. Build a rapport with the community resources that work in the area of domestic violence, and commit to working with them to provide the best possible care for the victim.
  3. If the danger is imminent or there is one incident or a history of domestic violence, encourage the person to call the police.  Or, you may need to intervene and call the police.  Also, inform the victim in every situation where a child’s well-being is at risk or a child has already been traumatized and abused, that there is a legal obligation to report suspected and/or actual cases of child abuse.
  4. If she/he is injured or has bruises, encourage the individual to see her/his family doctor or go to hospital emergency so that the injuries can be treated and documented by a professional.  Also, never give out information about the victim’s whereabouts to a spouse or family members without the full consent of the victim.
  5. Plan ahead.  Be proactive, not reactive. Prepare policies, procedures and a suggested safety plan for victims. Have a list of resources available that would help you and your staff respond to domestic violence.
  6. Prayer.  A victim is often left feeling hopeless and helpless.  Prayer can be comforting and reassuring.  Caution:  Do not, however, offer or suggest prayer as the only answer. And, never blame the victim for the abuse by suggesting that if she just submitted to his authority, then he would not get angry. Men and women must be responsible for their behavior and not hide behind irresponsible theology and misinterpreted scripture.
  • inability to establish lasting, quality relationships
  • hostility, low self-esteem, misdirected anger
  • isolation
  • distrust of authority figures
  • withdrawal from people
  • sexual dysfunction, fear of intimacy, gender identity confusion, distorted or impaired desire, various phobias or flashbacks and pain during intimacy without a physical cause
  • difficulty differentiating between appropriate and inappropriate intimacy
  • families are divided and the family unit destroyed
  • children may suffer physical and/or emotional injury
  • financial struggles
  • loss of community … an individual may have to leave her/his church family or move to another city or province in order to protect his/her safety
  • Domestic Violence Safety Plan checklist
  • Checklist for determining domestic violence. Engaging the victim in doing some self-assessment gives the person a sense of regaining some control in dealing with the issue. The list becomes a mirror as to what is happening in the person’s heart and soul.
  • Pastoral Care and Support Community Resource Guide
  • Resource Guide from the Action Committee Against Violence
  • Booklets on:  When Violence Comes Home and When Words Hurt
  • Do not advise the victim to return to a violent relationship. If the abuser promises to change, do not assume that these promises will be kept.
  • break the silence
  • listen without blaming and shaming the victims
  • build trust by making our places of worship safe places to disclose about domestic violence; and receive responsible, caring help
  • avoid forcing premature forgiveness
  • be gentle, patient and accepting
  • offer comfort; and,
  • be willing to work together with other agencies for the sake of the victim.

Residual effects of abuse

Some effects of domestic violence may be characterized by:

The presence of domestic violence may also leave victims with:

(1) an impaired sense of security, (2) a distorted view of reality, (3) a loss of identity, (4) impaired self-worth, and a sense of feeling devalued,  (5) a deep sense of false shame,  (6) and being betrayed or rejected by God, the faith community, the justice system and social services.

Several years ago, we received a call from a victim of domestic violence. She was in a shelter and also reached out for spiritual help. After several months of walking with her through her journey, she left the shelter. She said: “I experienced the loss of someone I once loved. I lost trust. However, journaling it helped me see how I grew after I was out of the abuse. I used the Bible and the promises I read in it and now, as I look back and read my journal, I see how God helped me and how much I have grown.”

She also said: “Women and men have to acknowledge that the violence on television and the pornography brought into the home are often taken out on the partner.” She added: “The damage is oftentimes not reversible. Once you see a hand raised, you keep wondering when the next slug will come. I thought if I kept the kids quiet, the house clean and worked hard to keep from setting him off, everything would be okay… but it wasn’t.”

A victim’s life is changed forever. The wounding is at the deepest level of the heart and soul. Victims are left permanently scarred. However, the good news is that God desires to restore the one who is wounded and broken. The prophet Isaiah declared in chapter sixty-one that He has come to bind up the broken- hearted and to bring freedom to the one who has been in captivity, including being a ‘captive’ to an abuser. (Isaiah 61:1)

The Response of the Faith Community

Domestic abuse is not a new crime. It has existed for centuries and, sadly, historically it has not been handled well in the faith community.

Earlier I mentioned that domestic abuse is a crime of power and control. It is a crime of the power-full over the power-less. One classic example of this is seen in the story of Tamar, the daughter of King David in 2 Samuel 13. Tamar was abused by her half brother Amnon. She pleaded with him not to dishonor her, but his response was to throw her out of the house treating her like ‘used and damaged goods.’

Tamar was devastated because according to the society of ancient Israel, she was no longer worthy to be married. Then, we see the ripple effect of what Amnon did when Absalom, David’s favorite son, legitimized the crime by telling Tamar in verse 20 “be quiet for now, my sister; he is your brother; do not take this to heart.” The power-full brothers disregarded the dignity of their power-less sister. Absalom appeared to care more about the family reputation ‘he is your brother’ rather than care about his sister who had been violated. King David also failed to stop the abuse in his home.

Like so many clergy and denominations today, David endeavored to sweep it under the carpet thinking it would just go away. Remember, sweeping things under the carpet eventually destroys the carpet!

In order for the faith community to properly respond to domestic violence, we, as pastors, leaders and laity, should have:

Some of the most successful interventions that I have been involved in were those where there was a collaborative response to a victim’s cry for help. We were unified in our goal – to help the victim.  Case conferencing helped us assist and direct the victim through a difficult time; and, it also prevented the victim from engaging in triangulation and playing one of us against the other.

The prophet Jeremiah said that to know God is to uphold justice for the oppressed. Jeremiah 22:13-16. The authors of “Battered Into Submission” said, “Throughout the Old Testament a knowledge of God is frequently demonstrated by a commitment to justice and compassion for the needy (Isa. 1:11-17; 42:5-7; Jer. 9;23)”

If clergy in the faith community fail to uphold justice, then according to Ezekiel 34, shepherds/leaders will be held accountable for the way they have cared or failed to care for those entrusted to their care.

The church also has an obligation to hold people responsible for their wickedness, Psalm 10:15. And, Malachi 2:16 says that God hates those who cover violence.

In cases of family violence, the first obligation of the church is to get victims to safety - not save the marriage. While we, as members of the faith community, embrace the sanctity of marriage, when there is domestic violence, we must recognize and accept that the marriage is already shattered by these violent acts.

After professional intervention and counseling, we might be able to look at whether or not the family can be reunited and the marriage re-established. If the family system is flawed and shattered and one or both partners do not want to honor Christ’s design for marriage, then the marriage may not be repairable. However, emotionally wounded people can be healed and we must be there to help them restructure their fractured lives through professional counseling as well as prayer and support.

At Centre Street Church, we also respond to abuse by having the following information available for victims of domestic violence:

Other practical things that clergy and leaders in the faith community can do to help victims:

Let me add another one to this list:

In order for our places of worship to be a safe place for a victim, we, as clergy, must:

As clergy, we have an awesome responsibility and duty before God to care for those God entrusts to us. And, as clergy, we can offer hope to victims and give them the assurance that the light of Christ can and will shine once again on the darkness of their soul.

As a child, I was victimized by a neighbor. Culturally I was silenced for years; however, when someone told me about the healing presence of Jesus to bind up the deepest wounds of my life, a light of hope shone into the dark chambers of my soul. To this day one of the most comforting portions of scripture is Isaiah 42:3-6.

A bruised reed he will not break, and a smoldering wick he will not snuff out. In faithfulness he will bring forth justice; he will not falter or be discouraged till he establishes justice on earth. In his law the islands will put their hope.”

This is what God the LORD says—he who created the heavens and stretched them out, who spread out the earth and all that comes out of it, who gives breath to its people, and life to those who walk on it:

“I, the LORD, have called you in righteousness; I will take hold of your hand.  I will keep you and will make you to be a covenant for the people and a light for the Gentiles,

As clergy, we represent the hand of God. May we care for victims in a way that honors the integrity of the word of God and His kingdom purposes. And, may our hands reach out to help victims find help, hope and healing by responding with a collaborative approach so that victims are adequately and responsibly cared for.

Rev. Miriam Mollering
Centre Street Church, Calgary, AB

---

Resources:

• Statistics Canada, Family Violence in Canada:  A Statistical Profile 2003
• The Purple Packet:  Mennonite Central Committee, 134 Plaza Drive, Winnipeg, Manitoba, R3T 5K9.
• The Centre for the Prevention of Sexual and Domestic Violence, 1914 N.34th Street, Suite 105, Seattle, WA. 98103.
• Battered Into Submission, James & Phyllis Alsdurf,  InterVarsity Press; Downers Grove, Illinois
• The Church’s Response to Family Violence; Dr. Lois Mitchell, c/o Atlantic Baptist, P.O. Box 756, Kentville, Nova Scotia, B4N 3X9.
• Battered Women: From a Theology of Suffering to an Ethic of Empowerment; Bussert, Joy M.K.; New York: Lutheran Church in America; Division for Mission in North America, 1986.
• Pastoral Care of Battered Women, Rita-Lou Clarke; Philadelphia:  The Westminster Press, 1986.
• FaithLink.  Turn Off The Violence.  Hope and Healing:  Domestic Violence Resources for the Church (2004-2007)

The Victim Beside the Road ... (page 3)

Catherine Clark Kroeger

Catherine Clark Kroeger

But let us return to the conditions on the Jericho road. It led down through a deep ravine with high cliffs on each side, and the wild terrain offered excellent opportunities to those willing to take advantage of an unwary traveler’s vulnerability. Have we developed such an unsafe environment within our churches? Along that Jericho road, there are towering crags behind which an abuser can hide.

There are ideologies that can predispose to abusive behavior. For instance, Elizabeth Hanford Rice, in her book Me?Obey Him, maintains that a godly wife must submit to her husband’s authority even when it comes to wife swapping, domestic violence and child abuse. Dorothy McGuire, Carol Lewis and Alvena Blatchley commended a wife who submitted to her husband even after he had been tried and convicted of trying to murder her. Their book Submission: Are There Limits requires that a wife submit to physical abuse, sexual abuse and going to an x-rated movie. I once sat in a crowded auditorium and heard a highly influential speaker illustrate that the husband was a hammer, pounding down on a chisel (the wife) that was in turn hacking away at the children. He later went on to say that a wife was to praise God for her husband even while he was beating her. Yes, sentiments such as these, absorbed by the Christian community, provide the climate in which abuse can easily happen. All too often the church has contributed to the problem rather than providing solutions.

The problem of domestic abuse is not confined to evangelicals. However sociologist Nancy Nason-Clark, finds not a higher rate of occurrence but of more severe situations among earnest believers. In a paper given at the Evangelical Theological Society last fall, Steven Tracey wrote:

It is widely accepted by abuse experts (and validated by numerous studies) that one fourth to one third of North American women will be assaulted by an intimate partner in their life time and that evangelical men who sporadically attend church are more likely than men of any other religious group (and more likely than secular men) to assault their wives.

Evangelicals are exceedingly reticent to disclose the reality, even when it reaches life-threatening proportions. They fear that this will damage the testimony of their church and of their spiritual convictions. They perceive marriage to be a replica of Christ’s love for the church and they dare not reveal the terrible travesty of what goes on in their own home. In point of fact, such a perception reverses the biblical image: Christ’s love for the church is supposed to be a paradigm for the love of husband and wife. This cannot possibly be mirrored by an abusive marriage.

One endangering issue is that of insistence that a family stay together even when the situation is unhealthy or even dangerous. Another is an insistence on secrecy, even when this only serves to perpetuate the problem. Our testimony is not damaged by the admission of a difficulty but rather by silencing, denying, ignoring, or minimizing it. Sometimes we have idealized and idolized the family in ways that have blinded our eyes to the ugly realities. We as evangelicals stand upon a biblically based affirmation of the integrity and importance of the family, but this then requires not that we turn away but that we address the problems with prayer, scriptural resources, informed response and caring concern.

In terms of abuse prevention, we have splendid resources that are critically underutilized. In the first place, we have the power of the Scriptures. If we believe that they are our only infallible rule of faith and practice, then we must heed their manifold injunctions against physical, verbal, mental, emotional and sexual abuse. The Bible condemns such conduct vehemently, and it is our duty to be faithful to what we are being told in the Word of God. There are some hundred biblical passages addressing battering, violence, rape, incest, stalking, lying in wait, twisting the words of another, threats and intimidation. If this is what the word of God says, then we must be faithful in proclaiming it. Let us remember that what is taught in the church permeates large sections of our society far beyond the walls of the church. Lamentably, many church members tell researchers that they have never heard a sermon on domestic abuse.

The ancient prophets viewed things quite differently. Ezekiel specifically condemns shepherds who allow the more powerful members of the flock to butt and mistreat the weaker members. – “Hear indeed, O shepherds, the word of the Lord: Thus says the Lord God: I am going to deal with the shepherds! I will demand a reckoning of them for My flock.(Ezekiel 34:7-9)

If the shepherds have failed, then God will assume direct supervision.

And as for you, My flock, thus said the Lord God: I am going to judge between one animal and another. To the rams and the bucks: Is it not enough to you to graze on choice grazing ground, but you must also trample with your feet what is left from your grazing? And is it not enough for you to drink clear water, but you must also muddy with your feet what is left? And My flock graze on what your feet have trampled and drink what your feet have muddied. Assuredly, thus said the Lord God to them: Here am I, I am going to decide between the stout animals and the lean. Because you pushed with flank and shoulder against the feeble ones and butted them with your horns until you scattered them abroad, I will rescue My flock and they shall no longer be a spoil. I will decide between one animal and another. . . . (34:11-22)

May God make us faithful to respond, to bring our congregations to a place of zero tolerance for abuse, to develop a protocol that can be used uniformly when there is a disclosure by a victim, to listen careful to those who dare to tell their story, to bring offenders to accountability, to become agents of healing rather than condemnation, to become spiritually informed and faithful in prayer. There are many wounded lying along the road, and will you indeed love these neighbors as yourself?

« Previous Page

The Victim Beside the Road ... (page 2)

Catherine Clark Kroeger

Catherine Clark Kroeger

But to return to the victim in the story, some may ask “why didn’t he just call 911?” This, of course is ridiculous in the context of the story, but no more ridiculous than the questions that are often asked about modern day victims of abuse. “Why doesn’t she just leave, what is she doing to stop it, doesn’t she know that she’s just enabling him?” There may be remarks such as “I tried to help her once before, and she just went back to him” Alas, we are all too willing to place all the responsibility at the victim’s door. Recently an attorney for the Greater Boston Legal Services wrote a letter to the Boston Globe. In part she said:

Too often the victim is expected to leave the situation, so victims of domestic violence are essentially blamed for staying. We should never be asking why victims stay. The real question is why, as a society, do we continue to portray intimate victim violence as anything other than it is: a crime. If the parties to an assault were not in a relationship, no one would ever suggest that the victim was to blame for permitting the assault to occur.

My experience working with victims of domestic abuse has shown me that society treats these crimes differently. Why else would the media persistently refer to an assault on one’s partners as a “domestic dispute?” It’s a crime, and it needs to be treated as such. To do less is to perpetuate prejudice against victims, permit perpetrators to continue to deny responsibility, and allow the judiciary to impose sentences that send a message to perpetrators that it is not really a crime to beat up your spouse.

Of course nice Christian people think that the whole thing is horrid, and few are willing to address the issue – or to take on its systemic implications. The job is messy, complicated and inconvenient. It demands far too much of us personally and is likely to earn us the opprobrium of the respectable Christian community. However Jesus tells this story to place the responsibility on the people of God. It is they who must show love to their neighbor.

Help comes for the abandoned man from a most unlikely source. It is an individual outside of the victim’s own faith community, one who is able to buck the attitudes of the religious establishment. Although of a different race, the Good Samaritan has read the same five books of Moses. But he looked at the law of God with different eyes and was willing to step out of line, to respond to a different call and to invest himself in obedience to what he read. Some of us would consider other parts of his theology somewhat suspect.

Thus it is that modern day victims too sometimes finds that help comes from those who do not have the same religious point of view. Actually, secular feminists were in the shelter movement and performing all sorts of acts of mercy while we evangelicals didn’t even know there was a problem. It is still true today that most help for victims of domestic abuse comes from sources that do not identify themselves as Christian. One devoted church member exclaimed “It was such a shock to discover that I had to go the community sources for help to apply for food stamps and get a restraining order and emergency shelter and safety counseling.” The church that had a great reputation for caring really didn’t care to touch any part of the problem with a ten foot pole. Yes, we have been there with too little and too late.

The Samaritan, however, when he came to the place where the man lay, poured both oil and wine into his wounds, bound them up and placed him on his own means of transportation. Thereafter he brought him to a safe place where he would not be further abused. Beside the sacrifice of his own sleep and leisure in caring all night for the victim, the Samaritan parted with personal wealth in order to secure humane treatment for the survivor. It had cost time and trouble and treasure, but it earned him the commendation of Jesus.

The Samaritan had ministered not only to the body but also to the soul of a man whose desperate need had been ignored by his co-religionists. We read that the kindly stranger poured both oil and wine into his wounds. Wine, of course, can serve as a disinfectant, and oil promotes healing. In the Bible oil symbolizes the work of the Holy Spirit, grace, joy, and a demonstration of God’s favor and empowerment. It is particularly this demonstration of God’s grace that constitutes the gift that we who follow Jesus Christ can bring to abuse victims. Other agencies may be better suited to meet many of their other needs, but we are best suited to treat the soul wound. It is here that the injury is deepest and the need so often ignored. These victims have been betrayed and abused by someone they love, and often the emotional and psychological abuse is far worse that any physical injury they have sustained. They have been vilified, demeaned, humiliated, insulted and derided. Often their self -image is at ground zero.

Here is where the people of God can give women the healing balm of the scriptures, the hundred odd texts that condemn physical, verbal, sexual and emotional abuse. We can show them what the prophets say of God’s love for those who are oppressed, disenfranchised and afflicted. We can share with them God’s promise of healing and wholeness. Early one morning an abused woman read a collection of scriptures that I had e-mailed to her, and she said “As I drove to work, I just had shivers running up and down my spine.” She had been shunned by her church, but she found her affirmation in the Word of God, and she regained her personhood. Thereafter she started a support group so that she could share her good news with other Christian women in similar straits.

I recollect a woman who came to our local Cape Cod community shelter, and her first words were “More than anything else, I want someone to pray with me.” The wounded woman who has been covered with blows loves to be covered with prayer. They love to have you hold their hand as you pray. One day I stood with my arms around that woman as we prayed together in the restroom of the court house before she had to face her husband in a divorce hearing. Prayer can take on a whole new dimension for these people.

Abused women love little acts of caring, of being invited to your home, of being included in holidays that they might otherwise have to face in lonely bitterness. They are hungry for your words of affirmation and encouragement – and profoundly grateful for practical acts of assistance – watching the children, a basket of groceries, a safe place to store belongings. Toiletries, clothing and children’s toys for those who have had to flee in haste. A teddy bear. These say that somebody cares, that God is still there for those caught in the horrors of domestic abuse.

We can also help persons in unsafe situations to develop a safety plan. Some feel that to do so would be a lack of faith, but the wisdom writer said, “A prudent person foresees danger and takes precautions. The foolish go blindly on and suffer the consequences” (Proverbs 22:3).

Yes there is the oil of healing, but the Samaritan also poured wine into the wounds as a disinfectant. There are many false ideas that bind the family and the church into patterns that exacerbate existing wounds and make further abuse more likely to occur. Alas, we have developed a predisposing ethos. If we are to be faithful to the scriptures, then we must disabuse God’s people of some dangerous concepts. Some of these will be addressed in a subsequent workshop.

We note that the Samaritan bound up the wounds, availed himself of a community resource and recruited the services of the inn keeper. We can also encourage women in consulting the services available in their community. “From the steeple to the shelter” is very good policy.

Here is an essential point: churches fear to send their congregants to the available community resources, and those connected with these community resources fear to have the victim contact her pastor. A woman who must seek protection in a shelter feels compelled to hide her spiritual needs and convictions. Shelter workers have repeatedly experienced the jeopardy in which their clients have been placed by pastors who insist that the victims return home. They are understandably reluctant for any contact with churches or church-related agencies.

Yet we can seek to bring evidence of our concern to shelters and agencies caring for abused women. The needs are so diverse that ordinarily no one agency or service can meet all of them.” Here is a wonderful place to serve as a volunteer; and in that capacity one doesn’t necessarily have to stand on a soap-box to make it apparent that one is a Christian who cares.

Increasingly there is a realization that a victim bears acute wounds in his or her soul and that spiritual needs must be recognized and addressed. The division of violence and Injury Prevention of the Department of Public Health in the Commonwealth of Massachusetts now employs a program coordinator to offer spiritual resources to secular community agencies that provide assistance to victims of domestic abuse. They’re starting to want what we have to say. Our literature, our labor and our love can make themselves felt in ways that are both large and small.

As the Samaritan turned his patient over to the innkeeper, he pulled money from his own purse to pay for accommodation and care during the convalescence. If the process were to take longer than might be anticipated, the Samaritan stood ready to underwrite a more protracted period of recovery. Healing cannot be programmed into a timetable. In particular, forgiveness does not happen on cue. It is the work of the Holy Spirit and cannot be rushed or supplied on demand. Much is written in the Bible about forgiveness, and often a pastor is very quick to demand that a wife forgive the husband who says that he is sorry. But neither God nor human beings can forgive in a vacuum. Forgiveness is based upon a changed pattern of behavior. Jesus said to forgive those who genuinely repented. This will take time to establish, and the wife has every right to continue to be concerned for her own safety as well as that of her children. To insist upon a precipitous reconciliation may be to send a woman and her family to their deaths. A victim may well need a protracted period of time before forgiveness is possible. This must not be forced or rushed. It may be a very long while before members of the family can feel safe around one who has betrayed their trust and endangered their lives. God can bring forgiveness at the right time and in an appropriate way.

We must remember that Jesus said that forgiveness should come as a result of genuine repentance and transformed conduct on the part of the offender. That takes a lot of time and work, no matter how extravagant the claims of immediate transformation. There are a few faith-based intervention programs that offer hope, but they do not offer instant cures.

The Stained Glass Story of Domestic Violence

The Stained Glass Story of Domestic Violence

Include Religious Leaders as Part of the Collaborative Community Response to Domestic Violence

Top Ten Reasons to Include Religious Leaders as Part of the Collaborative Community Response to Domestic Violence.

Nancy Nason-Clark, Ph.D.

Excerpts from a presentation made to a multi-disciplinary Faith-Based Forum on Domestic Violence, Palm Beach, Florida, October, 2006.

I am often asked the question by those working within the criminal justice system why they should consider adding religious leaders to the collaborative community response to domestic violence. For many police investigators, parole or probation officers, lawyers, victim advocates and judges, the ordained representatives of religious institutions—such as clergy, rabbis, pastors and spiritual elders—contribute to the problem rather than the solution. Can that be changed?

These are my top-ten reasons for inviting religious leaders to the table.

1. Religious leaders are chosen by many victims.
   Over the last 15 years, my research program has tried to understand what happens when an abused religious victim looks to a faith community for help in the aftermath of domestic violence. For many women who are religious, a first response to abuse by an intimate partner is to seek out help from their pastor or other faith leader. The advice that is received will in large measure determine her next steps. Is she believed? Is she offered referral suggestions? Is she told to pursue only a spiritual response to her pain? Is safety held as a first priority? Since religious leaders are often chosen by victims, a community response must include input from various faith traditions in order to meet the needs of all people who live in our neighbourhoods. Religious women can be especially vulnerable when abused for they are very likely to hold the intact family in high esteem and to consider separation and divorce as unsatisfactory options.
2. Religious leaders are sought out by many perpetrators when the victim leaves the home.
   When an abused religious woman seeks refuge in a transition house or shelter, it is not uncommon for the abuser to call his pastor for help. Sometimes he will use religious language in an attempt to convince the religious leader that he is sorry for his abusive deeds. Other times, he will tell the minister or rabbi of the extravagant gifts he has bought his wife, or the many tears he has shed, or how much he loves her. For some abusive men, this contact with a religious leader is part of their manipulative plan to have their partner return home. Yet, our research reveals that when religious leaders take seriously their role in encouraging abusive men to seek help, they are more likely to comply with attendance requirements in a batterer intervention program. While program attendance cannot guarantee change, intervention programs are an important part of any coordinated community response to domestic violence. Religious leaders are part of the team to ensure ongoing accountability in the lives of religious men who are, or have been, abusive.
3. Religious leaders are invested with moral authority.
   In many religious traditions, the leaders—whether they are ordained or work in a lay capacity—hold considerable sway over other followers. As a result, when a religious leader says that “abuse is wrong” it has a strong impact. In fact, many religious victims feel abandoned by their faith tradition when crisis strikes in the family. When a pastor or priest is able to use the language of the faith tradition to support a victim through her struggle, her journey towards healing has been augmented. Similarly, when a minister or other faith leader holds a religious abuser accountable for his behaviour, it enhances the coordinated community response to violence at home.
4. Religious leaders have access to many lives at the point of crisis.
   When crisis strikes a nation, people often pray. When a tragedy occurs, faith leaders are often called in to explain the unexplainable. There is no doubt that for many men and women there is a close link between personal crisis and looking to their faith tradition for answers. Since religious leaders are uniquely positioned as crisis interveners, it is imperative that they are included in any community-based response to domestic violence. Not all members of the community will desire assistance from faith leaders when abuse occurs, but for those that do, it is critical that such help be made available. It is critical too for religious leaders to be well informed about other community-based services. Referrals between resource providers are essential.
5. Religious leaders provide educational resources to all age groups.
   Congregations across this nation provide resources to a variety of age groups. Consider for example the role of Sunday School classes, youth group activities, young mom’s morning out, men’s groups, senior’s events, marriage preparation classes, summer camps, and so on. Clergy are called upon at various stages of the life course and are positioned therefore to offer much needed support for ensuring that every family is safe. I often use the slogan, “There is no place like home…When abuse strikes, there is no home.” Providing appropriate resources that clearly state that violence is wrong is something every faith leader can do.
6. Religious leaders are regarded by many as experts on “marriage” and the family.
   Most highly religious people choose to be married in a service that “blesses” their union. Many religious leaders hold classes for marriage preparation, while others meet privately with those wishing to be married in church-sanctioned services. This provides a unique opportunity for religious leaders to speak clearly and honestly about abuse. They can state what marriage should be and offer suggestions if the reality of married life deviates from that ideal. We have learned from many abused religious women that they sought the help of the pastor who married them when abuse became their reality. Since many faith traditions celebrate “family values” it is imperative that the leaders speak out when abuse becomes the reality of family life. A coordinated community response needs to include these voices.
7. Religious leaders are able to offer spiritual comfort and guidance.
   Vested with credibility by their own religious traditions, pastors and other spiritual leaders offer comfort and guidance that is distinct from the assistance offered in community-based agencies. As religious leaders, they speak the language of the spirit—using the sacred texts, prayers and other rituals inherent in their various traditions. The impact of this form of empowerment upon followers who are victims of DV cannot be overstated. Yet, breaking the cycle of violence in families of faith often requires both the input of secular culture and support from their religious community and its leadership.
8. Religious leaders are often in regular contact with those who are marginalized. The prophets of old highlighted the importance of attending to the needs and circumstances of the poor. Some have even suggested that God has a preferential option for those who are marginalized or oppressed. To be sure, contemporary congregations across the nation fall short of the mandate to care for those who are vulnerable. Yet, religious leaders and the congregations they lead offer a range of resources—practical and emotional in nature—which respond to human need. Marginalized men and women continue to look to churches and other religious organizations for help. Whether their needs are met is another matter, of course.
9. Religious leaders are able to provide ongoing support after the crisis.
   Justice, accountability and change are all central ingredients in the intervention services offered to men who have abused their wives. Although some come voluntarily, other men are mandated by the courts or referred by their wives, therapists, or clergy to participate in an intervention program for abusers. Woven through the narratives of abusive men who are traveling toward justice and accountability are the roles of religious congregations and their leaders in supporting the men as they seek help. A pastor or priest is a key player in ensuring accountability in the life of a religious man who is, or has been, abusive. Consequently, houses of worship and religious leaders are unique resources in any community-based efforts to create safe and peaceful homes. While the role of the religious professional in responding to the needs of the abused has been recognized for some time, it is important to realize that there is also a role for religious leaders in helping abusive religious men become accountable and to walk with them on their journey towards changed thinking and behaviour.
10. Religious leaders are skilled in talking about hope.
    There are specific religious contours both to the abuse that is suffered by people of deep faith and to the healing journey. As a result, many in the secular therapeutic community do not like to work with clients who are particularly religious. Without spiritual credentials, these workers find it difficult to challenge the religious ideation that is believed by the victim or perpetrator to give license to abuse. For collaborative ventures between churches and community agencies to be successful—what I like to call paving the pathway between the steeple and the shelter—personnel from both paradigms must recognize the need to work together to end violence. A cultural language that is devoid of religious symbols, meanings, and legitimacy is relatively powerless to alter a religious victim’s resolve to staying the marriage no matter what the cost. Correspondingly, the language of the spirit, if devoid of the practical resources of contemporary culture, compromises a victim’s need for safety, security, and financial resources to care for herself and her children.

Building Bridges involves collaboration. Choose carefully with whom you will work, because specific skills, training and commitment are required. Not all religious leaders are equipped equally to join with other community agencies in a coordinated response to end domestic violence and to offer support to all those impacted by abuse.

Learning to Build Bridges Between Churches and Community-Based Resources

Bridge building has one major purpose: to connect two discrete bodies of land utilizing a common structure. RAVE wishes to assist churches and their leaders in paving the pathway between the steeple and the shelter, or spiritual guidance and practical support.

10 Reasons to Include Pastors Around the Collaborative Table on Domestic Violence

1. Chosen by victims;
2. Sought by perpetrators when the victim leaves the home;
3. Invested with moral authority;
4. Access to lives at the point of crisis;
5. Provide educational resources to all age groups;
6. Held as experts on “marriage” and the family;
7. Able to offer spiritual comfort and guidance;
8. Often in regular contact with those who are marginalized;
9. Able to provide ongoing support after the crisis;
10. Skilled in talking about hope.

Are clergy serious about abuse? Questions to ask a pastor…

1. Do they offer a listening ear to an abused woman?
2. Does their church washroom offer information about abuse?
3. Does their congregation, or groups in it, partner with the local transition house?
4. Do they make appropriate referrals to resources in the community?
5. Is violence ever discussed in the church youth group?
6. Is violence discussed in the pre-marital counselling?
7. Do they realize the importance of spiritual resources for victims of abuse?
8. Do they share the load for supporting families amongst the congregation?
9. Do they offer ministry opportunities to those who have received the care and counsel of the church?
10. Do they hold violent, controlling men accountable for their actions?

Did you know?

• Pastors believe that one in five church couples is violent;
• 9% of pastors have counselled 5+ abused women per year;
• 83% of pastors have counselled one abused woman per year;
• 31% of pastors say they have preached a message against abuse from the pulpit;
• 40% of pastors say they discuss domestic violence in their premarital counselling.
• 95% of church women have never heard a message on abuse preached from the pulpit;
• 58% of church women have helped another abused woman at her point of need;
• 70% of church women have sought the help of another woman for a family-related problem;
• Many church women who have been violated by an intimate partner do not feel that the term abused woman applies to them.

The Role of Clergy in Responding to Cases of Domestic Violence

• Raising awareness;
• Suggesting referrals;
• Offering comfort to those who have been victimized;
• Bringing challenge to those who act abusively;
• Providing ongoing support and accountability.

The Challenge of Working Together: Building Bridges for Collaborative Action
Two critical questions:

1. Are churches safe places to disclose that you have been violated?
2. Are community agencies safe places to disclose that you are religious?

For further information or reflection… (coming soon)

• Book Resources
• Articles by our Team
• Articles by others
• CDs to order
• Information packets to order
• Book a speaking engagement
• Email the RAVE Project
• Participate in an online discussion group

Download: Learning to Build Bridges Between Churches and Community-Based Resources power point presentation.

The Victim Beside the Road

By: Catherine Clark Kroeger

Catherine Clark Kroeger

Catherine Clark Kroeger

A traveler was trudging along the way between Jerusalem and Jericho. The road in that direction is an easy one, all downhill; for Jerusalem is on high ground and the land around the Dead Sea lies 1390 feet below sea level. So it was that our traveler was led to expect a swift and fortuitous journey; but suddenly the totally unexpected happened. He was set upon by a group of robbers who seized his belongings, stripped him naked and beat him so severely that he lay half dead by the side of the road. He lies there alone, his friends and family totally ignorant that he is in trouble of any sort.

Of course the analogy is soon made to the condition of victims of domestic abuse. Although sometimes there are warning signals that went unheeded, often trusting unfortunates set out blithely on the matrimonial journey with absolutely no inkling that the specter of abuse could lurk along the road. I once heard Sarah Buell, a nationally acknowledged expert on abuse, say that it is very difficult even for skilled professionals to recognize a potential abuser in advance.

Just like the traveler caught unawares, the victim – usually a woman – finds herself in dire straits with no one immediately available to help. Even if she is able to raise her voice, there is no guarantee that anyone will respond. So many victims lie alone beside the road, often deliberately isolated by their abuser from friends and family.

In our story, the victim has sustained a life-threatening experience. He has been deprived of his assets, abused, beaten, inflicted with serious bodily injury, stripped of dignity and basic human rights and shunned by the religious establishment, It is he who is designated by Jesus as the exemplar of the neighbor whom one is to love as oneself.

Two highly qualified leaders of the religious establishment pass by unconcerned, unwilling to get involved in what is clearly a most unfortunate situation. Did the priest and Levite fear defilement as they traveled upwards on the road to minister in the temple at Jerusalem? Why soil their hands of their garments? Surely their ritual purity was more essential than the complicated nuisance that lay beside the road. Did they perhaps curse the crumpled form that was cluttering up their path? And so they leave him to die as trash along the road.

Indubitably the reverend gentlemen were well aware of the biblical dictate that “those who despise the poor are an insult to their maker and those who help the poor honor him”(Prov 14:31). Nor were they ignorant of the prophecy of Obadiah, the shortest tractate in the Old Testament (also the least read). It has a very simple message: the importance of standing up for those in need. The Edomites are condemned for their failure to come to the aid of Israel.

Because of the violence you did to your close relatives in Israel, you will be filled with shame and destroyed forever. When they were invaded, you stood aloof, refusing to help them. Foreign invaders carried off their wealth and cast lots to divide up Jerusalem, but you acted liked one of Israel’s enemies. You should not have gloated when they exiled your relatives to distant lands . . You should not have spoken arrogantly in that terrible time of trouble (vs. 10-12).

Disregarding admonitions of this sort and hewing to their own neatly designed theological rationalization, the priest and Levite simply ignore the victim – or perhaps even blame him. He is a matter of indifference to them, and they proceed on about their own business. But have we too, like Obadiah’s Edomites, been guilty of standing aloof or of speaking arrogantly and unfeelingly when those of our own church family are in a time of terrible trouble?

Was the man beside the road conscious enough to realize that his own faith community had rejected him, that the religious authorities felt no incumbency to give him any sort of assistance or compassion?

Did he feel, as so many other victims do, that there was now no longer room for him in the family of God, that somehow his own sin had placed him in this crisis? How often victims feel distanced from the Lord’s presence and favor, snubbed by church leadership, scolded, humiliated and abandoned! One member of a world-famous fundamentalist church wailed “Our church sends tons and tons of food overseas but won’t even give a basket of groceries to a devoted church member when she is fleeing abuse.” Other victims tell of being removed from the choir or praise team, of being asked to defer their request for church membership, of being asked what they have done to deserve the abuse. Yes, it is the rejection by other Christians that hurts the worst of all.

When Violence Comes Home

A sermon preached by the Rev. Robert S. Owens, retired minister in the Presbyterian Church(U.S.A.), who has been involved in ministry to victims of domestic violence and their families for many years.

(A sermon preached by the Rev. Robert S. Owens, retired minister in the Presbyterian Church(U.S.A.), who has been involved in ministry to victims of domestic violence and their families for many years. As Sr. Pastor of   First Presbyterian Church of Honolulu, which he served for sixteen years   until his retirement, he helped his congregation establish “Hospitality House”, the first transitional shelter for abused women and their children established by a church in the islands (which was managed by his daughter,  Julie Owens, a member of PASCH’S Board of Directors). This sermon was   delivered at St. Johns Episcopal Church, Charlotte, NC, in observance of “Domestic Violence Sunday.”)

INTRODUCTION

The woman speaking on the phone was obviously very upset, confused, and frightened. Her voice shaking almost uncontrollably, she explained that her husband had been abusing her, almost from the time their honeymoon ended. At first she did not realize it was abuse, and she had been wondering what was wrong with her. Was she failing to meet his needs? Was she not measuring up to his expectations? Was he disappointed in her?

This was her first marriage. She had waited for years for the right man to come along, and had believed David was that man. From the first day they had spent together alone, they had enjoyed each other’s company so much. They shared similar interests, liked the same kind of music, and also seemed to have the same core values. He appeared to be a real gentleman—i.e. a gentle man. He was courteous and considerate, sensitive and supportive, kind and understanding—not arrogant or rude, not demanding and domineering like some men she had known, including one who had married her sister, and a few who had married close friends.

How wrong she was! How could she have known that it was all an act, that he was simply extending himself to her in courtship, that he was not revealing his true nature? How could she have known that he had a history of violence? In only a matter of weeks the harassment and intimidation had started, the accusations, the threats, and the verbal abuse. She was so bewildered by it all, and hurting at such a deep level. There was no physical violence in those early months of their marriage, but her self-esteem had taken a beating. She was wondering, “Have I done something to provoke him, or is there something I have failed to do?” The verbal assaults had not only shocked her, and wounded her; they had also humiliated her and crushed her spirit. She felt betrayed, but was naturally looking within herself for answers. Surely there was some reasonable explanation. Were his unmet needs causing him to act this way? What was causing him to say such hurtful things, to call her such horrible names?

The woman on the phone was my daughter!

Our theme this morning is “When Violence Comes Home.” It had never occurred to me that abuse could ever invade our home. There was no history of violence on either side of our family. Like most people who have never experienced abuse in family life, I assumed this was only a problem among those who had come from dysfunctional families, those involved in multiple relationships, extra-marital affairs, and certainly people who were outside the orbit of the Christian community. I now look back and ask myself how I could have been so uninformed, as well as so unconcerned as a pastor and counselor, regarding this terrible cause of human misery? Why had I never given any serious consideration to the problem of domestic violence? Was it because I had been wearing blinders? Was it because so few abused women had ever come to me for counseling? Had I assumed there were no victims of family violence in the churches I had served, or among our friends and neighbors? Like so many well educated persons, people in polite society, those living in nice neighborhoods, I had also assumed that only uneducated, irresponsible, immoral, and irreligious people were guilty of such violent acts.

Regardless of the possible explanations for that false assumption that now come to mind, just like my daughter I have found myself asking: “How could I have been so wrong? How could I have been so blind? How could I have been so deceived?” I now know that domestic violence knows no such boundaries. How easily we label and stereotype people, revealing not only our ignorance, but our prejudices and blind spots. Many of us are also living in denial. We have convinced ourselves that nothing like this has ever happened, or could ever happen, in our own families. Domestic violence could never invade our home. I surely hope it never does, but I assure you an abuser can marry into any family, even the best of families. I can personally testify to that!

I have also discovered that there are indeed abused women and abusers in the Body of Christ, in all branches of the Church, in every congregation of any size. In fact, some of them are ministers, Christian counselors, Christian educators, Sunday school teachers, Elders, Deacons, and Vestrymen. You will find abusers in every profession, including physicians, lawyers, psychologists, teachers, bankers, highly successful businessmen, elected officials, law enforcement officers—leaders in the community, very respected people. They have been identified. I have confronted some of them myself, having learned of their abuse, not always from their victims, but from relatives, neighbors, doctors, and nurses in hospital emergency rooms.

Those who have not battered their wives seldom consider themselves an abuser, because there has been no physical violence in their home. However, each of them has used his strength and verbal abuse to intimidate, dominate, and humiliate his wife. All of them have abused their wives emotionally, verbally, mentally, and psychologically. There are women listening to me right now who know exactly what I am talking about. Are you one of them? Studies reveal that one out of every three women have been, or will be in their lifetime, a victim of abuse. That shocking statistic includes the women in our church families, including St. Johns. If you have been a victim of either date rape or spouse abuse, if you are in an abusive relationship at this time, you have probably tried to keep it a secret. You are so embarrassed, ashamed, humiliated, confused, and also very afraid. Those of you who are single, with abusive boyfriends, find yourselves in a similar situation, though there are differences. If your abuser is your husband, he has probably tried to isolate you from your family, your friends, as well as your extended family in the Body of Christ, except for public worship. He may even participate in Sunday morning worship with you, and may be sitting beside you in the pew right now. He may be in the choir. He may have a leadership position in the church, for that contributes to his reputation as a good man. However, he is not a good man. No man who abuses his wife is a good man!

Others in the church may even see him as a godly man, but he is not a godly man! No man who abuses a woman, married or single, is a godly man! God hates abuse! I did not say God hates abusers, but God does hate the abuse! There is no person in this world, even those who abuse others, who can say, “God does not love me.” God loves everyone, without exception. Even those who are abusers will always have God’s love, but that does not mean they have God’s approval! God never approves of abuse! There is absolutely no excuse for abuse! I say it again, with the hope that this truth will grip your mind this morning, God hates abuse!

So, if your husband is an abuser, I want you to know he is sinning against God, as well as you! He has no one to blame but himself for his own behavior. He may have seen abuse in his family as a child. It is possible, very possible, that he may have learned his abusive behavior from his own father, who abused his mother. However, that is only one possible explanation for his abuse, not an excuse. There is no excuse for abuse! Your husband may also have been abused as a child. That is true of many abusers. Nevertheless, he is still responsible for his own actions and reactions. He cannot blame anyone else, including you! Therefore, don’t blame yourself! Don’t allow him to shift the blame, and to pile the guilt on you! Don’t believe his lies! Your marriage is not the problem. His abuse is the problem!

Your husband is responsible for his own choices. He has chosen to be cruel and condescending! He has chosen to be suspicious and accusatory! He has chosen to call you terrible names, even in front of the children! He has to have someone else to blame for his lack of self control, since he cannot face his own faults, his own frailties, His own failures. He does everything he can to misdirect your attention from himself to yourself, by criticizing you at every opportunity when he is at home. Nothing you do in private, or in public, pleases him. Of course, he is a different person when you are with others away from home. He does not use the same demeaning language when others are around, although he is no longer fun to be with. He is not the same man you married! In fact, you feel trapped in a relationship with someone you don’t know, someone you no longer love, someone for whom you have no respect. You know something must be done, but you do not know what to do, or where to turn for help. You are at your wit’s end. Your husband controls the finances. You can’t afford to leave. How could you support yourself? What about your children? You have no place to go? Where would you stay? You feel helpless, hopeless, and powerless!

Now I want to speak more directly to you husbands who have been sitting there uncomfortably listening to what I have been saying. Some of you know I have been describing you, but you have never really acknowledged that you are an abuser. You know your have a problem, but you have never confessed it, not even to God! You thought you could control your anger, as an alcoholic thinks he can control his drinking, but he cannot, and you cannot! You have not! At home your anger controls you so much of the time! You have made all kinds of excuses, blaming the stress in your life, problems at work, financial worries. Yes, you have even tried to convince yourself that your wife is to blame! You have searched for ways to not only excuse your lack of self con- trol, but to even condone it! You have probably always apologized to your wife following every abusive outburst, every harsh word, every threat, every false accusation, saying: “I’m sorry. Forgive me. I promise you it will never happen again”—but it has happened again, and again, and again!

That is the typical “cycle of violence”—harassment, intimidation, verbal abuse, ultimately escalating into physical violence. This familiar cycle is almost always followed by that so-called “honeymoon phase” with apologies, flowers, candy, or an evening out, which gives abused women hope, but it is false hope! For it isn’t very long until the abuse has begun again, the cycle is repeated, the same old tactics are being used to maintain control, and they find themselves in the same situation as before. Nothing has changed!

You men who are guilty of this kind of repeated abuse have probably done a good job of hiding your ugly secret, as so many abusers have succeeded in doing—that is, hiding their secret sins from everyone but God! You are like many men bearing the name of Christ, who attend some church most Sun- days, who sing the hymns, who join in the liturgy, who pray the prayers, who support the work of the church financially, who do everything they can to give the impression that they are committed Christians—but when they are at home behind closed doors their behavior, the way they treat their wives, makes liars of them all! Perhaps very early in life they were brought into the orbit of the Christian community. They may have been born into a Christian home. They may not be able to remember a time when they did not believe in Jesus, but in their marriage and family life there is very little about them to remind anyone of Christ! Some of them are even convinced they have the God-given right to use their strength to control their wives, to keep them submissive. Some even batter their wives in the name of God! They delight in quoting those Bible verses which say the husband is “the head of the wife, just as Christ is the Head of the Church…Just as the Church is subject to Christ, so also wives ought to be, in everything, subject to their husbands” (Ephesians 5:22-24). Are you such a man?

If you are, then you are probably also one who completely ignores the context of these verses I have quoted from Paul’s Letter to the Ephesians, for the context in that entire passage is mutual submission, submission to each other as husband and wife, in the covenant of Christian marriage, with both “subject to one another out of reverence for Christ” (Eph. 5:21). This is the same passage where husbands are commanded, “Love your wives, just as Christ loved the Church and gave Himself up for her… husbands should love their wives as they do their own bodies. He who loves his wife loves himself. For no one ever hates his own body, but he nourishes and tenderly cares for it, just as Christ does for the Church” (vs. 25, 28-29).

However, so many men in the Church have been taught to believe that God’s design for Christian marriage and family life makes the husband boss! That is the way they interpret Paul’s words regarding the husband’s headship, and the wife’s submission. To them that means to exercise control, to have the last word, to be one who makes the decisions, to be the one who is in charge. Is that what you believe? Well, that is not what the New Testament means by headship, by spiritual leadership in the home. Quite the opposite! it means servant leadership, loving leadership, caring leadership. No man has the right to dominate His wife, to intimidate His wife, to abuse His wife! That is not love! It never has been, and it never will be love! Love is not selfish, it is giving! Love does not demand it’s own rights, or insist on it’s own way! Love is not arrogant or rude! Love is not irritable or abusive! Love is patient and kind. Love is how we treat each other—with tenderness, gentleness, kind- ness, understanding, and respect (I Corinthians 13).

That is the kind of love God wants us as to demonstrate in our marriages, in our homes, in our family life. That is the kind of love that produces the kind of leadership Christian husbands are supposed to exercise in their families. That kind of love is powerful! In His teaching ministry, Jesus contrasted two kinds of power, the kind of power that hurts, and the kind of power that heals—the kind of power that seeks to control, and the kind of power that cares—the kind of power that takes, and the kind of power that gives—the kind of power that is destructive, and the kind of power that is constructive—the kind of power that tears down, and the kind of power that builds up—the kind of power that destroys, and the kind of power that saves. These two kinds of power are best described as worldly power and spiritual power!

Jesus told His disciples, “The Gentiles (i.e. the unbelievers) lord it over one another; it shall not be so among you!” He said, “The Son of Man came not to be served, but to serve” (Mark 10:45). He said, “I have set you an example, that you should do as I have done to you. Very truly, I tell you, servants are not greater than their master” (John 13:15-16). We are commanded to have the same mind we find in Christ, who made Himself of no reputation, who never exalted Himself, but “emptied Himself”, never using His power for personal gain, but “humbled Himself, becoming obedient unto death, even death on a cross” (Philippians 2:5-8). Jesus even had the power to save Himself, but if He had saved Himself He would not be our Savior!

The Apostle Paul admonishes us, “Do nothing from selfish ambition or conceit, but in humility regard others as better than yourselves. Let each of you look not to his own interests, but to the interests of others” (Phil. 2: 2:3-4). This mind-set—this lifestyle - this kind of self-giving—this kind of servant hood—must first be lived out in our marriages, in our family life. For if we can’t make it work there, how can we expect to make it work anywhere? That’s why Paul tells Christian husbands, “...love your wives, just as Christ loved His church and gave himself up for her.” Sadly, unfortunately, tragically, in too many homes that are supposed to be Christian households we find just the opposite—not self-denial, not sacrificial love, not the desire to serve, but the desire to be served. We find a power and control problem, with husbands lording it over their wives, with little or no understanding of real love, with little or no regard for gender equality, with little or no appreciation for the sanctity of life. In fact, the kind of love God revealed in His incarnation, in the Word made flesh in the ministry of Jesus, is rare—very rare. It has been called an “impossible possibility.” Jesus said, “Greater love hath no man than this, that a man lay down His life for His friends…You are my friends if you do what I command you…This I command you, that you love one another as I have loved you” (John 15:12-14). That is not only difficult, it is impossible! That is, impossible without Jesus! It is impossible without Jesus Himself living in us, and loving others through us!

It is the love of Christ Himself that we are called to demonstrate, in our marriages, in our families, and in all our relationships. However, it is only possible to love as Jesus loves when we are willing to submit to His headship, His Lordship; when we are willing to live our lives under new management, His management! Once we decide to relinquish control, and allow Jesus to be the One in charge, then we discover that something miraculous, something inexplicable, is happening on the inside; we are being given a new nature, the old is passing away, and all things are being made new! That is a miracle only God can perform in our lives, but it only happens when our own foolish pride is broken, when our blind eyes are opened, and our darkened minds are illum- ined by the Spirit of the Living God. Then we see each other through His eyes. Then we understand for the first time that there is no place in our lives as Christians for feelings of superiority or inferiority. This is true in marriage, in the Church, and everywhere else! There is simply no place in a Christian’s life for the misuse and abuse of authority and power! The opposite of love is not hate. it is selfishness! It is the desire to intimidate and dominate! The opposite of love is abuse!

This brings us back to where we started. I want you men who are abusers to know that God will hold you responsible and accountable for the way you have been treating your wife! You cannot continue to sin with impunity! Your dark deeds will come home to roost! God has spoken once and for all! Your sins will find you out! “Do not be deceived; God is not mocked, for whatever a man sows, that he shall also reap” (Galatians 6:7). God has entrusted your wife to you for her provision, for her protection, and commands you in His Word to love her unconditionally and unselfishly, to bestow honor on her, to live considerately with her (I Peter 3:7). No vows are more sacred than the vows we assume in the covenant of Christian marriage! No relationship is more holy than the relationship that exists in a marriage where a man and a woman have become one in Christ. The Bible calls this mystical union, this blending of two spirits, this fusion of two hearts, a “great mystery…applying it to Christ and His Church” (Ephesians 5:31-32).

Christian marriage is the only relationship that is compared in Holy Scripture to the relationship that exists between Christ and His Church; the Church is called His Bride, and Jesus is the Bridegroom. Husbands are commanded to love their bride just as Christ has loved His Bride. It is Christ who has all power, unlimited power, at His disposal. He told His disciples, “All authority in heaven and on earth has been given to me” (Matthew 28:19), and yet He only used His power to save and to serve. We never see Jesus abusing anyone, even those who had abused others. Yes, He revealed a kind of righteous anger, directed at the wrong kind of righteousness—self righteousness! Jesus was angry when He saw religious leaders who prayed on their knees on the Sabbath, but preyed on the poor—the disadvantaged, the dispossessed—the rest of the time! Jesus was angry over intolerance, injustice, oppression, the lack of mercy, the absence of love!

Anger is a normal emotion, and even healthy, if we are angry over things that should make us angry. It is when little things, trivial things, make us angry that we find ourselves becoming irritable and hard to live with. It is when anger becomes abusive that it is abnormal! It is anger out of control that is unhealthy! It is when people direct their anger toward other people—people they want to hurt, and even destroy—rather than directing their anger toward those situations and circumstances that need to be changed, those strongholds of evil that need to be pulled down—that anger creates problems, rather than helping to correct problems!

The truth is most of us are not angry enough about those things that should make us angry; the evils in our society, evils that are by-products of the abuse of authority and power, that cause untold human misery, including the evils of spouse abuse, child abuse, and sexual abuse. Our anger should not cause us to condemn, for only God has the right to condemn; but we should be angry enough to confront! Abusers need to be confronted, and the abused need to be comforted!

This is part of the message that is going out in churches across America in October, which has been designated for a number of years as “Domestic Violence Awareness Month.” I am thankful St. John’s is among those congregations in Charlotte recognizing that Christ’s Church must seriously and prayerfully consider the religious implications of domestic violence, and decide how to become a part of the answer to this critical problem, rather than being a part of the problem, as too many churches and pastors have been, and still are—not only by their silence on this issue, but by their misuse and abuse of Scripture to abuse women, and because of their failure to support victims and their refusal to confront abusers—an ugly truth that should make us angry, angry enough to do something about it—angry enough to speak out—angry enough to protest—angry enough to proclaim without any apology, without any embarrassment: “There is no excuse for abuse!”

I am angry when I learn of pastors who are abusive husbands. I have met them. I have known their victims. Of course, most of them are in denial. They do not consider themselves abusers. In fact they believe God is on their side when they use their authority and power to keep their wives submissive. But I stand before you this morning as a Minister of the Word and Sacraments to say, “No! God is not on the side of abusers! He is on the side of the abused!” Let me say it again: “There is no excuse for abuse!”

I am thankful for the opportunity to be a part of this congregation’s effort to inform and educate the staff, leaders, members, and friends of St. John’s regarding the grievous sin of spouse abuse, and the role of the whole Body of Christ in dealing with this problem that breaks the heart of God! Our Father in heaven suffers with His abused children. The God we worship, the God we believe in, the God who has been revealed most fully in the person of Jesus Christ, is not a God who afflicts His children with suffering. Our God is a suffering God, who suffers with us! This is the whole meaning of the cross! He has carried our sorrows! He has borne our infirmities! He was wounded for our transgressions! He was crushed for our iniquities! He was oppressed, stricken, and abused! He was beaten, battered, and bruised, although He had done no violence Himself (Isaiah 53:4-5,7-9).

Therefore, God understands! God has shared our humanity. God has identified Himself with us in our suffering. That’s the word that says it best, identification! God is touched with the feeling of our infirmities, for He came among us as one of us to share our afflictions that we might experience His love, His mercy, His compassion, His forgiveness, His acceptance, and His salvation. The Son of God became the Son of Man, that we who are the sons and daughters of men might become the sons and daughters of God! This was made possible through God’s incarnation in the person of Jesus, the Christ, who loved us the way God wants us to love one another! Because of Jesus we know how much God loves us, how far God was willing to go to redeem us, even all the way to the cross! Because of Jesus, we know God is for us, and not against us (Romans 8:31), and that “all things work together for good for those who love God, who are called according to His purpose” (Romans 8:28). These are truths that have comforted me, and the New Testament tells those of us who have been comforted to console others “with the same consolation by which we ourselves have been comforted by God” (II Corinthians 1:4).

I stand before you as a pastor who has tried to do that, for like my own daughter, I too am a victim of domestic violence—a father who was viciously attacked by a former son-in-law. Fortunately, both of us are among those victims who survived such family violence, and from our vantage point years later we are able to see how God has indeed worked in all that happened for our good, for the good of others, and for His glory. Our story has been told in a video which some of you have seen, including one or more pastors on your staff—“Broken Vows” is an educational tool produced by the “Seattle Center for the Prevention of Domestic and Sexual Violence”, a much valued ministry which is now known as “Faith Trust Institute,” a national organization educating clergy and religious leaders on the need to help halt such acts of violence against women and their families. The encouraging response to the conferences they have presented, and the widespread use of the training resources they have provided, has given those involved in this collaborative effort much more hope. For too long, to quote the Apostle Paul’s intriguing phrase, we have felt we were “hoping against hope.”

Finally, I stand before you today to give you this challenge, this charge: Be good listeners. Listen with enthusiasm to those who are willing to share their hurts. Hurt with those who are hurting, weep with those who weep, relieve the oppressed, comfort the afflicted. Let us work together to make our congregations true “sanctuaries” for the victims of abuse; let us be sure our churches are providing competent counseling, the kind of counseling that is helpful rather than hurtful, as it so often is when pastors and church members do not know how to deal effectively with abused women. Too many pastors simply offer marriage counseling, rather than dealing with the presenting problem, which is the problem of abuse, the problem of violence! They even encourage abused women to remain in abusive relation- ships. I am thinking of one prominent minister in my own denomination, who told a battered wife who had asked him what she should do: “Go home and take another beating!”

Believe it or not, those words were spoken from the pulpit when I was in the congregation during a “Family Life Conference.” I could share some other horror stories with you, how abused women have even been shunned by some congregations, excommunicated, expelled from the fellowship because they were seen as women who had rebelled against God, wives who had rejected their God-given role to be submissive and obedient to their husbands. The pastors, leaders, and some members in such churches have chosen to ignore the fact that abusive husbands are the ones who have broken their marriage vows by not cherishing their wives, by not living considerately with them, by not shielding and protecting them. They are the guilty ones, for they have violated the wives entrusted to their care by Almighty God! The Apostle Peter tells us that the prayers of such husbands will be hindered (I Peter 3:7). Are you such a husband? Have you been wondering why your prayers are not being answered, at least not when you had expected them to be, or in the manner you had expected? Well, take a long hard look at the way you have been treating your wife!

Is it any wonder that such abused women in the Body of Christ, abused not only by their husbands. but further victimized and stigmatized by their own brothers and sisters in Christ, are asking such disturbing questions as these: “If I can’t go to my own church with my problems and find understanding and support, where can I go? Where else can I find a place of security and safety in order to be healed?”—“If I can’t trust my own pastor to be a caring and comforting advocate, who can I trust?”—“Where is God? Why doesn’t God help me? Is God going to allow me to be destroyed? Doesn’t God care? Hasn’t God promised to protect His children from harm?”—“I am mentally confused and spiritually troubled, physically exhausted and emotionally drained. I am in great distress. Is there nothing God can do to help me?”—“Is it really possible that God wants me to remain in this abusive relationship? How can I know God’s will?”

There are no easy answers to such questions. These are questions that call for more than the canned answers preachers and others in the Church often give. We must pray for wisdom, asking God to give us insights and answers that are helpful and healing, not hurtful and demeaning. Both the abused and their abusers need to know that God is for them and not against them, and that they are loved by the people of God; that there is help available in the Body of Christ for all those who choose to be helped, and there is also help available to them in the professional community—competent counseling, recovery groups, anger management groups, which can contribute to their healing, but only if they are willing to seek such help in spite of their fears—the fear of rejection, the fear of condemnation, the fear of failure, the fear of public opinion.

Unfortunately, there are too many abused women who do not seek help. They remain in abusive relationships. Many who do seek help wait too long, until they have been terribly beaten, viciously stabbed, and in many cases do not survive. As for the abusers themselves—very few seek help. There are not many abusive men who are willing to acknowledge that they are the ones with the problem. As for those who do seek help, if God is not a part of the equation, the track record for recovery is not very good, not very encouraging. However, some do change, some are delivered, some are brought from bondage to freedom, from darkness to light, when there is a hidden factor—the Jesus factor! Even then, the road to recovery is a long road—a rough road, with no detours. It is the “narrow way” Jesus described, but it is the way that leads to life—life as God intended it to be lived, the abundant life Jesus offers, life with a capital “L.”

How about you? Are you willing to begin such a journey? It may be frightening to think of what will be required of you on this road to recovery, but don’t waste another moment. The longest journey begins with the first step, and the first step on this journey is a sense of need—the next step is genuine repentance, and the willingness to change. Are you will to truly and earnestly repent, which means more than saying, “I’m sorry.” It means you are willing to change, that you are willing for God to help you make the changes that are needed. It means you are willing to let go, and let God help you to become the man He had in mind when He first thought of you. God has a “faith vision of you at your highest and best. God knows your potentialities, your possibilities—God not only sees the person you are, He sees the person you are uniquely capable of becoming! So reach out to Him now, this very moment, saying: “God, I do not know the person you see, but with your help that is the person I want to be!” God can work a miracle of release and renewal in your life if you only believe, if you are willing to submit to the Lordship of Jesus Christ in your life, and trust Him to do for you what you are powerless to do for yourself.

God can also make this church a community of faith where such miracles happen, but what kind of leadership will be required to produce that kind of church? Every church, like every other organization, tends to take on the lifestyle of its leadership. What kind of people will it take to produce that kind of leadership? It will take people who are more than church members. It will take disciples of Christ, those who are truly following Jesus. It will take men and women who are willing to be servants, servants of their Servant Lord. It will take people who are willing to let their hearts be broken with the things that break the heart of God. It will take believers who are doers of the Word, and not hearers only. It will take people who actually possess the spiritual qualities Christ taught, and who realize that those qualities are designed for practical use. It will take people who have the mind of Christ, people who think His thoughts, people who are being filled with the Spirit, people in whose lives the “fruit of the Spirit” is being manifested (Galatians 5:22-23), people who love one another as Jesus has loved them.

That is the kind of people it will take to produce the kind of leaders required to make our churches what they ought to be—visible, living, demonstrations of Kingdom living, outposts of the kingdom of heaven on earth, colonies of heaven, true sanctuaries. When that happens, there will be far less abuse, for there will fewer abused women in our churches, for their will be fewer abusers. When that happens, there will be far less abuse outside the Church as well, for those of us who bear the name of Christ will be able to make a difference in our society. We will be contagious Christians, channels of God’s love, instruments of His peace, and ambassadors for Christ, agents of reconciliation in a broken and fragmented world! This is where it must begin, in our own churches and in our own homes; for if it does not begin here and there, why should we expect it to happen anywhere?

PRAYER:
O Lord our God, let the changes that are needed begin with us, today! We believe, overcome our unbelief! We ask this in Jesus’ name, with thanksgiving for the joy of being instruments of His peace. Amen.

Back to top

Top Ten

Over the last 15 years, we have interviewed hundreds of religious leaders concerning domestic violence. Here is what some have had to say about the reality of abuse in their ministries.

Are you Serious?

Nancy Nason-Clark, Ph.D.

Excerpts from a short talk at the PASCH Conference held at Gordon Conwell Seminary in Boston, MA, April, 2006.

Here is my top ten check-list for considering whether or not a congregation or religious leader is serious about the issue of abuse. As a pastor, let me ask you these questions?

1. Do you offer a listening ear?
Over the last 15 years, my research program has tried to understand what happens when an abused religious victim looks to a faith community for help in the aftermath of crisis. Without a doubt, one of the single most important ingredients in assisting a woman or man who has been violated is the offer of a listening ear. To be blunt, these are people whose ears are bigger than their mouths. To be a listening ear takes patience, empathy and genuine concern. You don’t need specialized university training to listen to someone in pain.

2.  Does your church washroom offer information about abuse?
One of the safest places to put a brochure, a shoecard, or a sticker for the emergency battered women’s shelter is on the door of each stall in the women’s washroom inside your church. Here a woman can read in privacy, take what information is safe for her to put in her shoe, or place in her purse, and then at the moment when she needs help or shelter, it is just a phone call away. Providing information on a table in the church foyer compromises confidentiality and may place a woman at greater risk for future harm.

3.  Does your congregation, or ministry groups within it, partner with the local transition house?
Building bridges between the steeple and the shelter is of utmost importance. When the pathway is well trodden, this means that a worker at the shelter can call a pastor or other religious leader when there is a woman in their house who would like to talk to someone about her spiritual angst It also means that when an abused woman in the congregation looks to her pastor for help, that pastor can encourage her to seek refuge there at any time when her safety or that of her children is in danger.

4.  Is violence ever discussed in your church youth group?
Abuse happens at every stage of the life course. And it is extremely important that we recognize that many young women eventually marry young men who abused them while dating. Sadly, many religious parents underestimate the prevalence and severity of controlling and abusive behaviour amongst teens and emerging adults. We need to get the message out loudly and clearly: an abusive relationship is wrong; it is never part of God’s design for healthy living.

5.  Do you make appropriate referrals to the resources in your community?
For congregations and pastors to partner effectively with community resources they must know what is available, have developed links within the community, and have learned to respect the skills and knowledge of others. But they must also recognize their own limits and be willing to learn from those who have had experience responding to abuse victims and their families. Every pastor should learn the art of referring. Collaboration with the resources of the community enhances the credibility of the church even as it provides safety and help to victims in need.

6.  Is violence discussed in your pre-marital counseling?
When the marriage train is about to leave the station, you have a very captive audience. As a religious leader, use that opportunity wisely. One important message to offer a couple at this critical time: never use violence! Point out that peace and safety—cloaked in love—are to be the cardinal features of a Christian home. Make it clear that if abuse happens in the future, the church is a place of refuge and the pastor’s office a confidential location to disclose the pain of violence in an intimate relationship.

7.  Do you realize the importance of spiritual resources for victims of abuse?
When believers have been battered by a loved one, they often experience a flood of questions about their spiritual life. Why has God abandoned me? Do I need to keep on forgiving a man who hurts and threatens us? What does God expect of me? Can I believe the tears and remorse of my violent partner? Pastors are uniquely situated to bring the “healing balm of Gilead” to the hurting. It can often be very helpful to read a Bible passage offering comfort, or to hear the story of Joseph, or Hagar retold by a caring pastor. Others will especially appreciate prayers that recognize their hurt and betrayal while call upon God to offer empowerment and strength.

8.  Do you share the load amongst the flock?
We learn to care by being cared for. None of us is so strong that we do not require the help and care of others. None of us is so weak that we have nothing to offer those who are hurting. The sheep need each other—if they are to flourish and grow. As shepherd of the local congregation, it is important to help men and women learn how to care for each other under the umbrella of God’s love and provision. It would be ridiculous for the pastor to do all the caring. It would rob ordinary men and women of God of the opportunity to help each other. We must learn how to care and it is the responsibility of religious leaders to assist their congregations in doing just that.

9.  Do you offer ministry opportunities to those who have received the care and counsel of the church?
In time, and with appropriate training and guidance, those who have been helped need opportunities to give back to others what they have received. A woman who was battered can indeed walk along side another woman who is suffering. Support groups are very important, particularly for victims of abuse. Friendship and support go hand in hand. We all need ways that we can reach out to others.

10.  Do you hold violent, controlling men accountable for their actions?
When religious leaders condemn violence from the pulpit, they honour the Scriptures and family life. When pastors counsel battered women to seek refuge in a shelter when they are afraid, they save lives. When clergy advise a couple to reunite quickly after an incident of violence and then remorse, they place in jeopardy a woman’s life and the possibility that a relationship could be transformed. Holding men accountable for their violent, controlling behaviour is one of the unique roles that clergy can fulfil in a coordinated community response to domestic violence. Holding them accountable may include encouraging attendance at a batterers intervention program or sustained contact with a therapeutic agency skilled in issues of DV.

Listening to the Voices of Religious Leaders

Over the last 15 years, we have interviewed hundreds of religious leaders concerning domestic violence. Here is what some have had to say about the reality of abuse in their ministries. By reading their words, or listening to their voices, you will begin to understand a little more clearly the very important role played by pastors and people of faith in responding to situations involving domestic violence.

Reflective Questions to ask of yourself:
Are there some ways that I might support the women’s shelter in my area?
How might our local congregation (or women’s groups within it) partner with the
women’s shelter in our area?

• Click on the HELP tab to find out about some resources in your local community;
• Click on the FAQs tab to consider more fully what abuse is and how frequently it occurs;
• Click on the RESOURCES tab to learn more about what is available to help those who are suffering.

Looking at the Data… from Religious Leaders

Over the last 15 years, we have collected data from over 500 religious leaders concerning domestic violence. Here are some of their beliefs concerning abuse and a snapshot of their experiences related to working with victims and perpetrators.

• Pastors believe that one in five couples in their congregation is violent;
• 9.3% of pastors have counseled five or more abused women in the last year;
• 83.2% of pastors have counseled at least one abused woman;
• 8% of pastors feel well equipped to respond to domestic violence;
• 31% of pastors report that they have preached a message on abuse;
• 40% of pastors discuss violence in premarital counseling.

Evidences of a Holy Hush operating amongst Clergy

• Most pastors have never visited the transition house in or near their local area;
• Most pastors do not know by name any of the workers in the local shelter;
• Most pastors have never preached a message that explicitly condemns wife abuse and/or child abuse;
• Clergy are reluctant to refer to outside community resources those that come to them for help;
• Referrals are least likely from clergy reporting little knowledge or training in domestic violence.

Evidences of Shattered Silence in Congregational Life

• Most clergy have counseled a woman who has been battered;
• Most church women have helped a battered woman they knew;
• Many church women’s groups have supported their local transition house by financial or in-kind donations;
• Some churches have information provided in the church washrooms or other safe places that outline what to do if you are an abused woman.

What do these data tell us?

Questions to consider:

• I wonder how men get the idea that the Bible permits them to bully their wives or be dictators in the home.  I wonder if we are doing enough as clergy to confront such false ideas about the Bible.  Have I addressed those issues clearly enough in my teaching and preaching?  Have you? 
• I don’t know about you, but as a pastor I haven’t felt adequately trained to respond to domestic violence by myself.  What can we do as clergy to work in partnership with those in the community who seek to help victims of abuse?  Have you ever contacted the local transition house?  Will you this week? 

Building Bridges Between the Steeple and the Shelter…or the church and the community

• Responding to abuse requires both the language of contemporary culture (where issues of safety and practical resources are paramount) and the language of the spirit (with its focus on healing and wholeness);
• The celebration of family life that occurs in many religious circles suggests that women and men of faith stay longer in relationships, even when they are unhealthy;
• Faith leaders have an important role to play in supporting victims through the healing process;
• Abused women of faith find it very therapeutic when their faith leaders condemn the violence they have suffered;
• Faith leaders have an important role to play in calling men who have acted abusively to accountability;
• When pastors suggest that abusive men seek help in an intervention program, whether court mandated or not, they offer hope to the men (and indeed the entire family) of a life where violence is monitored and (eventually) reduced;
• Men of faith who have abused their wives need to have the violence condemned in a therapeutic environment that understands the nuances of their faith perspective, its language, its sacred texts and has an established referral network in the community.

Paving the Pathway Between the Steeple and the Shelter

• Experience with supporting the local shelter and its resident through acts of kindness and compassion;
• Referral…

Changing Violent Men

The overlap of the criminal justice system response to domestic violence, batterers’ intervention programs and faith-based supports and services offers great potential for facilitating change amongst men of faith.

As we struggle to understand the causes of wife abuse, and to work towards ending, or at the very least reducing this criminal behaviour, the collaboration of the sacred and the secular offers great potential. In attempting to change the thinking and behaviour of violent religious men there are really three components – faith, batterers’ intervention programs and the criminal justice response to wife abuse – that appear to fit together like three-dimensional pieces of a puzzle. The piece that has been missing in both research and practice is the faith component, which can be very powerful in bringing hope to all the parties involved.

Looking at the Data… from Church Women

Over the last 15 years, we have collected data from over 500 church women concerning domestic violence.

Here are some of their beliefs concerning abuse and a snapshot of their experiences related to working with other women who have been victimized.

• 95% of church women report they have never heard a specific message on abuse preached from the pulpit of their church;
• 58% of church women have helped an abused woman—one in four have offered her a bed for the night;
• 69.8% of church women have sought the help of another woman in their church regarding a family related problem;
• Many Christian women who have been violated do not feel that the term—abused woman—applies to them.

How to cover your tracks surfing the web

It may not be safe for you to access sites for information about family violence from your computer.   Your abuser could discover what sites you have visited.

Your Internet Activities Can Be Discovered
To hide your Internet activities you need to clear the computer’s memory of the most recent pages you have accessed on the Internet. This memory is the browser’s cache. By emptying your computer’s cache, your recently visited sites will be deleted. It is a good idea to access some sites on other subjects after you have cleared the cache so that it will have some items in it. For instance, check out the sites of newspapers, government, or entertainment.

If you use Internet Explorer 6:

• Pull down the tools menu, select Internet Options.
• Choose the General tab, under Temporary Internet Files, click on “Delete Files”.
• Under History, click on “Clear History” then click “OK”.

If you use Internet Explorer 7:

• Pull down the tools menu, select Delete Browsing History.
• Click the Delete Files and Delete History buttons.

If you use Internet Explorer 8:

• Pull down the Safety menu, select Delete Browsing History.
• Select Temporary Internet Files, Cookies and History
• Click Delete.
• TIP: While browsing The RAVE Project in the future, first switch to InPrivate Browsing mode: Pull down the Safety menu, select InPrivate Browsing. View any website normally without capturing data.

If you use Firefox:

Note for Firefox users: “Exit Now” link at the top-right of the page does not work.

• Pull down the Tools menu, select Options.
• Under Privacy, select Settings.
• Enable Browsing History and Cache, click OK.
• Click Clear Now.

If you use Google Chrome:

• Click on the Wrench icon (Right Corner of screen), select Clear Browsing Data…
• Leave defaults, and click Clear Browsing Data.
• TIP: While browsing the RAVE Project in the future, first switch to Icongnito mode: Click on the Wrench icon, select New Incongnito Window. View any website normally without capturing data.

If you use Safari:

• Pull down the Edit menu, select Empy Cache, and click Empty.
• Pull down the History menu, select Clear History.

If you use AOL:

• Pull down My AOL, select Preferences.
• Click on the WWW icon under Temporary Internet Files, click on “Delete Files”.
• Under History, click on “Clear History”.

If you do not know which browser you are using, pull down the Help menu, and click on About. Please note, certain browsers update regularly and may change the steps required to clear your browser history.

Women’s Spirituality Circle

Counselors working with survivors of domestic abuse have told us that real healing from domestic abuse must include a spiritual component.  Spiritualities are as diverse as women themselves.  Our spiritual journey can be broadened by listening to perspectives that differ from our own.  The following “women’s spirituality circles” encompass a range of Christian viewpoints.

Click on each icon to listen to women speak about different definitions of spirituality.

Reflective Questions to ask of yourself:
How do I define spirituality? What experiences have influenced my definition?
How might the local shelter or transition house address the spiritual needs of women who have experienced abuse?

• Click on the HELP tab to find out about some resources in your local community;
• Click on the FAQs tab to consider more fully what abuse is and how frequently it occurs;
• Click on the RESOURCES tab to learn more about what is available to help those who are suffering.

Human Trafficking

Clips from Sex Slaves are used by permission of Ric Esther Bienstock, Writer and Director.  The first clip is a scene from Toronto, Ontario and the second involves a discussion between two sisters, one of whom has been victimized by human traffickers.

Toronto Clip

Oksana Clip

Clips from Sex Slaves are used by permission of Ric Esther Bienstock, Writer and Director. The first clip is a scene from Toronto, Ontario and the second involves a discussion between two sisters, one of whom has been victimized by human traffickers.

Stained Glass Advice

Click the glass and it will speak to touch your deepest wounds. Religious leaders provide words of comfort, encouragement and support for those impacted by any form of domestic violence.

Words of Hope

Individual voices of women and men from many different communities across the nation offer their support   for the journey towards healing and hope for victims of domestic violence. We call these “Words of Hope.”   Others offer a challenge to religious leaders: speak out against violence wherever it occurs. We call   these “Words of Awakening.”

Women-Led Local Church Initiatives

• The Young Moms Support Group of Riverside Baptist Church
• Coastal Community Church Support Group

Adapted from pp134-7 of The Battered Wife

Ever wonder how a local church initiative gets started? Here are two amazing stories of support for abused women operating under the umbrella of the local church.

The Young Moms Support Group of Riverside Baptist Church

It all began when three middle-aged women had a ministry idea that put their faith to the test.

They were all members of a medium-sized evangelical church located in a downtown area of a small city. Their church was mission minded and interested in outreach, but it had a problem. The middle-class congregation had almost no contact with the needs of the people who inhabited the downtown area where it was located.

Three housewives—motivated by a desire to share their faith and their time—decided that they wanted to make a difference in the lives of some young mothers whom they considered to be “at risk.” Their dream was to provide needed material and emotional resources for women and children whose lives were marked by poverty, violence and despair.

“I want to be remembered as somebody who cared about people and somebody who tried to do what Jesus would do,” said Jean, one of the originators of the ministry idea. Their compassion for the young women was infectious and before long many others in the church were eager to help out to ensure that the program was a success.

The program formally began with four young moms and grew in a few years time to include 34 women with small children. Placements are filled by word-of-mouth, donations of food and clothing come from the church people and professionals in the local community lend an hour of their time once a year to talk to the young women about restraining orders, or applying for a job, or lodging a complaint against a landlord.

Over its five year history, the program has evolved but the ministry ideas are basically unchanged: to bring the love of Christ and the practical support of a faith community to young mothers in need.

For nine months of the year, one morning a week, there is a merger of spiritual support, child care, food donations, coffee and snacks, Bible study, gifts of clothing, craft activities, peer mentoring and life skills training occurring at Riverside Baptist, led by a small army of housewives.

At 9:00 am the volunteers, and the women and their kids who they have driven, begin to arrive at the church. There are age-appropriate programs run for the children, and snacks for the women. At 9:30, there is a guest speaker—a nutritionist, a lawyer, a social worker, a teacher or a job consultant—and at 10:30 the women go shopping through the racks of clothing that have been donated. At 11:00 there is the choice between an informal Bible Study or just “chatting” with one of the volunteers. As each woman prepares to leave, usually around 11:30, they are offered a bag of groceries as they depart. Their volunteer drivers take them home, or to a doctor’s appointment, or the social assistance office, as best suits the women.

The simplicity of the program coupled with its profound impact on both volunteers and the women and children it serves cannot be overstated. But it was far from a simple program—it offered a bridge between the church and the community. Its flavour was social justice, but it had an educational component, kept the spiritual journey alive, was nonpretentious and cooperative in design, empowering for participants and volunteers and very, very practical.

The challenges facing the volunteer leaders were many: how to draw boundaries, how to maintain an ample supply of volunteers, how to ensure that donations kept up to the demand, how to refer those with specific counseling needs, how to ensure that there was adequate respite for the caregivers and most of all the challenge to make it worthwhile and impactful for the women it sought to serve.

The women-mentoring-women approach was intentional and therapeutic. Getting to know several young women whose life circumstances were quite different from their own had a dramatic impact on the volunteers. Some of the “graduates” of the program returned later as volunteers and a few of their children got connected with other activities run by the church. But for the most part, success was measured in terms that were very straight-forward: the young women kept coming, they brought their friends and they brought their children.

Coastal Community Church Support Group

Coastal Community Church was a small fellowship of believers whose livelihood was derived from the sea. As fishing families, they faced the vulnerability of depleting cod stocks, competition from the large trawlers called “seiners” that sucked fish off the ocean floor, aquaculture that bred fish but often pushed the “schools” to deeper waters, and the slow demise of community life as their children left the fish behind in search of a more prosperous living in the inland towns and cities.

Amid the idyllic, serene setting, there was a vital resource for women who suffered trauma at home. At Coastal Community Church a small group of women victims and survivors met regularly for support and encouragement. The group’s beginning was humble enough. “Six or seven women approached me after I offered a workshop at the church,” said Marianne, the organizer, a university-educated woman in her late thirties. “They were all victims of abusive homes, and they wished there was a Christian support group to help them in their efforts to deal with the past.”

Several months after the women’s initial request had been voiced, the support group began. A pastor’s wife and a nurse had been recruited to help with organizing the group and Marianne agreed to facilitate the discussion. The initial commitment was for a twelve week block, once a week for 90 minutes. With confidentiality assured and unconditional love and acceptance felt, the group “laughed, cried, prayed, confronted, teased, complained, rejoiced—most of all we have been learning to love and to trust.”

Dealing with so much pain pushed both survivors and facilitators to the boundaries of their emotional and spiritual resources. The roles of leading the group and participating in the group became blurred over time. All those attending the meetings felt both a sense of personal vulnerability and the weight of another sister’s anguish and abuse.

Compassion and care is not for the faint of heart. Such is the message of Coastal Community Church’s outreach program to women who have endured years of abuse. Yet, when women listen to each other, care deeply for one another’s wounds and offer a healing environment, amazing things can be accomplished. It takes great courage to listen, but even greater courage to disclose.

Examples of Groups of Church Women Supporting Transition Houses for Battered Women and Children

The following examples are drawn from church women’s own accounts of their group support for the transition houses located in the areas where they live.

Reflective Questions to ask of yourself:
Are there some ways that I might support the women’s shelter in my area?
How might our local congregation (or women’s groups within it) partner with the
women’s shelter in our area?

Questions to ask your pastor:
Has our congregation, or women’s groups within it, ever asked how they might be of assistance to the local women’s shelter?
Has the director of the local women’s shelter ever been asked to speak in our church, or to the church board?

• Click on the HELP tab to find out about some resources in your local community;
• Click on the FAQs tab to consider more fully what abuse is and how frequently it occurs;
• Click on the RESOURCES tab to learn more about what is available to help those who are suffering.

Examples of Women Supporting Women within the Congregational Life of the Church

The following ten examples are drawn from church women’s own accounts of their individual support for other women who have been battered within the family context.

Reflective Questions to ask of yourself:
Are there some ways that I might support the women’s shelter in my area?
How might our local congregation (or women’s groups within it) partner with the
women’s shelter in our area?

Questions to ask your pastor:
Does our church offer a safe place for women to come and share their pain?
Does our church offer information about abuse and referral resources for women living in fear?
Are brochures on abuse placed in a private location, like the church washroom?

• Click on the HELP tab to find out about some resources in your local community;
• Click on the FAQs tab to consider more fully what abuse is and how frequently it occurs;
• Click on the RESOURCES tab to learn more about what is available to help those who are suffering.

Violence Against Women Around the World

Violence against women exists in every country, amongst all people groups. Using our world map, view the   latest statistics organized by country.

And it knows no socioeconomic boundaries. Rich women, poor women, black women, white women, educated women, illiterate women, beautiful women—all women can be potential targets of domestic violence.

Click on the region of the world where you want to know the latest statistics. As you begin to survey the data, ask yourself this question: what can communities of faith do to respond to the needs of violated women and children? Then be personal: what can I do?

Listening to the Voices of Victims

Over the last 15 years, we have interviewed hundreds of church women concerning domestic violence. Here is what some have had to say about the reality of abuse in their lives. By reading their words, or listening to their voices, you will begin to draw a mental picture about abuse and all its associated ugliness.

Reflective Questions to ask of yourself:
Are there some ways that I might support the women’s shelter in my area?
How might our local congregation (or women’s groups within it) partner with the
women’s shelter in our area?

• Click on the HELP tab to find out about some resources in your local community;
• Click on the FAQs tab to consider more fully what abuse is and how frequently it occurs;
• Click on the RESOURCES tab to learn more about what is available to help those who are suffering.